Silvana Cojocărașu

Georgescu Muscel sau despre poezia picturii contemporane

 Ion Georgescu-Muscel În parc

 

       L-am descoperit pe poetul și pictorul român Ion Georgescu Muscel, stabilit în Canada din 2009, în paginile publicației canadiene de exil și de limbă română Alternativa, unde deține rubrica permanentă Povara poetică la purtător, cuprinzând poezii ilustrate cu tablourile proprii. A fost doar începutul, pentru că apoi am pătruns și în galeria on-line, Georgescu Muscel Gallery, o idee strălucită și o invitație într-o lume frumoasă, o lume interioară arătată cu emoție celor care vor să o descopere, o ilustrare poetică a memoriei subiective – această madeleine proustiană care devine o povară frumoasă. Expresie și imagine a unui univers pe care, dacă nu l-ar iubi atât, nu l-ar putea crea și exprima.

Am citit o poezie care m-a atins de la prima lectură: mi se părea cunoscută, apropiată. Apoi, am înțeles. Mai mult decât observațiile critice, mai mult decât comentariile literare: am găsit, exprimate simplu și firesc, teme apropiate sufletului meu, pe care și eu încerc să le dau o expresie în poezie – acasă, cu gutuile la fereastră, cu silabele de miere, alunii și cărările cu umbre, diminețile cu azur, frunzele toamnelor... iată, această poezie sinceră EXISTĂ, așa cum o simt și eu, purtând amprenta sufletului.

       Apoi, poezia s-a transformat în culoare și s-a așezat pe pânză.

       Tablourile pe care le-am privit, în liniștea galeriei virtuale, se întorc, ca și poezia sa, spre rădăcini, prin profunzime și onestitate. Pictorul pare că nu-și propune să picteze, îi iese, pur și simplu. Pictura este un lucru viu, tot ce se poate întâmpla într-un peisaj sau cu personajul unui portret este imprevizibil.

       L-aș situa pe Georgescu Muscel la granița dintre romantism și impresionism, prin concentrarea asupra impresiei produse de o scenă, un peisaj sau o expresie umană atribuită unui anumit gest. Pictorul te lasă să te gândești mai mult asupra mobilității subiectelor, decât asupra aspectului stabil și conceptual. Peisajele sale – în general, peisaje românești - sunt decupaje din natură, într-o cromatică pură și tușeuri fine de penel, surprinzând lumina reală, și se apropie de Sisley, Monet sau William Turner, dar și de școala rusă reprezentată de Fedotov, Vasiliev sau Repin. Am întâlnit și subiecte și simboluri ce se apropie de creația lui Edgar Degas (Tramvaiul). Iar portretele duc cu gândul la Aleksey Venetsianov și la întreaga energie și poveste care se ascunde într-o pictură, precum în portretul lui Ancu, ce mă duce cu gândul, proustian și subiectiv, la bunica ce ne conducea la poartă și la vocea ei, inconfundabilă, Mâine să nu veniți târziu... Portretele cer timp să le poți înțelege, să le poți simți personalitatea și energia.

       Ut pictura poesis... prin culori, prin tușe și nuanțe, pictorul transmite un mesaj, așa cum poetul transmite o emoție prin cuvinte. Când privești o pictură, nu vezi doar ceea ce pictorul a văzut, ce l-a inspirat și ce a pictat, ci îți poți imagina, poți încerca să auzi ceea ce el, poate, a auzit când își desăvârșea pictura. Trebuie să încerci să auzi, să vezi, să asculți poezia unei picturi. Ceea ce auzim este mărturia despre acea atmosferă, despre acea persoană, despre acea perioadă, despre ce a simțit pictorul în acea clipă și despre motivul pentru care a ales să picteze un anume pisaj, un anume personaj într-un anumit moment al vieții sale. Energia lui, emoția sa, sălășluiește în pictură, în poezie. În creație.

       E greu să vindeci suflete, pare să ne transmită Georgescu Muscel într-o pictură care nu poate fi ascunsă, care trebuie să fie cunoscută în întreaga lume, pentru că are misteriosul suflet românesc.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate