<html>
<head>
<title>
ALTERNATIVA - EXILUL CREATOR - DUMITRU GĂZDARU
</title>

<meta name="keywords" content="alternativa, THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE,  alternativaonline,  EXILUL CREATOR -  DUMITRU GĂZDARU, Eugen LOZOVAN, Jon CEPOI, Alexandru Tomescu,  ">

<meta http-equiv=Content-Type content="text/html; charset=windows-1252">

<SCRIPT LANGUAGE="JavaScript">
<!--
IMAGE01= "on.gif"  
IMAGE02= "off.gif"
function imgover(imgname){
     imgname.src = IMAGE01
}

function imgout(imgname){
     imgname.src = IMAGE02
}

//-->
</SCRIPT>
</head>

<body bgcolor="#fffff0" link="#660000" vlink="#330066">
<center>


<table width="630" cellpadding="2" cellspacing="0" style="border: 0 solid black;"><tr><td><div align="justify">

<center>
<font face="arial" size ="7">DUMITRU GĂZDARU</font><br><hr>
<font face="verdana" size ="5">Profesor universitar, cercetator, publicist si editor</font><p>
</center>

<table width="300" cellpadding="2" cellspacing="0"align= "left" style="border: 1 solid black;">
<tr><td bgcolor="#F0EFEF"><div align="justify">
&nbsp;<br><center>
<img src ="images/DumitruGazdaruEC.jpg" 
 width="250" height="262"  alt="DUMITRU GĂZDARU - Alternativa"></center><p>
<font face="arial" size ="2">
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Dumitru Găzdaru s-a născut la 18 Ianuarie 1897, în comuna Griviţa, judetul Ialomiţa. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Urmează Liceul Internat din Iaşi şi apoi seminarul la Galaţi unde a studiat greaca veche, latina şi germana. În 1919 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Mihailene din Iaşi, unde este numit asistent al prof. Philippide. Tot aici obţine doctoratul cu <i>Magna Cum Laude</i>, subiectul tezei fiind, <i>”Descendenţii demonstrativului latin ‚ille’ în limba română”.</i> <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Pleacă în Germania, la Marburg unde devine asistentul prof. Leo Spitzer şi predă <i>Einfuhrung in die Rumanische Sprache and Kultur</i>.<br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Pentru o altă perioadă, în Italia face cursuri şi cercetări la Universitatea din Roma cu profesorul Giulio Bertoni, iar la Universitatea din Torino cu profesorul Mateo Bartoldi. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;A continuat aceeaşi activitate laborioasă la centrele de studii şi cercetări filosofice şi lingvistică romanică din Roma, Veneţia, Trieste, Berlin, Zurich, Giessen, Heidelberg, Leipzig, Frankfurt, Paris, Madrid şi Viena. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;In anul 1934, revine în ţară unde prin concurs ocupă catedra de Limba şi Literatură Neolatină la Facultatea de Filosofie din Iaşi, unde din 1939 deţine funcţia de Director al seminarului cu acelasi profil. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;A colaborat la diverse reviste de specialitate, cu studii si articole: la "Arhiva" (revista pe care a condus-o impreuna cu Ilie Barbulescu), "Diplomatarium Italicum", s.a. <br>
 &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Prin transfer în 1940 devine titularul catedrei de filosofie şi limbi romantice de la Universitatea din Bucuresti, ca succesor al lui Ovid Densusianu şi ocupa funcţia de director al Academiei Române din Roma. <br>
	&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În urma evenimentelor din 1941 părăşeste pentru totdeauna România. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Între 1942-1946 lucreazã la Institutul de Filologie Romanicã din Roma, unde publicã Cultura Neolatinã. <br>	
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Se stabileste definitiv la Buenos Aires unde, fondează revistele: "Romanica" (colaborator central Eugen Lozovan) şi "Pământul Strămoşesc" (serie noua, 1974) şi contribuie activ cu studii diverse la: "Acta Philologica" (Roma), "Buletinul Bibliotecii Romane" (Freiburg), "Suflet Românesc", "Cuget Românesc".<br>	
 	&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Din anul 1949 până la pensionare a fost profesor la universitatea Catolicã din Buenos Aires. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;S-a stins din viaţă, la Buenos Aires, în 1991.<br>

&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;<b>OPERA:</b> Chiar cu o cercetare temeinică, este greu de cuprins întrega sa opera. Lucrarea Profesoarei Nydia G.B. Fernandez Pereiro intitulată “Vida y obra de un maestro: Dumitru Gazdaru y biografia de sus publications” menţionează un număr de 385 de lucrări, ultima fiind “Compendio de Filologia Hispanica – Curso Universitario”. Se apreciează că numărul lor a depăşit cu mult 400. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Din acestea prezentăm o scurtă listă: "Contribuţii privitoare la originea, limba şi influenţa Mitropolitului Dosoftei", (Iasi, 1927) / "Una relazione manoscritta italiana sulla Rivoluzione de Tudor Vladimirescu", (1934) / "Modelul italian al Gramaticii lui Văcărescu", (Iasi, 1936) / "Călători şi geografi italieni in sec. XVII. Referinţele lor despre Ţările Române", (1939, 1940) / "Romeni Occidentali stauziati in Italia nel medio ero", (Instituto de Filologia Romanza, Roma, 1948) / "Atitudinea unor Voevozi Români în chestiunea Unirii Bisericilor", (Suflet Romanesc, II, 1950) / "Episcopatul Românesc din America în Lumina Canoanelor şi a Istoriei", (Editura "CUGET ROMANESC", Buenos Aires, 1950) / "Cuget Românesc", (Editura "CUGET ROMÂNESC", Buenos Aires, 1952) / "Publicaţii rare sau necunoscute despre limba şi poporul românesc" / (Cuget Românesc, V, 1955/1956, Buenos Aires) / "Episcopatul Românesc din America în Lumina Canoanelor si a Istoriei", (Buenos Aires, 1957) / "Privilegio del acusativo o sincretisimo de os casos en espagnol", ( Actes del XI Congreso International de Linquistica y Filologia Romanica, Madrid, 1969) / "Datos nuevos para viejas etimologias balcanicas" / (Acta Philologica", tomus V, 1966, Roma) / "Controversions y Documentos Linquisticas", (Universidad Nacional de la Plata, 1967) / "Un aventurier dalmatin prin Tarile Romanesti in secolul al XVIII-lea", (Buletinul Bibliotecii Române", V, 1968, Freiburg) / "Originalidad y sinceridad en la poesia de amor trovadoresca", (Instituto de Filologia, La Plata, 1968) / "Eusayos de Filologia y Linquistica Romanicas", (La Plata, 1969) / "O ipoteza filologică şi date inedite despre Episcopia Catolica a Argesului", (Buletinul Bibliotecii Române Vol. II (IV), 1969/1970) / "Limba şi Naţia", (Pamantul Stramosesc, II, Nr. 2, 1975, Nr. 3, 1976)<br>


</td></tr>
</table>
<center> <b><font face="verdana" size ="3">RAPORTURILE DINTRE LIMBĂ ŞI CELELALTE COMPONENTE ALE NAŢIEI<p>
Limba şi Patria</font></b></center><p>                                                                                      	                                                                                             	                     	                                                                                           	             	

<font face="arial" size ="2"> 
                                            

 &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Factorul geografic a creat de asemeni situaţii deosebite limbii latine în diferitele pro¬vincii ale Imperiului Roman. Obstacolele naturale s-au aliat cu istoria şi au provocat izolarea anumitor regiuni romanizate. Aşa s-a petrecut cu Dacia care a pierdut la un moment dat contactul cu centrele iradiatoare de noutăţi lingvistice şi lim¬ba noastră n-a mai participat la inovaţii, la rând cu lim¬bile surori occidentale, ci a râmas mai arhaică. Prin aşezarea ei geografică "în calea răutăţilor", Dacia a fost expusă tutu¬ror năvălirilor care, toate, s-au desfăşurat pe direcţia Est - Vest. <i>Patria noastră</i> deci a fost încercuită de popoare ne¬latine, în cea mai mare parte slave, încât ea este astăzi <i>o insulă latină într-o mare slavă.</i> Furtunile dezlănţuite pe teri¬toriul de formare al limbii şi poporului românesc n-au încetat cu invazia slavă. A urmat cea ungurească în 894. S-au adăugat apoi navălirile pecenegă şi cumană care au fost o nimica toată prin comparaţie cu a Mongolilor lui Gingis Han (1241) şi cu a Tătarilor. În cele din urmă vin şi Turcii. Toate energiile româ¬nesti au fost mobilizate în acest timp, nu pentru creaţii spirituale, ci pentru a stăvili puhoaiele care năzuiau spre Occident. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Abia formaţi ca neam, am fost separaţi de trunchiul co¬mun, prin vitregele condiţii geografice şi istorice care au prezidat la închegarea noastră naţională, dar nu ne-am risipit. <i>Româneasca este una dintre cele mai unitare limbi din Europa.</i> Se înţelege că aluviunile de "superstrat" depozitate prin mij-locirea năvălirilor se reflectează în lexicul nostru. Nu cuvin¬tele alcătuiesc caracteristica intimă a unei limbi, <i>ci sunetele,</i> care sunt ca şi scheletul, toate cu amprente trace precum am arătat, <i>şi formele gramaticale</i> care conformează fizionomia unei limbi, precum vom vedea îndată. <br>
Asprimea soartei nu ne-a frânt, ci, din contră, ne-a întărit, iar vigoarea etnică şi nobleţea originii ne-au păstrat ca români de-a lungul întregului Ev mediu, în acele aşezări rurale, con¬servatoare sub raport naţional, în care fiinţa noastră spiri¬tuală a rămas unitară şi neadulterată, ferită de orice corcire morală. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;De o literatură cultă, într-o limbă elaborată şi rafinată, nu poate fi vorba în secolul al XII-lea, când se scrie <i.Chanson de Roland</i> în Franţa, sau <i>Cantar de Mio Cid</i> în Spania, şi nici chiar în secolul al XIV-lea când apare unul dintre cele mai uriaşe genii ale latinităţii, Dante Alighieri. Această diferenţă de situaţii, între latinii din Orient şi acei din Occident, o caracterizează perfect evoluţia semantică a cuvântului latin <i>completus.</i> În limba spaniolă <i>hombre cumplido</i> înseamnă „om fin, politicos, curtezan, ceremonios”; în româneşte acelaşi ter¬men, <i>cumplit,</i> ajunge să denumească pe „omul nemilos, straşnic, teribil, crud” şi să orneze numele acelor Voevozi care, ca Ioan Vodă cel Cumplit, apărau, cu piepturile lor şi ale ostaşilor, civilizaţia europeană şi protejau astfel gestaţiunea literatu-rilor surori din Occidentul civilizat. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Limba latină a căpătat astfel aspecte cu totul speciale în patria dacoromână. Când armatele lui Aurelian au părăsit Da¬cia, străbunii noştri au rămas la propriile lor puteri şi la ajutorul lui Dumnezeu ca să-şi apere moşia şi viaţa. Izolaţi de ocrotirea Imperiului Roman, am cultivat cu mândrie nos¬talgia originilor nobile şi ne-am numit mai departe <i>Romani,</i> adica <i>Români,</i> şi am invocat ajutorul divin. Ne născuserăm tot¬odată şi latini şi creştini. Suntem singurii romanici care am continuat să ne numin <i>Romani</i> şi singurii care am denumit fiinţa divină cu un dublu vocativ latin: <i>domine deus - Dumnezeu.</i> În timp ce fraţii latini din Occident au simplificat com¬plect formele cazuale, noi am conservat vocativul în cea mai caracteristică a lui desinenţă, aceea a declinării a doua: lat. DOMINE - rom. <i>doamne.</i> <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Nu este aici locul potrivit de a mă ocupa în amănunţime cu toate caracteristicele limbii legate direct de solul patriei. Voi înşira câteva exemple numai pentru a ilustra ideea. Aşe¬zările urbane, CIVITATES au înflorit în Apus. Pe acestea le râv-neau năvălitorii. Oraşele şi clima blândă a Mediteranei i-au atras, precum lumina pe fluturi. În Dacia au fost devastate. În locul lor s-au organizat fortificaţii de apărare, <i>cetăţi:</i> Cetatea Sucevei, Cetatea Neamţului, Cetăţuia, Cetatea Albă, etc. Deci acelaşi cuvânt CIVITAS înseamnă „oraş” în Apus, „cetate” în Dacia. Până şi aşezările rurale erau întărite cu şanţuri: FOSSATUM -<i> fsat, sat. </i><br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;<i>Patria,</i> din punct de vedere etimologic, însemnează locul părintesc: derivă din cuvântul latin PATER, adică „tată”. Patria noastră nu-i numai ţara părinţilor etniei româneşti, adică a tracilor şi a romanilor, care s-au sălăşluit în ea, ci şi a buni¬cilor şi străbunicilor. Cum <i>nobleţea</i> cuiva se bazează pe vechi¬mea familiei şi a moşiei din care se trage, nici o patrie din Europa nu-i mai nobilă ca a noastră, adică nu-i mai veche. Toate neamurile europene actuale sunt venetice, sunt venite din altă parte. Sunt indoeuropene, plecate din patria primi¬tivă a primitivilor indoeuropeni şi ajunse pe locurile lor de azi prin emigrare. Numai strămoşii noştri traci n-au venit de nicăeri, ci s-au născut acolo unde şi astăzi trăiesc sub numele de români, acolo unde pe vremea lui Traian tracii s-au în¬cuscrit cu romanii. <i>Limba este aşa de strâns legată de patrie încât ea este arhiva şi icoana ei.</i> În limba se oglindeşte tot tre¬cutul patriei, nu numai cel istoric, ci şi protohistoria şi pre¬istoria ei. Aleg un singur exemplu pentru a întări aceasta afirmaţie. Am spus că europenii sunt urmaşii indoeuropeni¬lor care s-au stabilit în ţările lor actuale în urma unor emigrări. Emigrarea lor a fost paşnică. Lingviştii au explicat naşterea popoarelor indoeuropene, derivate din trunchiul pri¬mitiv, prin două imagini: <i>a arborelui genealogic</i> sau <i>a valurilor</i> unei ape. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Emigrarea lor a fost un <i>drum</i> care a durat veacuri şi iar veacuri. Infăţişarea acestui drum nu o cunoaştem din istorie, ci o reconstruim prin studiul comparativ al limbilor indoeurope¬ne. Noţiunea „drum” se exprimă în limba primitivă printr-un cuvânt al cărui schelet fonetic era compus din consonantele <i>pnt.</i> Aceleaşi consonante s-au transmis din generaţie în generaţie, din limba veche în limba nouă, din limba mamă în limbile surori. S-au perpetuat astfel secole şi milenii de-a rândul, încât le găsim şi în limba română, pentru că ea, ca grad de rudenie, nu-i altceva decât o adevărată strănepoată a acelei limbi pri¬mitive. Le găsim în cuvântul românesc <i>punte.</i> <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Originea cea mai îndepărtată a cuvântului şi complexa lui evoluţie semantică sunt cât se poate de interesante. Aplicân¬du-se metoda comparativă istorică în studiul limbilor care îl poseda s-a ajuns la concluzia că in limba primitivă (Urspra-che) cuvântul suna <i>ponth,</i> cu un sunet dental final aspirat sau interdental şi cu înţelesul de „drum, cale, strada”, adică drum pe pământ, drumul care ducea de la o localitate la alta, care unea două regiuni sau ţări, etc. Din acest cuvânt primitiv indo¬european şi-a tras originea <i>pantha</i> în sanscrita, <i>panta</i> în aves¬tică, <i>ponti</i> în vechea slavă, PONTE(M) în latină. Grecii însă, care trăiau în extremităţile Peninsulei Balcanice, prin nume¬roasele insule ale Archipelagului grecesc şi în multele colonii maritime pe coastele Mediteranei, separate unele de altele prin populaţii de altă origină, ca să meargă de la o localitate la alta, luau barca astfel că adevăratul <i>drum</i> pentru ei era apa. Pământul îi separa; marea îi unea. De aceea cuvântul grecesc <i>pontos</i> a căpătat accepţiunea de "mare". <i>Pontos Euxinos</i> era numele Mării Negre. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Altă realitate istorico-geografică stă la baza cuvântului latin PONTE(M). Roma a fost fundată pe malurile Tibrului în locul pe unde trecea principalul drum de comunicaţie care străbătea tot lungul Italiei de la Nord la Sud, trecând peste faimosul pod de pe Tibru. Istoria Romei a fost legată de istoria unui pod a cărui importanţă ajunsese aşa de mare încât romanii au creat o autoritate în stat care să aibă în grijă menţinerea lui: PONTIFEX. Printr-un fel de uitare a sensului etimologic, fenomen denumit catahreza, <i>Pontifex Maximus</i> a ajuns să designeze pe şeful suprem al Bisericii Romano Catolice, măcar că nici unul dintre Papi n-a fost in¬giner de poduri şi şosele! <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Terminologia românească referitoare la drumuri şi călătorii e plină de învăţăminte pentru problema legăturilor dintre patrie şi limbă. Latinescul PONS a avut şi în Dacia Felix ace¬eaşi semnificaţie pe care a avut-o podul de pe Tibru a cărui paralela istorică a fost podul peste Dunăre construit de Apo¬lodor din Damasc la Turnu Severin. Când românii au fost nevoiţi să se retragă în munţi şi în păduri, ca să scape de con¬secinţele năvălirilor, <i>puntea</i> s-a redus la o traversă de lemn pe care să treacă omul de la o margine la alta a unui râu sau a unei prăpăstii. <i>Cărarea,</i> odinioară drum de care şi căruţe după cum arată etimologia latină CARRARIA s-a redus la un drumuleţ de trecut cu piciorul, ca şi <i>poteca,</i> urmaşă a străve-chiului cuvânt indoeuropean <i>ponth,</i> trecut la străslavi ca <i>ponti</i> şi de aici, prin pierderea nazalei, şi cu ajutorul unui sufix, s-a degradat semantic la <i>poteca,</i> adică o cărăruie îngustă pe malul apelor din munţi şi din păduri. Traiul îndelung al strămoşilor noştri la adăpostul pădurilor a contribuit şi la evoluţia seman¬tică aşa de interesanta a verbului latin MERGERE care la origină însemna „a se scufunda în apă”. <i>Mersul</i> în pădure era aseme¬nea unei cufundari în apă cel ce merge se cufundă în cale şi dispare la orizont. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Împăratul Traian era de origină spaniolă. Pe vremea lui verbul latin PLICARE însemna „a Indoi”, „a pături”. Romanii în¬doiau, adică strângeau în două, în patru, sau în mai multe, o foaie oarecare: de cort, de pânză de corabie, etc. Când s-au pornit Romanii în Spania, ca să o cucerească, s-au îmbarcat în corăbii mânate de vânt cu ajutorul pânzelor. Ca să por¬nească la drum pe mare, ei întindeau pânzele corăbiilor, iar când ajungeau la ţărm <i>le îndoiau:</i> PLICABANT. Verbul PLICO, PLICARE s-a transformat, de acord cu transformările fonetice caracteristice limbii spaniole, în <i>llego, llegar,</i> adică a sosi, a ajunge, pentru că ajungând la capatul călătoriei, marinarii strângeau pânzele corabiei. În schimb oastea lui Traian a făcut drumul de cucerire a Daciei pe uscat. Ostaşii aveau în raniţă şi foi de cort. Călătoreau ziua, iar noaptea se odihneau în cor¬turi. Dimineaţa desfăceau cortul, <i>îndoiau</i> foile respective ca să le pună în raniţi. Pentru ei deci PLICARE însemna „a pleca”, adică tocmai invers decât pentru marinarii care călătoreau în spre Peninsula Iberică. <br>




<p>
<center>***   ***   ***


</td></tr>
<tr><td bgcolor="#F0F3F0"><div align="justify">


<font face="helvetica" size ="4"><b>
Despre Dumitru GĂZDARU şi opera sa:</font></b><p>


<font face="helvetica" size ="2">


&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Prin scoaterea la lumină a arhivelor ştiintifiee epistolare, D. Găzdaru a rectifieat bornele mileare ale "descoperirilor" lingvistice din seeolul al XIX-lea. E lapidar şi definitiv: istoria ştiintei trebuie scrisă <i>altfel</i> după publicaţiile lui D. Găzdaru. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Îmi rămâne acum doar să amintesc cea mai recentă biruinţă a maestrului: fondarea în Argentina a primei catedre de filologie romanică şi, sub auspiciile de gigantic geniu tutelar al lui Jérome Carcopino, a primei reviste argentiniene de specialitate. <br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Azi stau sub teasc patru volume omagiale în care vom afla semnătura a tot ce contează - nu numai ca sapienţă ci mai ales ca demnitate - a ştiinţei mondiale. Prin onorarea aceasta a lui D. Gazdaru se cinsteşte erudiţia românească neîngenunchiată. 

<h6 align="right">Eugen LOZOVAN</h6>

&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;L-am întâlnit pe profesorul Dumitru Găzdaru în august 1986. Trecând prin Buenos Aires, împreună cu soţia mea, l-am chemat la telefon să-l întrebăm ce mai face şi cum se simte. A doua zi ne-a vizitat la hotel. Am avut plăcerea de a lua masa împreună şi de a sta de vorbă câteva ore. A fost o surpriză plăcută pentru noi să-l gasim, la etatea lui, atât de robust, vioi şi activ. Lucrează încă 10-12 ore pe zi şi speră să-i dea Dumnezeu timp de ajuns pentru a termina câteva subiecte în cercetare acum, între care şi unul din noul testament.



<h6 align="right">Jon CEPOI</h6>

&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Profesorul Dumitru Găzdaru prin munca sa la catedră şi la masa de scris, ca dascăl, cercetător, publicist, editor, fondator şi critic a adus contribuţii recunoscute pe plan mondial în domeniul filologiei romanice, studiile lui referindu-se la fonetică, istorie, lexicolgie, slavistică, comparatism.<br>
&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;El a reprezentat pentru ţară, şi apoi pentru exil, un spirit atotcuprinzător, o risipă de nepreţuit a geniului românesc.


<h6 align="right">Alexandru TOMESCU</h6>



</font>

<hr>
</td></tr>
<tr><td></center>

<IMG NAME="IMAGE01" SRC="off.gif" WIDTH=10 HEIGHT=10 BORDER=0> 
Pentru arhiva<b><A HREF="exilul creator.html" onMouseOver="imgover(IMAGE01)" onMouseOut="imgout(IMAGE01)"> EXILUL CREATOR</a></b> apasati aici.
 <center>
<FORM ACTION="../cgi-bin/mycgi.pl" NAME="myform">

<BUTTON NAME="go" TYPE="input" onclick="origina()" ><STRONG>Home</STRONG></BUTTON>
 
</FORM>

<script language=javascript>

function origina() 
{
parent.location.href="index.html"
}
</script>

<SCRIPT TYPE="text/javascript">

function blinker()
{
if (document.forms.myform.go.style.color == 'blue')
   document.forms.myform.go.style.color='red';
else
   document.forms.myform.go.style.color='blue';
setTimeout('blinker()',500);
}

blinker()

</SCRIPT>

</td></tr>
<tr><td align= "center">ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

</center>
                                                                                                                                			                   	

</td></tr></table>

</body>
</html>

�