ALEXANDRU ION HERLEA

Inginer, profesor universitar, scriitor

 
ALEXANDRU ION HERLEA

       Alexandru Ion Herlea s-a născut pe 11 octombrie 1942 la Braşov, într-o familie cu tradiţii religioase, culturale și politice. Tatăl său, Alexandru Herlea, profesor universitar de drept civil, membru al PNȚ, a fost arestat în 1949 și condamnat politic, în două procese, la 25 de ani de muncă silnică; mama sa, Silvia Herlea, profesoară de filosofie, este dată afară din învățământ și trimisă la „munca de jos”, familia fiind atunci „evacuată” din locuința sa.
       Astfel, din copilărie, Alexandru Ion Herlea cunoaște din plin suferinţele regimului comunist: teroarea, sărăcia, lipsurile.
       Urmează școala elementară în limba germană „Honterus”, liceul „Unirea” și „Institutul Politehnic” unde, în 1965 obține diploma de inginer (Facultatea de Mecanică - secția Automobile și Tractoare). Este repartizat în București, la întreprinderea „IRGU”, unde lucrează timp de doi ani ca inginer. După absolvirea cursurilor de pedagogie ale „Institutului Politehnic București”, devine profesor de cultură tehnică la „Grupul școlar 23 August” (actualmente „Dimitrie Leonida”). Se căsătorește în 1971; familia se imbogăţeşte cu un copil. Un an mai târziu se refugiază în Franța. Vorbește curent germana, engleza și franceza.
       Menţionăm că în străinătate este cunoscut sub numele Alexander Herlea fără a se comfunda cu persoana tatălui său.
       În Franța intră, din toamna anului 1972, în învățămîntul superior ca asistent cercetător la „Conservatoire National des Arts et Métiers” („CNAM”) din Paris. Aici prepară o teză de doctorat privind motoarele cu ardere internă și obține, în 1977, titlul de doctor în Istoria Științei și Tehnicii. În același an obține și cetățenia franceză. Ca bursier efectuează, în 1978/79, studii post-doctorale în Statele Unite, la universitățile „Princeton”, „Harvard” și „Pennsylvania” precum și la „Institutul Smithsonian”.
       Revine în Franța, continuându-şi cariera la „CNAM”, unde, în 1987, devine conferențiar universitar titular, specializat în Istoria Științei și Tehnicii. Preda în paralel la „Ecole Centrale des Arts et Manufactures” din Paris și la „Michigan Technological University” din Statele Unite. Este deasemenea consilier pe probleme de muzeologie tehnică și arheologie industrială, colaborând la realizarea a peste 25 de expoziții, îndeosebi la „Musée National des Arts et Métiers” („MNAM”) și la „Cité des Sciences et de l’Industrie” („CSI”) din Paris.
       La universitatea „Paris XI–Sorbonne”, obține în 1993 diploma de „Habilitation à diriger les recherches en sciences” ("abilitarea de a directa cercetări științifice" - care dă dreptul de a conduce doctorate) și din 1995 este profesor universitar titular la „Université de Technologie de Belfort-Montbéliard” („UTBM”), unde va fi și membru al directoratului universității.
       În 2011 se pensionează, devenind profesor emerit și continuând să conducă doctorate. A participat la peste 100 de congrese internaționale și a ținut un mare număr de conferințe în universități și centre de cercetare din Europa și America. A fost ales membru al mai multor societăți savante din diferite țări, societăți în cadrul cărora ocupă adesea poziții de răspundere. Printre ele, „Académie Internationale d'Histoire des Sciences” („AIHS”), "Comité des Travaux Historiques et Scientifiques" („CTHS”) din Franța și „International Committee for the History of Technology” („ICOHTEC”), al cărui președinte a fost. Ca director al relațiilor internaționale ale „UTBM” a inițiat și dezvoltat relații de colaborare cu universități de pe cele cinci continente, acordând o atenție deosebită relațiilor cu universitățile din România.

Alexandru Herlea, Corneliu Coposu, Iftene Pop, Marius Lupuţiu, Paris, februarie 1990

Alexandru Herlea, Corneliu Coposu, Iftene Pop, Marius Lupuţiu, Paris, februarie 1990

       Alexandru Ion Herlea a desfășurat în paralel și o activitate politică, înainte de 1989 fusese membru PNȚ în exil și vice-președinte al filialei Franța a „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi” („UMRL”). Din 1990, a devenit membru al conducerii PNȚCD și între 1990 și 1994 președinte al „Acțiunii pentru Democrație în România” (Action pour la Démocratie en Roumanie - „ADER”), filiala PNȚCD–Franța. În această ultimă calitate a organizat, în februarie 1990, prima vizită în străinătate, la Paris, a președintelui PNȚCD Corneliu Coposu.
       Între 11 decembrie 1996 și 22 decembrie 1999 a fost Ministrul Integrării Europene în Guvernul României. În această calitate a jucat un rol însemnat în deschiderea negocierilor de aderare a României cu Uniunea Europeană, hotărâre luată la Helsinki, în 10 decembrie 1999. A fost ulterior ambasador, șef al Misiunii României pe lângă UE (2000-2001). În 1998 a fost ales vice-președinte al "Internaționalei Democrat-Creștine" ("IDC") și reales în 2000. Între 2002 și 2009 a fost membru al Comitetului Executiv al "IDC", responsabil cu țările din Europa centrală și de est. În 2009 a demisionat din poziția de vice-președinte PNȚCD, rămânând simplu membru al partidului.
       În 1991 a înființat asociația "Solidarité Universitaire France-Roumanie" („Solidaritate Universitară Franța-România-SUFR”), al cărui secretar general este și din 2006 devine expert străin al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior („ARACIS”). În 2011 este ales președinte al asociației "La Maison Roumaine" („Casa Română”) din Paris.

ALEXANDRU ION HERLEA, Conferinta Constanta

       A realizat și publicat de asemenea un mare număr de analize și interviuri politice, conferinţe și a participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune atât în România, cât și în Franța.
       Distincţii primite: în România: „Serviciul Credincios” (mare ofițer), Profesor onorific, "Doctor Honoris Causa" și ordinul „Gogu Constantinescu” (comandor) / în Franța: „La Légion d’Honneur” (comandor şi cavaler), „Les Palmes Académiques” (cavaler) și medalia de argint a "Société d’Encouragement au Progrès" / în Belgia: „Mérite de l’Invention” (cavaler) / în Germania: premiul „Soziale Marktwirtschaft”.
       Opera în principal: "Études pour un traitement automatique des sources en histoire des techniques, CDHT, CNAM, Paris, 1975 / "Histoire Générale des Techniques", PUF, Paris, 1978 / "Grand Quid - Les Machines", Robert Laffont, Paris, 1981 / "Le Livre Mondial des Inventions", 1-ère edition, Paris, 1984 / "Les Moteurs, PUF", Paris, 1985 / "Europa Moderna", Electa Spa, Milano, 1987 / "History of Scientific Instruments", R. Turner Books Ltd, London, 1989 / "Science - Technology Relationships", San Francisco Press, San Francisco, 1993 / "Technique - L’Encyclopédie Axis", Hachette, Paris, 1994 / "L’Energie Solaire en France", CTHS, Paris, 1995 / "Materials : Research, Development & Applications", Brepols, Bruxelles, 2002.

***

 
La Maison Roumaine îşi reia activitatea

       „La Maison Roumaine” este una dintre cele mai cunoscute asociaţii ale exilului românesc din Franţa. Este o asociaţie cu scop nelucrativ ale cărei obiective aşa cum au fost ele definite în statutele sale sînt: „păstrarea fidelă şi valorificarea patrimoniului cultural român în Franţa şi în lume, comunicarea liberă a ideilor şi continuarea legăturilor culturale care unesc popoarele francez şi român de mai bine de două secole”.
       Exilaţii români din Franţa au avut dintotdeauna asociaţii cu profil identitar şi de întrajutorare, precum şi fundaţii culturale care au urmărit obiective similare cu cele ale asociaţiei „La Maison Roumaine”. Menţionez, după cel de al doilea război mondial, asociaţia „Caritatea Românească – CAROMAN” de ajutorare a refugiaţilor, la înfiinţarea căreia dna Maria Brăescu a jucat în Franţa un rol de prim plan, „Fundaţia Universitară Regele Carol I”, patronată de „Comitetul Naţional Român”, sub autoritatea Regelui Mihai, „Institutul Român de Cercetări” organizat cu ajutorul material al prinţului Nicolae al României. Agreat de către Academia din Paris, acesta era prezidat de Mircea Eliade şi îl avea ca secretar general pe Octavian Vuia. Amintesc, de asemenea, de salonul cultural de la reşedinţa din cartierul latin, rue Daubenton, a cuplului Petre Sergescu, (matematicianul P. Sergescu, animator al „Académie Internationale d’Histoire des Sciences”, era căsătorit cu scriitoarea de origine poloneză Marie Kasterska) unde se întîlneau cunoscute personalităţi ale vieţii culturale pariziene. P. Sergescu a mai organizat cicluri de conferinţe cu participarea unor cunoscute personalităţi ale exilului precum Nicoară Beldiceanu, M. Eliade, Nicolae Herescu şi alţii.
       Spre sfîrşitul anilor 1970, după dispariţia de facto a Comitetului Naţional, deşi activitatea politică a Exilului era vie, cea culturală se resimţea puternic de lipsa de fonduri. Nu mai rămăsese activ la Paris în acest ultim domeniu decît „Centrul Român de Cercetări” animat pînă la desfiinţarea sa în 1985 de prof. Cicerone Poghirc şi „Cenaclul de la Neuilly” înfiinţat în 1968 şi găzduit de Leonid Arcade (pseudonimul literar al lui Leonida Mămăligă) în locuinţa sa din Neuilly sur Seine, rue du G-al Henrion Bertier. Această ultimă organizaţie se adresa unui public restrîns cu interes pentru literatură. În acest context menţionez încă două iniţiative care au jucat însă un rol limitat: „Biblioteca Petre Sergescu” din rue Lhomond creată de Petre Carjeu şi „Asociaţia Francezilor de Origina Română – AFDOR” întemeiată în 1974 de Ion Boboc.
       În capitala Franţei continua să se afle un număr mare de exilaţi români, adesea intelectuali, printre care o serie de personalităţi de renume care se afirmaseră la cel mai ridicat nivel în diferitele domenii ale culturii atît umaniste cît şi ştiinţifice. Se simţea astfel nevoia creării unui nou cadru în care aceştia să se poată exprima şi care să fie deschis tuturor exilaţilor. Aceasta cu atît mai mult cu cît România se adîncea într-o criză şi o izolare din ce în ce mai accentuate. Adevăratele valori româneşti erau ignorate de regimul comunist care producea şi etala un surogat cultural primitiv de tristă amintire.
       „La Maison Roumaine” a fost înfiinţată în vara anului 1982, fiind tocmai cadrul în care să se poată exprima şi capabil să promoveze adevărata cultura românească în sensul cel mai larg al cuvîntului. Aşa cum se preciza în statute, accentul este pus şi pe libertatea de exprimare adică pe analize şi prezentări obiective a realităţilor politice şi socio-economice din ţară.
       Amintesc că denumirea de „La Maison Roumaine” mai fusese purtată, în ajunul Primului Război Mondial, de o efemeră asociaţie fondată de Elena Văcărescu şi Petre Ghika (tatăl lui Alexandru Ghika) înfiinţată în scopul apărării intereselor României.
       Printre cei care au iniţiat şi au reuşit să creeze asociaţia „La Maison Roumaine”, trebuie amintiţi în primul rînd Christina Sturza (născută Tileman-Pruncul), Alexandru Ghika, Dan Cernovodeanu şi Catherine Allard. Ei vor fi aleşi membri ai primului Birou al asociaţiei (5/09/82) respectiv preşedinte, vice-preşedinte, secretar general şi trezorier. Dan Cernovodeanu împreună cu dna Ruxandra Gutu-Pelazza s-au ocupat de preţioasă bibliotecă a „Fundaţiei Universitare Regele Carol I” pe care asociaţia o luase în custodie. Două mari personalităţi ale exilului şi culturii româneşti şi universale, Mircea Eliade şi Ştefan Lupaşcu, au fost aleşi preşedinţi de onoare ai asociaţiei.
       Graţie sprijinului Primăriei Parisului, a lui Jacques Chirac, primarul din acea vreme, „La Maison Roumaine” s-a putut instala într-o clădire situată relativ central în Paris (rue de Flandre, arondisment 19). Destul de spaţioasă, aceasta a găzduit biblioteca (multe mii de volume) şi a asigurat desfăşurarea conferinţelor şi a celorlalte activităţi organizate de către asociaţie. Aici va funcţiona şi secretariatul ei. În aprilie 1984, o parte din Birou va fi schimbat. Neagu Djuvara va fi ales secretar general şi Adrian Oprescu trezorier.
       Sediul din rue de Flandre a devenit un loc de întîlnire al intelectualilor din exil. S-au organizat conferinţe, expoziţii, cursuri pentru copii, dezbateri. Conferinţele au constituit principala activitate a asociaţiei; la început în jur de două conferinţe pe lună. Prezentate de către specialişti recunoscuţi în domeniu, ele vor aborda diferite teme: istorie, lingvistică, etnologie, sociologie, politica, economie, literatură, artă, ştiinţe exacte, tehnică, etc. În 1984 şi 1985 s-au organizat şi două expoziţii. Una la primăria arondismentului 19 intitulată: „Les roumains de France – quarante ans de vie culturelle” şi cealaltă, o expoziţie de carte şi icoane româneşti, prezentată la Conservatorul arondismentului 7. S-au ţinut de asemenea cursuri de limbă română şi franceză (dnele Ruxandra Pelazza şi Mihaela Filitti), de istorie română (Matei Cazacu) şi de matematică (Ion Ghika).
       Printre cei mai cunoscuţi şi activi participanţi la diversele manifestări ale asociaţiei, încă de la începuturile ei, în afara celor deja citaţi, menţionez (în ordine alfabetică) pe: Dan Aftalion, Sorin Alexandrescu, Dinu Bastaki, Nicolae Balotă, Paul Barbăneagră, Titus Bărbulescu, Nicoară Beldiceanu, Alexandru Bogdan, Mihai Brâncovan, Ioana Brătianu, Maria Brătianu, Vintila Brătianu, Anca Buzdugan, Denis-Pop Cîmpeanu, Nicolae Caranica, Mircea Catană, Theodor Cazaban, Ioana Celibidache, Dinu Cesianu, Alexandru Ciorănescu, Antonia Constantinescu, Petre Cristopol, George-François Culica, Victor Cupşa, Alexandru Danielopol, Florica Dumitrescu, Nicolae Evolceanu, Constantin (Dinu) Ghika, Sergiu Grosu, Alexandru Herlea, Charles Hillerin, Alexandra Hillerin-Vulcănescu, Virgil Ierunca, Cornel Ionescu-Siseşti, Marie-France Ionesco, Cicerone Ioniţoiu, Olga Kogălniceanu, Mihai Korne, Gheorghieş Lecca, Monica Lovinescu, Alde Lupasco, Cornel Meţianu, Costel Motas, Mioara Mugur-Schächter, Petre Năsturel, Radu Negrescu-Suţu, Basarab Nicolescu, Alexandru Niculescu, Doru Novacovici, Adrian Oprescu, Andrei Pandrea, Francine Petrulian, Cicerone Poghirc, Victor Popescu, Radu Portocală, Paula şi Mircea Predeleanu, Remus Radina, Eugen Radu, Petre Rosetti, Eugen Raţiu, Andrei Samueli, Annie Samueli, Marcel Şapira, Sanda Stolojan, Mihai Sturza, Marin Tarangul, Michel Tănase, Emil Turdeanu, Anna-Maria Tuduri, Ion Varlam, Ion Vitez, Dinu Zamfirescu.
       De la constituirea ei, „La Maison Roumaine” a colaborat cu diverse alte instituţii implicate în promovarea culturii româneşti şi angajate în apărarea valorilor universale de libertate, democraţie, drepturile omului, justiţie, în informarea opiniei publice despre realitatea politică şi socială din România. Menţionez în primul rînd: „Centrul Român de Cercetări” de la Paris, animat de Cicerone Poghirc şi „Academia Româno-Americană – ARA”. De altfel, în anii 1980, „La Maison Roumaine” şi „Centrul Român de Cercetări” erau în capitala Franţei adevăraţii promotori ai culturii româneşti. Aceste instituţii erau percepute în acest fel mai ales în comparaţie cu „Centrul Cultural Român”, anexa ambasadei României comuniste la Paris. Menţionez, de asemenea, diferitele asociaţii şi cenacluri din care făceau parte membrii asociaţiei „La Maison Roumaine” şi realizau în acest fel în mod implicit legături între acesta şi celelalte entităţi. Este cazul „Cenaclului de la Neuilly” a lui Leonid Mămăligă şi a asociaţiei „Hyperion – Association pour la sauvegarde du livre roumain” înfiinţată in 1981, găzduită tot de acesta şi prezidată de B. Nicolescu (printre membrii fondatori, se numără Horia Damian, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Stéphane Lupasco), al „Bibliotecii Române de la Freiburg”, al „Association pour la protection des monuments et sites historiques en Roumanie” condusă de Ştefan Gane, etc.
       „La Maison Roumaine” activa în condiţii materiale extrem de modeste, principala sursă de venituri reprezentînd-o cotizaţiile membrilor. Această realitate a atras după sine nu numai limitări în activitatea desfăşurată, dar şi o mare pierdere: dispariţia bibliotecii. În legătură cu aceasta voi da cîteva detalii. „La Maison Roumaine” nu a avut posibilitatea să plătească chiria pentru un nou local atunci cînd, ca urmare a planului de modernizare a Parisului, imobilul din rue de Flandre a fost supus demolării. În 1986 asociaţiei i s-a pus la dispoziţie, tot de către Primăria Parisului, un alt local într-un imobil care nu putea fi ocupat însă imediat, fiind în construcţie. În aşteptarea intrării în noul spaţiu, biblioteca împreună cu întregul mobilier au fost depuse într-un depozit din Paris al unei mari firme specializate (întreprinderea Bailly). Acesta a fost distrus, cîteva luni mai tîrziu, de un incendiu. Pierderea irecuperabilă a bibliotecii a reprezentat un adevărat dezastru pentru asociaţie.
       După instalarea, în noul sediu (rue Mouraud, arondismentul 20) s-a putut reconstitui, din diverse donaţii o mică bibliotecă. Începutul l-a constituit biblioteca profesorului Basil Munteanu, fostul director al Şcolii Româneşti de la Fontenay aux Roses, creată de N. Iorga înainte de război. La aceasta s-au adăugat altele primite de la români din Franţa, Germania, Statele Unite, Canada.
       Întrucît spaţiul din rue Mouraud avea o suprafaţă redusă, conferinţele se ţineau într-o sală dintr-un imobil ce se afla într-o stradă alăturată (rue Haxo). Cu timpul, acestea au început să se ţină într-o sală mai adecvată: sala de conferinţe a Misiunii Greco-Catolice din Paris. Monseniorul Cosma, rectorul Misiunii a pus-o la dispoziţia asociaţiei, pentru o sumă simbolică. Cîţiva ani mai tîrziu, noul rector al Misiunii, monseniorul Gheorghe Surdu, va pune la dispoziţia asociaţiei şi un local pentru conservarea bibliotecii, care ajunsese de acuma să depăşească 6000 de volume. Pentru a asigura perenitatea bibliotecii, conducerea asociaţiei a decis, în 1999, s-o doneze Misiunii Greco-Catolice care, în cadrul unei convenţii de colaborare culturală s-a angajat să permită în continuare administrarea şi utilizarea bibliotecii de către asociaţie.
       Participarea unor noi membri se va face, de asemenea simţită. Menţionez – tot alfabetic – pe Florin Aftalion, Pierre Baravache, Ştefana Bianu, Ilie şi Ileana Brie, Jean Cantacuzène, Dan Culcer, Ion Filotti, Jean Florescu, Dinu Ionescu, Anca Lemaire, Dan Andrei Michaloux, Ilie Mihalcea, Bujor Nedelcovici, Ştefana Negri-Grigorescu, George Pîrjol, Alexandru Persu, Dana Petrişor, Mihai Ricci, Dan şi Nicolas Teculescu, Ana şi Mirana Ţuţuianu.
       În primăvara anului 1987, ca urmare a decesului preşedintei, Ch. Sturza, au avut loc noi alegeri. Noul Birou avea următoarea compoziţie: preşedinte Alexandru Ghika, vice-preşedinte Alde Lupasco-Massot (fiica lui Ştefan Lupaşcu), secretar general Neagu Djuvara, trezorier Adrian Oprescu. Victor Popescu va fi ales secretar general în 1991, înlocuindu-l pe Neagu Djuvara reîntors definitiv în ţară. Acest Birou a condus asociaţia pînă la decesul lui Alexandru Ghika în 2001. În 1987, „La Maison Roumaine” a participat la Sorbona la organizarea congresului ARA „Omagiu lui Mircea Eliade”. A. Danielopol desfăşoară o neobosită acţiune de promovare a priorităţilor româneşti în aviaţie. În bună parte datorită perseverenţei lui, Aeroclubul Franţei recunoaşte meritele lui Traian Vuia şi Henri Coandă. Menţionez de asemenea corul asociaţiei condus de dna Ileana Brie şi concertele de vioară ale Miranei Ţuţuianu care se bucurau de mult succes.
       După decembrie 1989, „La Maison Roumaine” se va găsi într-un nou context, urmare a radicalelor răsturnări petrecute atît în ţară cît şi pe plan internaţional. Activitatea ei va intra într-o nouă fază. Asociaţia trebuia nu numai să-şi continue activitatea, ci şi să se adapteze noii realităţi care devenise mult mai complexă. Trebuia să facă faţă printre altele provocării create de noua „democraţie originală” care se instalase în România.
       Activitatea ei s-a îmbogăţit cu colaborări ale unor personalităţi cunoscute din ţară, care, fiind invitate, puteau în sfîrşit să se deplaseze liber. Menţionez pe Ana Blandiana, Ion Gavrilă Ogoranu, Ticu Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Smaranda Vultur, Alexandru Călinescu, Ştefan Gorovei. Conferenţiază din ce în ce mai des cunoscuţi francezi din mediul academic precum Stephane Courtois, Alain Besancon, Thierry Wolton, Françoise Thom. Noi personalităţi de origine româna care beneficiază de o solidă reputaţie internaţională încep să participe activ; îi menţionez pe Florin Aftalion şi Sanda Golopentia. La conferinţele asociaţiei vor asista de acum înainte şi persoane venite recent în Franţa, printre care studenţi la studii doctorale. Temele abordate depăşesc din ce în ce mai des cadrul strict românesc, unele subiecte tratate neavînd decît o legătură tangenţială cu acesta. În cazul în care conferenţiarii beneficiază de o deosebită reputaţie sau subiectele tratate sînt susceptibile să atragă un public numeros, conferinţele se desfăşoară într-o sală aparţinînd de l’Eglise d’Auteuil.
       Menţionez, de asemenea, participarea asociaţiei la organizarea a doua colocvii importante desfăşurate la Sorbona: „Hommage à Basil Munteanu” (1992) şi „Mircea Eliade et le destin de la culture roumaine” (1996). În 1990 şi 1991, ea organizează şi 2 expoziţii: una intitulată „Expoziţie de icoane” – la primăria arondismentului 16 şi cealaltă intitulată „Un village dans une malle”, realizată de Irina Nicolau de la „Muzeul Ţăranului Român” din Bucureşti, găzduită în atelierul arhitectului Teodor Georgescu, din Paris. În iarna lui 1990, „La Maison Roumaine” organizează la iniţiativa lui Neagu Djuvara un transport de materiale pentru ajutorarea diverselor formaţii politice şi de învăţămînt din Cluj, Iaşi, Bucureşti. Din delegaţie fac parte Ruxandra şi Vittorio Pelazza.
       După decesul, în 2001, al preşedintelui A. Ghika la conducerea asociaţiei „La Maison Roumaine” sînt aleşi: Victor Popescu (preşedinte), Dan Ioanovici (vice-preşedinte) şi dna R. Pelazza (secretar general). Graţie ei, asociaţia şi-a deschis un site pe internet. Noua conducere funcţionează pînă la sfîrşitul anului 2009 cînd asociaţia îşi încetează practic activitatea. După această dată V. Popescu asistat de R. Pelazza expediază în continuare afacerile curente.
       În perioada 2002 – 2009 conferinţele organizate de preşedintele V. Popescu vor continua să reprezinte principala activitate a asociaţiei. Ele îşi vor păstra atît calitatea cît şi audienţa în cadrul comunităţii româneşti din Paris. Temele prezentate nu se vor limita, nici în această perioadă, numai la cadrul românesc. Frecvenţa conferinţelor va fi de 15 – 18 pe an. Printre conferenţiarii din Franţa îi menţionez pe J. Cantacuzène, I. Filotti, A. Herlea, B. Nedelcovici, A. Persu, R. Portocală, M. Tănase, Ana Ţuţuianu. Din România participa printre alţii Şerban Rădulescu-Zoner, Romulus Rusan, Valerian Stan, Horia Patapievici. „La Maison Roumaine” este prezentă prin M. Brătianu, A. Lemaire şi A. Herlea la expoziţia „Hommage aux victimes du communisme en Europe de l’Est de 1945 à 1989” organizată la Primăria arondismentului 16 din Paris în toamna lui 2007. În paralel, „La Maison Roumaine” a organizat un colocviu pe această temă. Începînd cu 2003 toate acţiunile asociaţiei sînt consultabile pe internet.
       Menţionez, de asemenea, că un număr important de membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine” au fost angajaţi în diverse alte acţiuni de apărare şi promovare a intereselor poporului român, de prezervare a memoriei sale. Întrucât asociaţia nu a fost direct angajată, ele sunt prezentate într-un document anexa.
       La începutul anului 2010, starea sănătăţii şi vîrsta înaintată nu i-au mai permis preşedintelui V. Popescu să-şi exercite mandatul şi activitatea asociaţiei s-a oprit. Diferite soluţii au fost evocate printre care găsirea unui succesor sau închiderea ei. Cu ocazia adunării generale a asociaţiei din 24/07/2010 se supune la vot această ultima soluţie care este în cele din urmă respinsă datorită intervenţiei hotărîte a lui Ilie Mihalcea. Acesta subliniază că existenţa la Paris a unei instituţii ca „La Maison Roumaine” continua să fie necesară.
       Apelul lansat de preşedintele V. Popescu în vederea alegerii unui nou consiliu de direcţie a înregistrat 19 candidaturi. La adunarea generală convocata pentru data de 29/01/2011 a existat o largă dezbatere privitoare la situaţia acesteia şi la oportunitatea continuării activităţii ei.
       A. Herlea a susţinut continuarea activităţii, justificată atît de nevoile comunităţii româneşti din Franţa, cît şi de situaţia politică din România unde fostele structuri au acaparat întregul spectru politic, atît puterea, cît şi opoziţia. Actualmente, alegătorul nu are cu cine vota, neexistînd o adevărată alternativă politică. Situaţia pe diferitele planuri, începînd cu cel moral, în care se află în momentul de fata România este comparabilă (mutatis mutandis) cu cea din anul 1982 cînd a fost înfiinţată „La Maison Roumaine”. Simpla existenţă a asociaţiei este benefică într-un context în care clasa politica din ţară nu respectă cu adevărat marile valori şi principii europene. Total independentă faţă de autoritatea de la Bucureşti „La Maison Roumaine” poate contribui la evoluţia democratică a ţării. I. Filotti a pledat şi el pentru continuarea activităţii asociaţiei, insistînd asupra faptului că existenţa unor comunităţi importante de români în mai multe ţări occidentale reprezintă un fenomen nou şi pozitiv în viaţa poporului român. Membrii acestor comunităţi au o sensibilitate mai apropiată de cea a ţării în care trăiesc şi deci un mai mare respect pentru valorile democratice, pentru corecta funcţionare a instituţiilor, pentru patrimoniul cultural, pentru prezervarea mediului, precum şi o mai mare intransigenţă faţă de moravurile politice corupte din România de astăzi.
       Întrucît quorumul nu fusese atins, s-a amînat alegerea consiliului director şi a biroului. Aceste instanţe au fost alese la adunarea generală din 5/02/2011. Biroul este format din: A. Herlea (preşedinte), I. Filotti (vice-preşedinte), A. Lemaire (secretar general), P. Baravache (trezorier). Din Consiliul Director mai fac parte: F. Aftalion, A. Bogdan, Paula Boilă, Emanuela Butin-Boilă, A. Cantacuzène, Marina Lupaş, I. Mihalcea, F. Petrulian, N. Teculescu, A. Ţuţuianu. Adunarea generală a aprobat de asemenea schimbarea sediului social în 99, rue Monge, 75005 Paris, într-un local pus la dispoziţie de dna A. Lemaire. Rectorul Misiunii Greco-Catolice Gabriel Buboi a acceptat ca reuniunile şi conferinţele asociaţiei să se ţină la sediul Misiunii din Paris, 38, rue Ribera, conform convenţiei de colaborare culturală din 1999, care rămîne în vigoare.
       Noua conducere îşi propune:
       - să continue şi să dezvolte activităţile asociaţiei „La Maison Roumaine” aşa cum au fost ele realizate în trecut şi în spiritul statutelor asociaţiei;
       - să promoveze deschiderea asociaţiei către problematici europene, primordiale în contextul apartenenţei României la UE;
       - să facă din „La Maison Roumaine” să fie un cadru cît mai adecvat în care comunitatea română din Franţa să se poată exprima;
       - să contribuie la educarea şi evoluţia comunităţii românilor din Franţa în spiritul valorilor democratice şi a promovării acestora în România;
       - să lupte pentru prezervarea memoriei şi pentru denunţarea crimelor totalitarismelor comunist şi nazist;
       - să acţioneze pentru punerea în valoare a patrimoniului şi a personalităţilor româneşti;
       - să se implice în promovarea unei imagini corecte şi reale a României şi românilor, imagine grav deteriorată în primul rând din cauza situaţiei politice din ţară;
       - să colaboreze cu asociaţiile româneşti şi străine care au obiective similare;
       - să dezvolte asociaţia prin atragerea de noi membri, în special tineri;
       - să modernizeze comunicarea atît internă cît şi externă a asociaţiei şi s-o facă mai bine cunoscută în ţară.
       În această optică „La Maison Roumaine” a reluat ciclul de conferinţe întrerupt acum un an şi jumătate. Prima conferinţa a fost susţinută în 12 mai 2011 de către prof. Florin Aftalion. A fost stabilit programul conferinţelor pentru anul 2011/2012. Se lucrează de asemenea la un nou site internet şi s-a hotărît ca periodicul Jurnalul literar să devină publicaţia care să informeze cu regularitate despre activităţile asociaţiei. S-a acceptat oferta făcută de către dnul C. Ioniţoiu ca monumentul victimelor comunismului din România, pe care domnia sa îl poseda în cimitirul Montmartre, să treacă în patrimoniul asociaţiei. Au început demersurile în acest scop. C. Ioniţoiu, R. Radina şi alţi membri ai asociaţiei, începînd cu conducerea ei, au asistat la slujbă în memoria victimelor comunismului din România de la cimitirul Montmartre care a avut loc, ca în fiecare an, de ziua Înălţării (2 iunie).
       Astăzi „La Maison Roumaine” intră într-o nouă fază a existenţei sale. Prima (1982 – 1989) s-a caracterizat printr-o activitate legată strict de nevoile şi aspiraţiile exilului românesc, fără o reală deschidere spre probleme de interes european sau general. Comunitatea românilor din Franţa era relativ omogenă şi avea un adversar bine definit pe care îl combătea. În cea de a doua perioada (1990-2009) asociaţia a acţionat într-un context schimbat şi în accelerată evoluţie. Ea a ştiut să se adapteze. A beneficiat de colaborarea unui număr semnificativ de personalităţi atît din ţară, cît şi din mediul academic francez. Evantaiul subiectelor tratate a depăşit cu mult cadrul strict românesc. Vechiul nucleu al refugiaţilor politici s-a restrîns substanţial. Noii veniţi căutau în primul rînd să se realizeze pe plan economic sau să-şi urmeze studiile. Interesul lor pentru asociaţii româneşti nu a diminuat, dar unghiul sub care ele sînt privite s-a schimbat. România este de acum membră a UE şi comunitatea românilor din Franţa începe să semene din ce în ce mai mult cu diferitele comunităţi etnice prezente pe teritoriile altor state. În acest context începe astăzi cea de a treia perioadă din viaţa asociaţiei „La Maison Roumaine”. Noua ei conducere a definit axele principale ale acţiunilor sale. Ele au fost precizate mai sus. Strategia va fi una flexibilă dar riguros condiţionată de păstrarea intactă a valorilor morale pe care ea înţelege să-şi bazeze orice acţiune.

       Anexă

       Majoritatea membrilor asociaţiei « La Maison Roumaine », au fost angajaţi în diverse acţiuni şi activităţi în afara celor din cadrul asociaţiei. Spectrul acestei angajări este larg şi relaţiile cu autorităţile de la Bucureşti diverse: de la opoziţie intransigentă la colaborare. Securitatea avea şi ea, fără îndoială, agenţii ei infiltraţi. Succinta evocare care urmează nu se opreşte asupra acestui aspect cu caracter moral. Ea este o simplă trecere în revistă.
       Astfel emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui V. Ierunca de la Radio Europa Liberă sînt celebre şi de mare impact în ţară. La publicaţiile româneşti din Paris, care apar după 1980, « BIRE » şi « Lupta », colaborează numeroşi membri ai Casei Româneşti. Antonia Constantinescu, ca redactor şef al ziarului « Lupta », înfiinţat de M. Korne în 1986, desfăşoară o activitate de o excepţională calitate. Periodicul lui Radu Portocală intitulat « Revers » apărut în 1999 se va înscrie pe aceeaşi linie.
       Preşedintă „Consiliului Naţional Român”, iniţiat de Nicolae Penescu după dispariţia „Comitetului Naţional”, a fost Ioana Brătianu, numită în 1980, în această funcţie de către Regele Mihai. Din această instituţie au făcut parte mai mulţi alţi membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine”, printre care C. Ioniţoiu, care a fost ales vice-preşedinte, şi C. Ghika preşedinte al filialei Franţa. După decesul lui N. Penescu, în 1982, C. Ioniţoiu devine secretar general PNŢ din exil. Împreună cu Remus Radina el va duce o susţinută acţiune de prezentare şi denunţare a dramei prin care trece poporul român. C. Ioniţoiu publică Morminte fără cruce, R. Radina publică Testamentul din Morgă şi ia iniţiativa comemorării anuale a eroilor români la cimitirul din Soultzmatt (Alsacia). La Paris există şi două asociaţii a foştilor deţinuţi politici. Una, creată în 1979, condusă de Radu Câmpeanu, I. Vitez şi Dinu Zamfirescu şi cealaltă înfiinţată în 1983 de către C. Ioniţoiu şi Remus Radina şi condusă de aceştia.
       Printre membrii fondatori ai „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi – UMRL”, înfiinţată la iniţiativă lui Ion Raţiu în 1984, se numărau de asemenea membri ai asociaţiei. Îi menţionez pe D. Novacovici (secretar general) şi I. Varlam. Acesta din urmă va fi prezent şi în conducerea filialei Franţa a UMRL alături de I. Ghika (preşedinte), J. Florescu, A. Herlea (vicepreşedinţi) şi M. Ricci. Preşedinta „Ligii Drepturilor Omului în România”, înfiinţată în 1978, este Sanda Stolojan. Din conducere mai fac parte Mihnea Berindei, Maria Brătianu, Matei Cazacu, Ariadna Combes, Paul Goma, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Majoritatea membrilor asociaţiei „La Maison Roumaine” sînt angajaţi în diferite acţiuni: manifestaţii, semnarea de proteste şi declaraţii de solidaritate cu cei care lupta în România pentru democraţie şi drepturile omului: „Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România SLOMR”, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu.
       În preajma şi imediat după decembrie 1989 apar, alături de cele existente, noi acţiuni la care participă membrii asociaţiei „La Maison Roumaine”. Menţionez iniţiativă lui Vintilă Brătianu de creare a unei asociaţii de cooperare între partidele politice istorice – APPR, care va fi prezidată de I. Filotti. La „Radio Solidarnosc” colaborează N. Djuvara, R. Portocală, Dinu Zamfirescu şi D. Culcer, care aveau responsabilitatea emisiunilor româneşti. Asociaţia „Action pour la Democratie en Roumanie – ADER” creată în februarie 1990 era condusă în exclusivitate de membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine”: A. Herlea preşedinte, N. Balotă, C. Ghica şi I. Varlam vicepreşedinţi, N. Evolceanu secretar general, Dan Aftalion trezorier. ADER organizează prima vizită în străinătate, la Paris, în februarie 1990, a lui Corneliu Coposu în calitatea sa de preşedinte al PNŢCD. Cu această ocazie se inaugurează în cimitirul Montmartre, la iniţiativa lui C. Ioniţoiu şi Remus Radina, monumentul victimelor comunismului din România ridicat graţie eforturilor celor doi.
       Rămînerea la putere în România a ex-comuniştilor conduşi de Iliescu-Roman şi susţinerea acestora de către Preşedintele François Mitterand şi Guvernul Francez este denunţată în mass-media din Franţa, inclusiv la televiziune, de către A. Herlea, R. Portocală, I. Varlam şi alţii. Un interviu al lui A. Herlea apărut în ziarul Quotidien de Paris în 15/01/1990 a fost utilizat pentru interpelarea în Parlamentul francez a ministrului de Externe Roland Dumas care făcuse o vizită oficială în România unde susţinuse, fără nuanţe, echipa Iliescu-Roman. Cartea lui R. Portocală, Autopsie d’un Coup d’Etat Roumain din 1990 analizează cu obiectivitate evenimentele din decembrie ‘89. În primăvara lui 1990, A. Herlea şi I. Varlam au fost românii care au apărut cu cea mai mare frecvenţă pe ecranele televiziunii franceze.
       Tot în primăvara anului 1990 Ioana Brătianu, A. Herlea şi I. Varlam participă la colectarea de ajutoare pentru PNŢCD şi PNL oferite de către oraşul Troyes şi la transportul lor în România. „Comitetul Marian Munteanu” creat ad-hoc după mineriada din iunie 1990 este format din Florin Aftalion, M. Brâncovan, A. Herlea, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Din conducerea asociaţiei „Solidarité Universitaire France-Roumanie – SUFR”, creată de A. Herlea în primăvara lui 1991, mai fac parte: Florin Aftalion, M. Brâncovan, J. Cantacuzène, Alexandre Cantacuzène, Marie-France Ionesco, M. Mugur-Schächter, Ştefana Negri-Grigorescu, D. Teculescu. Ulterior I. Filotti, Mihai Tănase şi N. Teculescu vor intra şi ei în conducerea asociaţiei. Tot în 1990 ia naştere „Uniunea pentru Regele Mihai” prezidată de Marie-France Ionesco, căreia îi urmează J. Florescu. Din conducerea ei mai fac parte: M. Brâncovan, I. Celibidache, I. Filotti, I. Ghika, G. Lecca, D.A. Michaloux, R. Negrescu-Suţu, G. Pârjol, P. Predeleanu, M. Ricci.
       De asemenea, mai mulţi membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine”, începînd cu membrii ADER, au participat la cea mai mare reuniune a exilului românesc care s-a desfăşurat la Paris în mai 1994. La această reuniune au luat parte şi importante personalităţi venite din ţară precum Corneliu Coposu, Emil Constantinescu, Ion Gavrilă Ogoranu. În 1995 este înfiinţată la Paris filiala franceză a asociaţiei „Memorialul Sighet”, condusă de dnele Maria Brătianu (preşedintă) şi Anca Lemaire (secretar general). Un an mai tîrziu, la Biserica Ortodoxă Română din strada Jean de Beauvais, Ilie Mihalcea fixează o placă în memoria victimelor din decembrie 1989.
       Începînd cu secolul 21 apar noi asociaţii. Le menţionez pe cele implicate în prezervarea patrimoniului natural şi cultural românesc: Fundaţia „Pro Patrimonio” – înfiinţată la Londra în 2000 de către Şerban Cantacuzino din biroul căreia face parte I. Filotti (vice-preşedinte), cu filiala „Pro Patrimonio France” prezidată de Caroline d’Assay şi „Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie – RPER”, prezidată de Ştefana Bianu care militează cu prioritate pentru Roşia Montană şi Ţara Moţilor. Din Biroul asociaţiei face parte şi Ana Ţuţuianu; A. Herlea este membru de onoare.
       Nu poate fi încheiată această evocare a angajamentului politic al multor membri ai asociaţiei „La Maison Roumaine” fără a fi amintită hotărîta opoziţie a exilului împotriva acţiunilor Bucureştiului care a făcut totul pentru a pune stăpînire pe Biserica Ortodoxă Româna din strada Jean de Beauvais. Această biserică înfiinţată în a doua jumătate a secolului 19 de către românii din Paris a reuşit să-şi păstreze independenţa după cel de al doilea război mondial. Era un simbol al rezistenţei româneşti în faţa comunismului. Asaltul Bucureştiului a început din anii 1950 şi a continuat cu perseverenţa pînă în a doua jumătate a primului deceniu al secolului 21. Printre membrii asociaţiei angajaţi în această rezistenţă îi menţionez pe Ştefana Bianu, A. Bogdan, D. Culcer, G.F. Culica, A. Ghica, I. Ghica, N. Guguianu, Alexandra Hillerin-Vulcănescu, C. Ioniţoiu, D.A. Michaloux, I. Mihalcea, R. Negrescu-Suţu, N. Penescu, M. Tomoroveanu, Eugen Raţiu, P. Rosetti, R. Radina, N. Teculescu, Ana Ţuţuianu, I. Varlam. Ei au fost susţinuţi de Eugen Ionescu şi de cunoscutul jurist V. V. Stanciu.
       Subliniez de asemenea că începînd cu 1990 mai mulţi membri ai Casei Româneşti se angajează direct, în ţară, în lupta politică, unii dintre ei reîntorcîndu-se definitiv în România. Este cazul lui M. Berindei, Ioana Brătianu, V. Brătianu, R. Câmpeanu, C. Ghica, A. Herlea, C. Ioniţoiu, D. Novacovici, I. Varlam, Dinu Zamfirescu. Am considerat că această implicare nu-şi găseşte însă locul într-o sumară trecere în revistă a angajamentului civic şi politic al membrilor Casei Româneşti. Trecere în revistă care rămîne desigur incompletă şi sub alte aspecte, fiind un exerciţiu de memorie. (Jurnalul Literar, iunie 2011)

*** *** ***

Alexandru Herlea, având invitaţi pe Emil Constantinescu, Corneliu Coposu, Ilie Păunescu, la Paris, luni 20 iulie 1992

Alexandru Herlea, având invitaţi pe Emil Constantinescu, Corneliu Coposu, Ilie Păunescu, la Paris, luni 20 iulie 1992

***

Paul Goma Aniversarea a 80 de ani, octombrie 2015 - Alexandru Herlea în vizită la sărbătorit

Paul Goma Aniversarea a 80 de ani, octombrie 2015 - Alexandru Herlea în vizită la sărbătorit

***

Protest Contra Corupţiei - Alexandru Herlea

Alexandru Herlea - Protest Contra Corupţiei

***

Dr. Ion Vianu a primit la reşedinţa ambasadorului Republicii Cehe, de la elevii comunităţii cehe din Bucureşti medalia pentru rezistenţa activă contra regimului comunist şi solidaritate cu Charta 77 cehoslovacă (13 iunie 2014).

Alexandru Ion Herlea, Prelegerea la Ceremonia de decernare a titlului de "Profesor Honoris Causa" al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj, 25 octombrie 2017..


Despre Alexandru Ion HERLEA:

       Format la şcoala fondatorilor istoriei tehnicii în Franţa (profesorii Maurice Daumas şi Bertrand Gilles), Alexandru Herlea, realizează cercetările în domeniu într-o abordare sistemică, holistică, străduindu-se să integreze în analiza schimbării tehnicilor diferitele aspecte de ordin ştiinţific, tehnic, economic, politic, social, precum şi cele ce ţin de mentalităţi şi ideologii, acordând o importanţă deosebită aspectelor ştiinţifice şi tehnice, rezultată, inerent, din background-ul său.
       Pentru el – ca şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai noii discipline academice care a devenit istoria tehnicii în anii ’70 – o adevărată istorie a tehnicii nu se rezumă la o istorie tehnică a tehnicii, la o istorie internă, altfel spus la o genealogie a tehnicii, şi cu atât mai puţin la un dicţionar al invenţiilor şi inovaţiilor sau al inventatorilor şi realizatorilor industriali. Această disciplină nu se rezumă nici la o istorie economică, socială sau politică a tehnicii, ci are în vedere toate aceste aspecte, pe care îşi propune să le integreze, analizând interdependenţa lor şi consecinţele acesteia. Bertrand Gilles afirma de altfel, că istoria tehnicii este o istorie globală înlănţuită de lumea materială.
       Direcţiile de activitate ale profesorului Herlea vizează, în principal, studiile şi cercetările în istoria tehnicii, dar şi aspecte legate de bănci de date, muzeologie, pedagogie, precum şi integrarea europeană.

Radu ALBU-COMĂNESCU  

       Numele Alexandru Ion Herlea l-am auzit prima dată la o susţinere de proiect colectivă, condusă de prof. Radu Mărdărescu în cadrul Facultăţii de Mecanică - secția Automobile și Tractoare aparţinând Institutului Politehnic din Braşov. Eram student în anul II, când la cursul de "Motoare" ni se prezentau ca exemple părţi din proiectele de diplomă a studenţilor ce terminau facultatea (1965).
       Eu eram foarte tăcut şi retras; trecuse doar câteva luni de când tata se eliberase din închisorile comuniste urmare decretului 411 / 1964. Prof. Radu Mărdărescu, a repetat cu o deosebită afecţiune numele studentului Alexandru Ion Herlea, menţionând că este printre fruntaşii facultăţii.
       La întâlnirea de 10 ani, în 1978, bunul meu coleg de grupă Munteanu, braşovean, al cărui tată fusese profesor la acelaşi Institut, printre altele îmi spune că Alexandru Herlea a plecat din România; este prin Franţa. Am încercat să-mi amintesc despre cine era vorba...
       Au trecut anii şi imediat după decembrie '89 am remarcat numele lui în conducerea PNŢCD, şi celelalte funcţii de ministru, vice-preşedinte, membru în comitete executive, etc. toate având scopul transformării României într-o ţară liberă şi democrată.
       Sunt trei aspecte care le remarc:
       - Dragostea nemărgintă de Ţara sa natală: în 1994 ocupă funcţia de profesor asociat şi apoi de consilier pe lângă rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti în perioada 1998-2001. Ȋn oraşul studenţiei Alexandru Herlea devine profesor onorific al „Universităţii Transilvania din Braşov” în 2003, şi doctor Honoris Causa al acesteia, în 2005.
       - A creat o nouă disciplină: o putem numi "Istoria tehnicii, a ştiinţelor tehnologice", care i-a dat şansa să fie cunoscut în lumea largă a cercetătorilor şi profesorilor universitari cu preocupări tehnice.
       - Cărţile, lucrările, precum conferinţele şi prezentările sale la peste o sută de Congrese Internaţionale, constituie o bază valoroasă de studiu pentru viitorii cercetători şi oameni de ştiinţă.

Alexandru TOMESCU  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate