Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele traducerii Filocaliei

 

                                                Motto: „Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne legat în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (D. Stăniloaie, vol. II, 1947)

 

 

Isabela Vasiliu-Scraba

            Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV, Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume, călugărul Andrei Scrima vorbea de ele la Paris, într-un interviu publicat de pr. Oliver Clement. Dar abia după trei decenii oficialii comuniști au îngăduit publicarea următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII, Bucureşti, 1976-1979).

            Fără să știe nimic despre modul cum s-a tradus și tipărit întâi la Sibiu Filocalia, Cioran aducea laude în exclusivitate profesorului Dumitru Stăniloaie (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii.

            În cripto-comunismul de după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume (în 1992, la Editura Harisma) fără retipărirea prefeţelor ediției sibiene, ca nu cumva să fie menţionat numele Părintelui Arsenie Boca, (la vârsta de 25 de ani, traducătorul lui Ion Scăraru) şi, desigur, spre a fi ferită de difuzare adevărata istorie a traducerii Filocaliei, aşa cum apărea ea în deceniul al patrulea povestită de profesorul Stăniloaie, care-l desemnase în 1947 pe starețul de la Mânăstirea Brâncoveanu „ctitor de frunte al Filocaliei românești” (vezi prefața volumului II). După decembrie1989, teologul Stăniloaie îşi amintea într-un interviu că faimosul stareț de la Sâmbăta de Sus stătea la Sibiu, “luni de zile”, la el, ceea ce notase şi în prefaţa volumului III, unde a mai precizat că primele patru volume ale Filocaliei au apărut datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie, care a stat lângă mine [începând din iarna anului 1943-1944] tot timpul traducerii” (vezi D. Stăniloaie, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948).

            După căderea comunismului profesorul Stăniloaie îşi aminteşte de puternica personalitate a starețului de la Mânăstirea Brâncoveanu care a “reînviat cu viaţa şi cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (D. Stăniloaie, op. cit.). Bărânul teolog îl descrie pe Părintele Arsenie care i-a dat „necontenit imbold” să traducă primele patru volume ale Filocaliei ca pe un om care “avea ceva atractiv, puternic”, și care impresiona “prin forma hotărâtă a lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (D. Stăniloaie, interviu acordat după 1990). Profesorul de mistică Nichifor Crainic (1889-1972) al cărui curs îl continuase (pentru un an) la Facultatea de Teologie din București este descris de Stăniloaie prin opoziţie cu starețul Arsenie, ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.). Apropierea dintre cei doi i-a venit în minte probabil chiar din perioada (decembrie 1944-martie 1945) în care starețul de la Sâmbăta de Sus îl ascunsese pe Nichifor Crainic (membru al Academiei Române) în vila mitropolitului Bălan din incinta mânăstirii.

            Iată fragmentul din scrisoarea lui Cioran (1911-1995) inclus de fiica profesorului Stăniloaie printre amintirile sale deformate de trecerea anilor: “Doamne, ce limbă curat românească! E o încântare. Ce plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de pe pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte Stăniloaie, ai ales exact limbajul care trebuia pentru asemenea lucrare”(v. scrisoarea lui E. Cioran în vol.: L. Stăniloaie Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Bucureşti, ed. II-a revăzută, 2010, p.318). Desigur că Emil Cioran nu avea de unde să ştie că stilizarea volumelor Filocaliei apărute între 1945 şi 1948 - datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (D. Stăniloaie, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -, fusese opera a doi mari poeţi:

            În cea mai mare parte, stilizarea era opera Zoricăi Laţcu (Maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești de lângă Tecuci), eminentă elevă a profesorului Stefan Bezdechi de la universitatea clujană și poetă mistică de mare talent. Spre a se putea ocupa în tihnă de stilizarea traducerii din greaca veche, Zorica Laţcu (1917- 8 aug. 1990) primise de la starețul Arsenie Boca o chilie care să-i fie birou de lucru la M-rea Brâncoveanu (v. mărturiile Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ianuarie 1948: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”, https://melidoniumm.wordpress.com/?s=Aspazia+Otel+Petrescu ). Dar o importantă contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de expresie” avusese vreme de trei luni şi marele poet Nichifor Crainic ascuns de Părintele Arsenie Boca la Mânăstirea Brâncoveanu (vezi N. Crainic, Memorii, vol. II, București, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001, pp. 37-42). Intr-una dintre declarațiile date în anchetele din închisoare, în 1955, după arestarea măicuțelor de la Mânăstirea Vladimirești, Nichifor Crainic menționează efortul depus de el la stilizarea Filocaliei în vremea când a fost găzduit la Mânăstirea Brâncoveanu.

            Maica Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea la rândul ei că “în perioada în care Părintele Arsenie Boca împreună cu părintele D. Stăniloaie traducea Filocalia, dânsa ajuta la traducere, stilizând textul” (v. Maica Adriana –Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.78). In incheiere copiem acel fragment despre moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, întrucât este cu îndârjire cenzurat din înregistrarea Părintelu Pantelimon Munteanu de la Ghighiu.: “ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. (..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea Ghighiu, înregistrare din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu, iar internetul a fost “curăţat” de respectivul pasaj pe care, dintr-un bun obicei, l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev. “Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirica a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 ). Există în zilele noastre o meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor informaţii care circulă pe internetul de limbă românească.

            Marele duhovnic Arsenie Boca îl văzuse pe 27 oct. 1989 pe preotul Simion Todoran (căruia maica Zamfira i-a anunţat telefonic moartea Părintelui pe 28 noiembrie). Atunci, cu o lună înainte de plecarea lui la Domnul, i-a spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, 2004, p.113). Locuind la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese probabil marţi 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte probabil că şoferul l-a transpotat apoi la Sinaia lăsându-l în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon împreună cu părintele Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat.

            Despre Părintele Arsenie Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).

 

 

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate