HORIA ION GROZA

---

Poet, prozator si eseist romano-american

Horia Ion Groza s-a nascut la Bucuresti in 1941. A absolvit liceul "Sfantul Sava" si apoi Institutul Agronomic "Nicolae Balcescu" din Bucuresti. Obtine titlul de doctor in stiinte agricole la Institutul Agronomic "Tudor Vladimirescu" din Timisoara. Lucreaza ca cercetator stiintific in genetica si ameliorarea plantelor la Institutul de Cercetatri a Cartofului - Brasov si apoi timp de 20 de ani in Statele Unite la diferite unitati economice, de cercetari sau invatamant.        A colaborat la diferite publicatii, cum ar fi: "Viata Romaneasca", "Convorbiri Literare", "Facla Literara", "Contrapunct", "Origini", "Buletinul Casei Romane", "Cuvantul Romanesc", "Meridian". Pentru publicistica a primit in 1999, premiul LiterArt XXI, iar pentru eseu, premiul LiterArt XXI in 2002. Carti publicate: "De durut ma doare cerul" (poezii), Criterion Publ., 1998; "Sfarsit de veac romanesc in America" (eseuri, note de calatorie), Criterion Publ., 2001; "Pod peste Atlantic" (eseuri), Criterion Publ., 2004. "Trepte de vazduh ale sufletului, si setea de Dumnezeu" (ganduri de credinta ortodoxa), 2006        Autorul are in pregatire: "Call of the North" (poeme).

Câteva gânduri despre scriitorul din diasporã

       Când am luat drumul exilului stiam cã dorinta mea de a continua sã scriu versuri va avea de-a face cu douã lucruri: (1) libertatea de a scrie direct cum simt si nu codificat ca înainte si (2) lupta de a pãstra vie o limbã care va avea sanse tot mai putine de a fi folositã in noua societate spre care mã îndreptam.
       Scriitori din generatia mea ca Petru Popescu si Andrei Codrescu sau din generatia tatãlui meu ca Eugen Ionescu si Emil Cioran au adoptat cu curaj limba tãrii în care s-au asezat. Eu am preferat sã pãstrez limba cu care m-am nãscut si am crescut, pentru universul meu intim, fãrã intentii neapãrate de publicare. Asa cum sunau mãrturisirile unor scriitori de origine est europeanã trãitori în exil, pe care le citeam în publicatii franceze si germane pe când eram în lagãr: limba maternã era refugiul lor regenerator - în ea simteau patria, pãrintii, credintele, dorurile lor de-o viatã. Cãci socul si eforturile adaptãrii în noua tarã îti aduc la ceas de obosealã doar tristete si singurãtate. “Un frig se-atîrnã-n oase/ mã cheam-un înapoi/ dar drumurile întoarse/ demult nu-s pentru noi” spunea un poem scris de mine cu mai mult de zece ani în urmã în volumul prefatat de Andrei Brezianu.
       Poate aceastã atitudine duce la izolare, la reducerea considerabilã a sanselor de comunicare, de confruntare cu cititorii. Dacã scrierile sunt totusi publicate, circulatia restrânsã a revistelor românilor din diasporã nu reduce cu mult izolarea. Cât de mult am dorit sã citesc in extenso versurile lui Horia Stamatu despre care Eugen Ionescu spunea cã este cel mai mare poet român din exil!
       Cred, deci, cã o primã caracteristicã a identitãtii culturale a multor scriitori din diasporã este izolarea, ca insulite rãzlete în vacarmul societãtilor de adoptie a cãror dinamicã se desfasoarã sub semnul rigorilor economiei de piatã. Deschiderea de dupã 1989 survenitã în România a contribuit mult la realizarea de punti dar încã sunt multe condeie românesti pierdute în peisajul lumii occidentale. Izolarea ca si lupta pentru pãstrarea nealteratã a limbii materne în pofida renghiurilor de vocabular, de gramaticã si de gândire jucate de bruiajul noii limbi au ca rezultat îmbogãtirea cu multiple nuante a cuvântului poetic, pe de o parte si transformarea treptatã a limbajului folosit într-un muzeu viu lingvistic, pe de altã parte.
       Sã mã explic. Faptul cã limba românã nu mai este folositã decât în ceasurile rare de reculegere ce rãmân dupã activitatile zilnice de serviciu duce în timp la reducerea bagajului de cuvinte cãci mintea este stimulatã în îmbogãtirea vocabularului limbii de adoptie cu care individul este bombardat din toate pãrtile - colegi, vecini, cãrti, radio, televiziune. De aceea poetul, cu acelasi volum de idei si sentimente ca altãdatã, dar cu mai putine cuvinte la îndemânã, analizeazã potentele fiecãrui cuvânt si îl încarcã cu multiple nuante, care scapã la o superficialã vedere a cititorului de poezie din tarã. In acelasi timp poetul rãmâne în afara evolutiei limbajului poetic din tarã si versurile lui sunã învechit. Asa a fost dezamãgirea cu care am citit, pe când eram încã în România, versurile lui George Uscãtescu, de pildã. Mai târziu însã, când am început sã întâmpin aceleasi dificultãti scriind româneste într-o lume în care 2/3 din cele 18 ore cât eram treaz vorbeam sau mi se vorbea englezeste, l-am înteles. Astfel se face cã scriitorul din exil rãmâne la limbajul perioadei istorice la care a pãrãsit tara natalã sau a întrerupt legãturile cu ea.

Horia Ion Groza, din cartile sale

       O problemã aparte pe care o întâmpinã poetul român din diasporã este traductibilitatea versurilor sale cãci, orice ar face, cititorul cel mai apropiat fizic este cel din noua lui tarã, de ale cãrui idei, mentalitati si sensibilitãti începe sã se molipseascã treptat dupã o mai îndelungã convietuire. Cea mai simplã si eficace solutie este cea aleasã de Andrei Codrescu: scrierea directã în noua limbã. Poate gresesc, dar simt cã Mihai Ursachi a preferat întoarcerea în tarã pentru a putea fi mai în larg scriind în româneste. Oricum, vietuirea în douã literaturi, este un experiment dificil, ca mersul pe o creastã foarte lunecoasã, dar interesant si chiar întru câtva vitalizant pentru expresivitatea poeziei românesti.
       Spre deosebire de prozã, cred cã poezia este greu traductibilã, tocmai pentru cã este atât de concentratã, pentru cã fiecare cuvânt are atâta greutate. Traducãtorul ideal este autorul însusi, cãci traducerea unei poezii este o creatie din nou. Am experimentat aceasta cu o serie de versuri proprii care au avut impact asupra literatilor din tara de adoptie datoritã timbrului strãin lor, asa cum si Andrei Codrescu spunea despre primele sale versuri socante în America în care folosea imagini insolite transpuse în englezã din românã. Imi amintesc de traducerile din Goethe ale lui Horia Furtunã sau traducerile din lirica universalã ale lui Blaga. Traduceri fãcute de poeti care, involuntar, primesc marca traducãtorului schimbând infinitezimalele nuante ale originalului. Si totusi, foarte necesare pentru cunoastere, cãci multe limbi strãine ne sunt inaccesibile.
       Deprinderea si practicarea unor noi reguli de viatã creazã un sistem diferit de gândire si simtire care conferã un unghi inedit de vedere fatã de realitãtile din tara de bastinã. Este cumva avantajul perspectivei celui din afarã, cãci compatriotii nostri, desi cu avantajul de a fi în mijlocul evenimentelor, ar putea sã nu vadã pãdurea datoritã copacilor. Cum este firesc, multi literati din tarã s-au angajat cu responsabilã maturitate în rezolvarea problemelor politice si sociale ale noii societãti românesti acum în conturare. Ana Blandiana si Nicolae Manolescu sunt exemple prestigioase în aceastã privintã. Angoasele, tristetile, disperãrile pe care le-a biruit trãitorul din exil, integrându-se organic într-un sistem initial strãin sau chiar vrãjmas îi dau o identitate aparte comparativ cu cel din tarã care a trecut prin alt gen de încercãri grele ca închisorile, cenzura, oprimarea, lipsurile. Si totusi maturizarea, îndârjirea si dorul echilibrului, atinse prin suferintã, sunt o trãsãturã comunã pentru cel din exil ca si pentru cel din tarã. Cred cã gândirea si experienta de viatã a scriitorului din diasporã, rodat de rigorile unei societãti deja stabilizate politic si economic, constituie un bun pe care cultura româneascã de astãzi îl poate folosi, cel putin ca un catalizator în reactiile de transformare de pe plaiul mioritic.
       Consider cã existenta în paralel a unei lumi scriitoricesti în tarã si în afarã sporeste forta literaturii unui popor. O îmbogãteste, o universalizeazã, o acordã mai bine la mersul general al traiectoriilor culturale pe glob, un deziderat pe care cu totii îl simtim foarte firesc la sfirsitul secolului XX. Un exemplu edificator îl constituie, cred, forta literaturii poloneze sau chineze care au laureati ai premiului Nobel din diasporã.

*** *** ***

---

Prof Dr. Doru Tsaganea, Prof. John Halmaghi, publicistul Alexandru Tomescu, poetul Horia Ion Groza, poetul Pr. Dr. Dumitru Ichim (Campul Romanesc Hamilton - 2005)

Scriitorul Horia Ion Groza, incepe conferinta cu o gluma savuroasa, publicistul Alexandru Tomescu, scriitorul Dr Francisc Ion Dworschak (Campul Romanesc Hamilton - 2007)

Alexandru Tomescu, Ioana Groza, Horia Ion Groza in 'Musical Garden' Toronto, 2007 (stg), Dr Francisc Ion Dworschak, Mircea Radulescu, Horia Ion Groza cu sotia Ioana (dr) la Saptamana Campului Romanesc, Hamilton Ontario, 2007

---

Despre Horia Ion Groza si opera sa:

       Fara a sovai intre optiuni estetice, vadind o constiinta a presonalitatii cum rar ne-a fost dat sa intalnim, dl. Horia Ion Groza, dupa ce a facut dovada unui indubitabil talent de poet si prozator, ne surprinde inca o data prin spiritul de sinteza cu care si-a conceput acest volum de eseuri (n.n. Sfarsit de veac romanesc in America). America sfarsitului de veac este pentru Horia Ion Groza una a nostalgiei originilor in cheie culturala dar si o alta, descoperita in faptul comun trait, in criza trecerii timpului si a luptei pentru supravietuire in Lumea Noua.

Gabriel STANESCU

       O stripe tot mai rara, o adevarata dinastie lirica necunoscuta ochilor nostri. Prin versurile lui Horia Ion Groza, limba romana isi reintra, acum, in maca, revarsande-se. Sunt una dintre nu multele picaturi in plus ce lipseau bogatiei sale.

Bogdan GHIU

       Se observa de altfel, o serioasa cultura poetica asimilata prifund si aplicata in creatia proprie cu mult curaj. Ceea ce denota un pasionat al Poeziei.

Pericle MARTINESCU

       Horia Ion Groza intoarce obsesiv privirea spre locurile unde s-a nascut, analizeaza fapte ale istoriei, cauta solutii pentu lucrurile contemporane... deplange marea nevointa economica a tarii dar si lamentatia... autorul si-a insusit filosofia si a adoptat principiile si exigentele uni bun american, crede in economia de piata, in justitie, in competenta si in conpetitie.

Constantin ERETESCU

       ...Note de calatorie [unde] precum la Octavian Paler, viata traita se imbina armonios cu viata visata, cu lecturile si cu intreg bagajul de cunostinte pe care autorul le-a acumulat de-a lungul timpului.

Mihaela ALBU

       Am citit cartea (n.n. Sfarsit de veac romanesc in America) pe nerasuflate. Pe langa autenticul har al condeiului Horia Ion Groza are o deosebita putere de sinteza a situatiilor politice, economice, culturale pe care le compara pe un larg registru istoric al tarii „de acasa” si cel al tarii de adoptie. Autorul ridica anumite intrebari care candva erau rasplatite cu ani de inchisoare: De ce din randul proletariatului sunt exceptati intelectualii? Cum s-a ajuns la logodna tineretului cu minciuna? De unde au aparut „copiii strazii”? Ce ne pregateste noul mileniu?

Dumitru ICHIM

       M-au incantat notatiile din calatorii fie din America, fie din Europa, incitate de spectaculosul lucrurilor or de existenta romanilor ilustri pe alte meleaguri. Observatiile privind America – cu detalii istorice si geografice – ni s-au parut utile, chiar daca traiesc in aceasta tara de treizeci de ani. O lectura interesanta, prin incursiunile in filosofie, istorie, curente literare.

Gabriel PLESEA

       Poemele sale aduc accente ce vin sã sfâsie într-o manierã decisiv originalã vãlul de complezentã pe care o seamã de cultivatori si zãmislitori ai frumosului în cadentã si rimã l-au lãsat de-a lungul anilor sã atârne, cumva pudibond, deasupra oglindirii în sfera sufletului a impactului dur al istoriei.. Pe firmamentul rostirii poetice românesti, descãtusate de mãsti si fatade, irecuzabile vibratie a stelei lui Horia Ion Groza este aceea a unei fãgãduinte de primã mãrime.

Andrei BREZIANU

       Poezia lui Horia Ion Groza m-a fascinat de la primele randuri. Aflat in Anglia, cu statutul de „cautator de azil” eram foarte interesat de creatia exilului. Un roman plecat mai de mult din tara mi-a dariut un exemplar din „Buletinul Casa Romana”, March-June 1993. L-am purtat cu mine prin toate peregrinarile, pana am avut o bibliotca unde se afla si acum. Poetului i se publicase in acel numar doua poezii: „Psalm” si „Departe o Tara...”
       In camaruta mea de la mansarda, cu geamul in tavan, le-am citit de mai multe ori. Mi-au alungat singuratatea, si o bucurie trista s-a cuibarit in sufletul meu ratacit. Iata versurile din Psalm: Doamne vine iar ispita moale / ca o felina dupa prada / sa imi zgaraie pacea veghii / sa ma scoata gol in strada. / Sufletul te rog il ia / din umbra lunecoasa / lunga, deasa, rece. / Mi’l inalta peste hau / peste vanturi a mi-l trece. / Si de-n piatra il ve pune / picura-va suflul Tau / si de lemn de il vei face / cu-al Tau nume va suna / Si in carne de-l vei coase / va vesti marirea Ta. Mi-am zis atunci: „un mare poet”.
       Peste ani l-am cunoscut personal. Am conferentiat impreuna, ne-am plimbat si ne-am destainuit. Fara rezerva acum pot spune ca dincolo de omul de stiinta, Horia Ion Groza este un poet de mare sensibilitate si subtilitate, un prozator si eseist de o remarcabila profunzime.

Alexandru TOMESCU

       Cartea Lauda bunatatii timpului (Meditatii pe teme existentiale) inmanuncheaza reflectii, experiente si modele pentru descoperirea 'timpului bun'. Exista in substanta timpului cotidian si profan o bunatate ascunsa: timpul sacru, posibil si necesar de asumat ca o experienta personala. Cartea devine astfel un manual de 'rascumparare' a timpului si, prin aceasta, a vietii. Initierea in 'timpul bun' se realizeaza prin relansarea puternica a revelatiei hristice, regasirea intelepciunii scripturilor si a traditiei patristice si, ca aspect practic, regasirea rugaciunii mintii, a randuielilor spirituale.

Vasile ANDRU

---