Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați

 

Motto: „Odată am spus că în Franța sînt mai mulți staliniști decât locuitori. Din cauză că mă loveam de această mentalitate…Sartre zicea: TOUT LES ANTICOMUNISTES SONT DES CHIENS” (Theodor Cazaban, iunie, 1993).

Isabela Vasiliu-Scraba

        Ioan Petru Culianu se pare că a scris din Franța o notă informativă despre Mircea Eliade (vol. Mircea Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, 2008, p. 233). Autorul este recognoscibil după conținutul notei pentru Securitatea R.S.R. , turnătorul Ion Manea auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea volumului soției sale, Gramatica comparată ( ibid., p.117). În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana Berger, după moartea profesorului Eliade autoare a unui articol anti-Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole calomnioase. De la Paris, aceasta îi scrisese în românește pe 13 octombrie 1984 lui Ioan Petru Culianu la Groningen „că nu are slujbă”, după ce renumitul savant se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a corespondenței, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” (cf. Mircea Eliade, Jurnal, 31 martie 1984).

În nota scrisă probabil în anul 1984, conducerea Securității (instituție strict ierarhizată) era informată că „sursa” o cunoaște pe Adriana Berger, „tipă de o rară mediocritate” care l-a căutat insistent si care îi dactilografiază (în franceză) o conferință. După ce, ajutat de M. Eliade, și-a văzut volumul Eros și Magie publicat la o editură prestigioasă, Culianu a vorbit la Sorbona despre cartea sa pe 25 noiembrie 1984 într-o conferință pe tema Științei în Renaștere (notează el în Curriculum vitae alcătuit prin noiembrie 1990 în vederea angajării la Chicago, la Divinity School). Informatorul mai scrie Securității din țara comunistă că i-a citit Adrianei Berger și teza de doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade, adăugând că a trebuit să-i răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare la „relația sa cu Mircea Eliade”.

După ce îi oferise postul dorit (de redactor la revista „Secolul XX”, vezi interviul înregistrat de G. Adameșteanu, republicat în Revista “22” din 22-23 mai 2011, p. 13), în vara anului 1972 Securitatea i-a permis comunistului Ioan Petru Culianu să treacă dincolo de granițele închise ale Republicii Socialiste România spre a se perfecţiona în italiană la Perugia cu o bursa de două luni, fiind imediat după licenţa în italiană. În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat de la tânărul italienist dorinţa acestuia de a lucra în redacţia revistei „Secolul XX”, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în Suplimentul „Litere Arte Idei” al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie i-a trimis un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, din august, anul X, Nr.116/ 2011, p.7065).

Nota înformativă din 1984 are data exactă si semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea 187 si Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat drepturile și libertățile omului” (vezi în Revista „22”, nr 862 din 18 sept. 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele C.N.S.A.S.), de ca si cum în mod „legal” oamenii în comunism ar fi fost lipsiți de dreptul la o viață privată.

Inregistrările din perioada totalitarismului comunist prin pereții „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Constantin Noica (1), sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la mulți dintre vizitatorii filozofului,   n-ar fi fost, vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. Știindu-se permanent hărțuit, intimidat și urmărit de statul polițienesc, filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le va „trânti ușa în nas” securiștilor care l-au băgat fără motiv în închisoare, încălcându-i apoi dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori” (2). Noica visa că va rămâne la familia lui din Anglia, „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Bapoca, nr.282/2014, pp.23-25 ;https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ).

In studiul său, Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii de stat (postat pe internet la www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă cu uzualele motoare de căutare) politologul Ion Varlam observase cu justețe că, oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă”. Aceasta ar fi “o primă deosebire faţă de dictatura banală”. Numai că ideologia pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este “nelegitimă până si în ochii propriei doctrine” (cf. I. Varlam, fost deținut politic) pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei viitoare. Foștii comuniști și tinerii pe care îi instruiesc pentru cercetările „Centrului internațional de studii asupra comunismului” din cadrul „Memorialului de la Sighet” sunt foarte atenți ca vorbăria lor să nu fie „impurificată” de punctul de vedere ale foștilor deținuți politici. Primind de la Ioana Diaconescu (cercetătoare a istoriei recente) linkul „Memorialului de la Sighet” pe 17 decembrie 2017 și uitându-mă pe cele 20 de titluri ale „Biblibliotecii Memorialului” am constatat că nu apar titluri ale cărților unor foști deținuți politic povestind ororile prin care au trecut, sau măcar lucrarea de sinteză a lui Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România (ed.II-a, Făgăraș, 2014). De unde reiese că „Memorialul de la Sighet” ocolește (intenționat ?) tocmai volumele de memorii ale victimelor inchisorilor politice comuniste. Acest defect capital se regăsește în mai toată maculatura publicată de „cercetătorii acreditați ai C.N.S.A.S.” care „uită” să prezinte și punctul de vedere al victimelor, difuzând negreșit „limbajul standardizat” al anchetatorilor (cf, Carmen Ciornea, lector univ.la Facultatea de Teologie din Constanța). Spre exemplu, deținutului Petru Manoliu din lotul Noica-Pillat i-a fost indosariată declarația că „Noica, sub pretextul lui Hegel, reafirmă vechile convingeri legionare, pe cât de mistice, pe atât de reacționare” (P.M.). Același lucru, dar cu alte cuvinte, a scris si sursa „Șerban” (Pavel Apostol) căruia Z. Ornea/ Orenstein îi dăduse pe ascuns manuscrisul noician, întâi fragmentar, apoi în totalitate : „Cunoscutul filozof legionar” în lucrarea sa, „una din cele mai periculoase materiale ideologice din țară”, ar face apologia religiei. Lucrarea ar conține „afirmații cu caracter fățiș anti-comunist și mistic”(3).

Un anchetator i-a spus unui deținut politic următoarele : „Vă vom obliga, prin metodele noastre, să declarați numai ce vrem noi. Aceste declarații smulse cu cleștele înroșit în foc le vom păstra ca MĂRTURII, ca acte pentru arhivă, după care se scrie istoria. Vom păstra dosarele până ce voi veți pieri. Vom muri și noi, dar istoria se va scrie pentru generațiile viitoare după aceste documente” (cf. Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române, 1995). Carmen Ciornea, autoare a volumului Chipul Rugului Aprins (Ed. Eikon, 2016) spunea la TV-Trinitas că abia după câteva luni de studiu la C.N.S.A.S. a unor dosare de Securitate a realizat că procesele verbale de anchetă erau stereotipe în scopul de a azvârli în închisoare victima îndelung torturată și că pentru aflarea adevărului trebuie neapărat să ia legătura cu supraviețuitorii. Ea a vorbit cu Emanoil Mihăilescu, Nicolae Rădulescu și cu pr. Nicolae Bordașiu din așa numita organizație „mistico-fascistă” a Rugului Aprins, lot din care au fost omorâți în temnița politică trei oameni complet nevinovați: doi poeți, dr. Vasile Voiculescu și Sandu Tudor și un preot: arhim. Haralamb Vasilache.

Pentru că adevăraţii autori ai crimelor care au dus din 1945 până în 1989 la uciderea a 890 000 (optsutenouăzecidemii) de români fără a socoti victimele comunismului din Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţii (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998), şi la circa două milioane de întemniţaţi politici pe diferite termene între 23 august 1944 si 1964 (vezi Monumentul victimelor comunismului de la Chene Bourg, Geneva, Elveţia) n-au fost nicicând pedepsiţi, ei şi urmaşii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei pentru a-şi ascunde vinovăţia. In „Wikipedia” românească, enciclopedie confiscată de un grup mafiot, s-a inventat chiar și un imaginar „Nuerenberg românesc” care ar fi validat verdictele farselor de procese politice din timpul ocupației sovietice (vezi Testis Dacicus/ George Manu, România sub ocupație rusească în spatele Cortinei de fier, Ed. Mica Valahie, București, 2011).

Din perspectiva beneficiarilor comunismului și ai post-comunismului, apare semnificativă reacţia unui vizitator al filozofului Noica (vizitator devenit ministru) la propunerea lui Sorin Ilieşiu de a fi comemorată într-o zi anume memoria victimelor comunismului. Propunerea lui S. Ilieşiu a stârnit opoziţia lui Pleşu, îngrijorat nevoie mare ca nu cumva să fie “statutate” nişte “noi chermeze” (v. scrisoarea lui S. Ilieşiu către Radu Filipescu, 1 febr. 2012).

Teama de istoria „recentă”, povestită așa cum a fost ea, și nu după șabloane „legalizate” de foști ideologi ai regimului comunist, au avut-o mereu „cripto-bolșevicii” și clientela acestora. Eliade notase în jurnalul său ce-i spusese fostul deținut politic C.C. Giurescu, atunci când s-au revăzut după treizeci de ani: Securitatea a scos biblioteca istoricului arestat în 1950 și i-a dat foc, distrugând nu numai cărțile din bibliotecă ci și manuscrisele (cf.M. Eliade, 6 mai 1972). După exemplul bolșevicului Roller (cu ilustrația manualului prezentând la p. 735 Regimentul de artilerie „Ana Pauker”, ediția a III-a, 1947), istoria trebuia reinventată de criticul literar Z. Ornea, sau chiar de romancierul Culianu, în textul său cu țestoasa cea chioară publicat de marxistul Duerr.

Referindu-se la volumele omagiale Aufsaetze zu Mircea Eliade, îngrijite de Hans P. Duerr (n.1943), dintre care deja apărut (Sehnsucht nach dem Ursprung, 1983), academicianul Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 24 febr. 1984 că nu-l deranjează dacă ele cuprind (4) și articole critice, gândindu-se probabil la diversitatea firească de opinii si nu la etichetarea sa ca „fascist”, sau la minimalizarea faimei de care s-a bucurat gândirea sa înnoitoare pe tărâm științific, cum s-a petrecut în articolul comunistului Andrei Pleșu (vizitator constant al familiei lui Leonte Răutu, nu numai al filozofului de la Păltiniș), falsul „dizident” beneficiar al unor „burse de lux” (cf. Noica ; problema falsei sale dizidențe a fost abordată de sculptorul Bata Marinov, un fost coleg de facultate, într-o scrisoare din 8 febr. 2012 către S. Ilieșiu; http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/).

La un interviu, un fost elev al lui Mircea Eliade își amintea cum „cei care l-au audiat pe Profesorul Eliade erau perfect conștienți că Eliade era cel mai bun…Azi îl critică numai cei mediocrii care nu au nimic de spus în domeniul istoriei religiei. Ei sunt aceea care dezinformează… În cultura contemporană, istoricizanții consideră istoria ca un „dat” ce poate fi controlat ideologic. De aceea chiar „timpul” în acceptiunea religioasă pe care i-a dat-o Mircea Eliade le pare o amenințare la adresa controlului politic al istoriei ” (cf. Charles Long). În ce privește controlul politic în regimurile totalitare, Raymond Aron si Carl Friederich (pe care Ion Varlam îi citează în studiul său despre definirea totalitarismului), au subliniat erijarea doctrinei politice a partidului unic în religie de stat. După monopolizarea tuturor puterilor (politică, economică, socială si spirituală), caracterul totalitar al regimului ar implica de la sine crearea unei poliţii politice “responsabile cu exercitarea terorii si conservarea puterii” (Ion Varlam). Diferența dintre totalitarismul de dreapta și cel de stânga a fost sesizată de Eliade încă de când era atașat cultural la Legația României din Lisabona: faţă de ceilalţi asasini politici, comuniştii, “asasinii roşii” operează la scară mare: “de la milioane în sus” (vezi M. Eliade, Jurnalul portughez, 28 ianuarie 1943, București, 2010, p.141).

Intrigat de acel text de „desființare” a poetului Horia Stamatu (5), text la care fostul comunist Culianu n-a vrut cu nici un preț să renunțe, Virgil Ierunca i-a împărtășit asistentului de română de la Groningen impresia sa după care Culianu ar fi fost un „trimis de stăpânire” care a păstrat relații de colaborare cu Securitatea (Virgil Ierunca, scrisoare către Culianu din 6 octombrie 1978, în rev. „România literară”, 7 febr. 1996).

În anul când Noica a fost eliberat din temnița politică (împreună cu toate cadavrele vii care supraviețuiseră constrângerilor prin tortură, foame și frig ale regimului de exterminare de după gratii), Virgil Ierunca se întreba retoric dacă „spectrul crimei” împotriva istoricului Gheorghe Brătianu și a filozofului Mircea Vulcănescu nu însoțește, oare, pe niciunul dintre „trimișii de stăpânire?” (Virgil Ierunca, Românește, 1964, ed.II-a 1991, p.58).

Subiectul temnițelor politice fiind în România o temă tabu, abia după 1990 s-a mai aflat câte ceva de cele două milioane de români (vezi Românii în știința și cultura occidentală, SUA, 1992, p.207) schingiuiţi în temniţele cu care ocupantul sovietic împânzise ţara, precum și de grozăviile suferite de românii bucovineni şi basarabeni deportaţi cu sutele de mii în Siberia (Ceaușescu le vorbea rușilor de cca 1,5 milioane de victime românești din provinciile întâi eliberate de români, apoi iar ocupate de Rusia sovietică). În schimb, în Europa de vest acestea erau lucruri pe care I. P. Culianu (dacă n-ar fi avut creierul bine spălat) le putea afla fie din memorialistica detențiilor politice ale românilor care au reușit să publice astfel de cărți în vest, fie din romanele lui Soljenițin apărute din 1968 în Occident. Dar „trimisul de stăpânire” Culianu era dezinteresat de genocidul comunist suferit de români (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roșu, vol.I-III, Ed. Irecson, București, 2008, 1430p.).

Pe fundalul „aspirației nirvanic-marxiste” (cf. Marian Popa, Istoria literaturii romne de azi pe mâine, 2001, vol.II, p.1174) dresat să-i încondeieze pe „fasciștii fugiți” care au criticat „raiul” comunist (vezi articolele anti-comuniste publicate de Horia Stamatu si de Mircea Eliade), exilați încălcând chiar și tabu-ul de scrie pe tema închisorilor politice (îndrăzneală care în țară l-a costat viața pe Aurel State, autor al volumului Drumul Crucii, 1983, Freiburg, Germania), Culianu a boicotat colaborarea propusă de Eliade la volumul Dialoguri intrerupte, care ar fi fost să fie despre literatura eliadescă şi nu despre “anii treizeci” (apud. Z. Ornea) cum o tot cârmea asistentul de română.

Pe 19 octombrie 1978 doctorandul Culianu se văita Profesorului Eliade că Horia Stamatu „a trimis la toată lumea” o traducere a articolului său „însoțită de un comentariu de 27p.”. Lunga scrisoare de 27 de pagini ajunsă și la Eliade, la Virgil Ierunca, Sanda Stolojan, Leonid M. Arcade, Paul Miron, Alexandru Lungu, probabil și la Vintilă Horia, a fost (și este în continuare) cu mare grijă „cenzurată” (6) să nu „umbrească” statuia de mucava pe care Securitatea i-a ridicat-o lui Culianu după ce l-a asasinat. Un securist îi spusese lui Petre Țuțea că ei sunt pricepuți la ridicări de statui post-mortem. Dar întâi bătrânul filozof Petre Țuțea să le „facă plăcerea să moară” (vezi Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea între legendă și adevăr, București, 2001, p. 99).

În ce-l privește pe academicianul Eliade, care l-a tot susținut și încurajat mai bine de zece ani pe tânărul asistent de română de la Groningen, credem că acesta nu s-a putut aștepta din partea lui Culianu la etichetarea drept „fascist”, argumentată printr-un raționament similar cu cel folosit de anchetatori în camerele de tortură ale închisorilor comuniste, apoi îndosariate de Securitate, spre a fi vehiculate după 1990 de toți semi-docții cu felurite patalamale în locul unui minim discernământ (http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ).

Un anchetator securist i-a spus teologului Teodor M. Popescu : „Ești legionar pentru că ești teolog. Și fiind teolog, ești anti-comunist. Iar a fi anti-comunist înseamnă a fi legionar”. Supraviețuitor al temniței politice, teologul profesor a fost bătut de securiști la 80 de ani si a murit la scurt timp după aceea. Martirizat prin torturare de către Securitate la 79 de ani a fost și Părintele Arsenie Boca, decedat pe 28 noiembrie 1989 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/21 ).

Argumentarea lui Culianu apare azi destul de asemănătoare cu cea de după gratiile temnițelor politice comuniste, chiar lăsând de-o parte anti-comunismul marelui istoric al religiilor : Savantul Eliade ar fi fost legionar pentru că „în 1927 își mărturisește intenția de a deveni ortodox” (I.P.Culianu). Atunci a primit   (de la Profesorul Nae Ionescu) asigurarea că „un român se naște întotdeauna ortodox. Ortodoxia este o viziune asupra lumii moștenită din naștere. O putem avea ori nu, însă e foarte dificil s-o dobândim ” (M. Eliade, Memorii, vol.I). După asocierea ortodoxie-legionarism, Culianu invocă „prietenia lui Eliade cu Ernst Juenger, fondarea revistei Antaios, faptul că a fost tradus în italiană de Julius Evola și apartenența la direcția revistei La Droite” (cf. I.P.Culianu). Concluzia o trage dintr-o vagă inșirare de genul: (1) Etica ortodoxă ar fi o „fosilă vie care seamănă în aparență cu unele dintre idealurile dreptei occidentale a cărei esență o contrazice totuși prin alte aspecte” (I.P.C.); (2) „Cred că Eliade se consideră el însuși ca aparținând dreptei în aceeași măsură în care Nae Ionescu se credea pe sine ortodox” (I.P.C.)

Articolul Mircea Eliade și broasca țestoasă cu un singur ochi, cu desfășuratele fantezii istorice pedagogic etalate în 1947 de Roller și după trei decenii de Culianu (care se pare că înghițea pe nemestecate orice) i-a servit din păcate și americanului Mac Ricketts să se informeze despre România interbelică a cărei istorie îi era complet necunoscută. Mircea Eliade, care trăise în Bucureştiul ocupat de nemţi în primul război mondial, trebuie să se fi crucit citind în 1979 opinia lui Culianu care era convins că realizarea unităţii noastre naţionale, după războiul pentru dezrobirea Ardealului, nu s-a făcut cu jertfele armatei române ci ne-ar fi venit pe tavă, «dictată» dinafară, «după ce se încheiase de fapt pacea de la Buftea» (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu odată cu traducerea volumului: Mircea Eliade, Dictionnaire des Religions (Paris, 1990) ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-culianugonflat19/ ).

Cum am menționat deja, după ocuparea României de către armata lui Stalin, istoria ne-a fost contrafăcută la comanda ocupanților sovietici, întâi de cel făcut academician după întemnițarea politică a adevăraților academicieni, apoi de către Zigu Ornea care „îl denunță Securității pe Noica și-l aruncă în pușcărie” (vezi Ioan Țicalo, Dimensiunea creștină a operei lui Noica, în „Bucovina literară”, nr. 5-6 (303-304), mai, iunie 2016, p. 59). Un fost deținut politic (rabinul dr. David Șafran) observase că în România comunistă „evreii dădeau lecții politice poporului român comentând și răstălmăcind epoca 1920-1948” (vezi „Istorie trucată în loc de filozofie, sau, Prejudecăți în loc de judecăți”, în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002, pp.117-128 ; vezi și   https://www.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade).

Printr-un mecanism greu de explicat, fostul comunist Ioan Petru Culianu escamotează moartea prin torturare după gratii a personajului Petre Biris din romanul eliadesc Noaptea de Sânziene la care face referire în textul său cuprins de editorul C-tinTâcu în L’Erne: Mircea Eliade (nr.33, Paris, 1978, p. 208; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul totalității la două personaje ale romanului Noaptea de Sânziene : Călugărul Anisie (/Arsenie Boca) și filozoful Petre Biriș (/Mircea Vulcănescu): https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/personajroman/ ). Surprinzător în acest articol din 1978 mai este și pasajul referitor la dispersarea lui Eliade între două lumi, ca exilat Român în Franța, „livré au chantage le plus infâme, celui de la mort civile” (p. 208).

Pentru că ideea se regăsește oarecum și în dosarul de urmărire securistă a marelui savant. După ce începuse „curtarea” eruditului Profesor Eliade însoțită de o insistentă invitare în țara comunistă, într-o notă din 1969 se poate citi că Mircea Eliade „evită să vină în țară… în primul rând fiindcă nu are certitudinea securității sale personale, el nefiind cetățean al altei țări” (Mircea Eliade în Arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p.83).

Neputând citi articolul având în scop „estetic” un titlu cu o țestoasă chioară, Mircea Eliade nu și-a putut probabil imagina ținta atacurilor lui Culianu invocând „fosila vie a eticii ortodoxe” și „fatalitatea amprentei trecutului, nu numai amprenta ortodoxiei” (vezi Mircea Eliade und die blinde Schildkroete, pp.216-243 din volumul apărut în 1984 : Die Mitte der Welt). El nu-și putea închipui nici minimalizarea succesului său în lumea academică occidentală (7) din textul „trimisului de stăpânire” Andrei Pleșu (ani de zile bursier Humboldt în Germania capitalistă), articol împrăștiat și în Italia prin volumul îngrijit de Marin Mincu după moartea lui Eliade, unde Culianu figurează cu… Mircea Eliade e la longa lotta contro il razzismo.

Foștii prieteni (Culianu și Pleșu) îl periaseră pe Eliade cu vorbe lingușitoare prin scrisori : „Incerc a nu-l trăda niciodată pe adevăratul M.Eliade care rămâne pentru mine exemplul cel mai frumos al acestor vremuri tulburi…vă mai exprim încă o dată recunoștința pentru a 1001-a dovadă de bunătate pe care mi-o dați” îi scria I.P. Culianu de la Goningen pe 4 aprilie 1984. Epistolele expediate de muzeograful de la Tescani savantului Mircea Eliade (menționate în 1983 în Jurnalul de la Păltiniș) n-au fost publicate, probabil din pricina unui ton la fel de lingușitor (vezi „Mircea Eliade Papers” de la Chicago : https://www.lib.uchicago.edu/e/scrc/findingaids/view.php?eadid=ICU.SPCL.ELIADEM ).

În aprilie 1984 ieșise deja volumul Aufsaetze zu Mircea Eliade. Die Mitte der Welt (Frankfurt am Main, Syndicat, 1984) cuprinzând contribuțiile celor doi foști traducători de Rudolf Steiner la Sinaia, în vila homosexualului George Bălan (vezi amintirile lui A. Pleșu despre I.P. Culianu publicate în volum de un informator de Securitate: Sorin Antohi). Antologia îngrijită de H. P. Duerr (ieșită la „Syndicat”) este semnalată pe ocolite de asistentul romanistului Noomen care credea că păcălește pe cineva când desemna atacurile sale ca „apărări”:

„De la Paris îmi sosesc zvonuri, legate de Die Mitte der Welt, că iarăși am făcut o stângăcie și nepotrivită încercare să vă …apăr” (asistentul de română I.P. Culianu către savantul Mircea Eliade, 4 aprilie 1984).

 Dresați cu aceleași minciuni istorice care-l făcuseră pe comunistul George Ivașcu să inventeze fără jenă că l-ar fi văzut pe Eliade cu pistolul la brâu îmbrăcat în cămasă verde (Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p. 204), atât Culianu cât si „cronicarul plastic Andrei Pleșu” (cf. Noica, 1984) s-au regăsit imediat după 1990 între cei mediatizați cu insistență prin Revista „22” a Grupului de Dialog Social format în jurul dogmaticului stalinist Silviu Brucan. Cu diferența că primul era pe punctul de a-și indeplini visul de o viață de a fi profesor în America la universitatea unde Eliade predase trei decenii, în timp ce A. Pleșu a primit de la Ion Iliescu portofoliul ministerial care-i fusese pregătit încă din 1987, cum apare pe o caseta de la „Radio Europa liberă” (vezi Ion Varlam, Pseudo-România, București, 2004, p.85). O altă deosebire, de loc neglijabilă, a constat în atitudinea critică a jurnalistului I.P. Culianu (1950-mai1991) fată de guvernanții României post-comuniste (8) între care se găsea și muzeograful de la Tescani ajuns ministru la vremea expulzării Ex-regelui Mihai de către Ion Iliescu și a primei mineriade din iunie 1990, ministru al culturii demisionat în toamna anului 1991.

După moartea savantului Mircea Eliade (1907-1986), Mac Ricketts îi cerea lui I.P. Culianu pe 4 iunie 1987 o copie xerox a articolului Mircea Eliade und die blinde Schildkroete (traducere din engleză în germană de Udo Rennert, în vol. Die Mitte der Welt) întrucât voia să pregătească un referat pe tema Eliade și Legiunea pentru întâlnirea anuală a American Academy of Religion din decembrie 1987 (cf. S. Antohi).

Memorabil ne pare faptul că profesorul Mircea Eliade, ca să poată citi perfidul atac cuprins în articolul Broasca țestoasă cu un singur ochi (din volumul Die Mitte der Welt, articol inexistent în arhiva de la Chicago inventariată de Ricketts după decesul lui Mircea Eliade) n-a ezitat să-l viziteze în toamna anului 1984 pe asistentul de română de la Groningen, deși deplasările îi erau dificile din cauza vârstei si mai ales a reumatismului său de stadiu foarte înaintat. Relatarea vizitei la Groningen – cu un ton de-a dreptul insolent – o aflăm în scrisoarea lui Culianu expediată pe 18 septembrie 1984 din care reiese că scopul vizitei bătrânului savant Eliade nu a putut fi atins:

 „…unele lucruri n-au fost perfecte. De exemplu, când Doamna dorea țigări, ar fi trebuit să alerg și să le procur ; iar când Dl. Profesor a dorit volumul Die Mitte der Welt, la Amsterdam, aș fi avut (cred) timp să mă duc să-l caut” (I.P. Culianu, 18 sept. 1984).

 

Din puținele cărți ale sale tipărite pe hârtie proastă în România comunistă, Mircea Eliade a sesizat strategia de insinuare a unor „grile de citire” în prefețe ori postfețe. Spălarea creierelor din vremea comunismului apare descrisă într-una din poeziile exilatului Horia Stamatu: „O țară cu suflete spălate/ și puse în ordine pe gard/ e paradisul neîncetat făgăduit/ dar niciodată ajuns și pătat mereu cu sânge” (H. Stamatu, Jurnal 77, în „Revista Scriitorilor Români”, Muenchen, nr.15/1978, p.29). Sigur, fragmentul citat nu se referă neapărat la „sufletele spălate” ale manipulatorilor (manipulați), adică la „trimișii stăpânirii” și la beneficiarii comunismului și post-comunismului (apud. Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, pp. 59-89 ; vezi și fotografiile de după 1990 ale oficialului A.Pleșu difuzate pe 11 martie 2014 la o emisiune de televiziune : https://www.youtube.com/watch?v=amGi8YBZ5nE).

Adăugând o postfață la modestul volum despre Eliade publicat de I. P. Culianu în 1978 la o editură minusculă din Italia, Sorin Antohi (unul dintre editorii foilor răzlețe rămase după asasinarea lui I.P. Culianu) colportează în 1998 falsuri istorice puse în circulație de revista israeliană „Toladot” (nr.1/1972) spre blocarea Premiului Nobel la care Mircea Eliade a tot fost propus ani în șir. Dezinteresat de sutele de mii de români care după 23 august 1944 au fost asasinați după gratiile temnițelor politice prin bestiale shingiuiri, foame și frig, cu alte cuvinte având un suflet la fel de bine „spălat” ca cel al lui Culianu, turnătorul Sorin Antohi (vezi „Am turnat la Securitate”, în „Cotidianul” din 5 sept. 2006) folosește postfața întru difuzarea unei imagini false și răuvoitoare despre Mircea Eliade care a fost considerat pe bună dreptate „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”.

Antohi scrie că după moartea lui Mircea Eliade „chiar persoane străine de opera literară și academică a lui Eliade încep să-l cunoască ca anti-semit, pronazist, membru zelos al Gărzii de Fier, admirator al lui Codreanu și, deci, figură sinistră a reacțiunii”. Mai încolo plasează oarece concluzii. După ce-l citează pe Culianu care notase prin insemnările sale informe că Eliade ar fi fost „mai aproape de Garda de Fier decât i-ar fi plăcut lui să creadă”, turnătorul Antohi adăugă din burtă cu un ton sentențiuos: „Culianu nu mai neagă evidențele” (S. Antohi, p. 305). Care evidențe?

Sorin Antohi, care abia în 2007 a recunoscut că nu are titlul de doctor asa cum a pretins, mai găsește un oarecare prilej să facă (în aceiași postfață) o oarecare reclamă himericei Școli de la Păltinis (9) scriind că relația dintre Culianu și Eliade ar fi fost asemănătoare cu relația dintre auto-desemnații discipoli ai lui Noica, „maestrul” căruia Liiceanu (făcându-se a nu știi nimic de victimele totalitarismului comunist) îi spunea că n-o să creadă „niciodată într-o idee care e promovată prin violență” (Obs. Cult., nr. 302-303/ 2006 ; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Eliade, ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ ).

Georg Scherg   (1917-2002, Germania), – traducător al volumului noician Modelul cultural european , în româneste publicat de fosta Editură Politică abia în 1993, iar în germană apărut în 1988 sub titlul latin De dignitate Europae, după moartea lui Noica ; vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Noica, pe hârtie în rev. „Plumb”, Bacău, Anul V, nr.34,ianuarie 2010, p.4; https://blogideologic.wordpress.com/2013/06/01/isabela-vasiliu-scraba-sfarsitul-lui-constantin-noica/ ) -, povestea că el, în calitate de vizitator al lui Noica, este chemat la Securitate să dea informații despre filozoful de la Păltiniș și că probabil mai toți vizitatorii lui Noica sunt chemați la Securitate să-și relateze vizitele. Asemenea relatări au fost cuprinse probabil în cele două dosare care nu au fost micro-filmate, fiind distruse după 1990 când la conducerea S.R.I. a fost un absolvent al Facultății de Filozofie, aflat în bune relații cu cei doi vizitatori mai mediatizați în post-comunism. (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ).

Presupusa asemănare a relațiilor dintre Noica și comuniștii care-l vizitau la Păltiniș cu relația dintre asistentul de română de la Groningen si Mircea Eliade, ar putea fi imaginată doar dacă ne gândim la asemănarea dintre episodul „țestoasei chioare” și atacarea lui Noica prin cărți tipărite de Editura Humanitas. Antohi notează că articolul cu țestoasa datează din 1981, deși între foile lui Culianu se găsește consemnarea din 19 ianuarie 1983 că Hans Peter Duerr i-a dat „chef și prilej” să polemizeze cu „autorii de zvonuri ciudate privind existența lui Eliade” (Culianu, Mircea Eliade, Ed. Nemira, București, 1998, p. 157).

Noica îi trimite lui Duerr la începutul anului 1984 ce scrisese despre Mircea Eliade pentru volumul de omagiere (cf. Noica în arhiva Securității, vol. II, Ed. Muzeul Literaturii, 2010, p.118). La 15 febr. 1984 filozoful de la Păltiniș este pe ascuns înregistrat de Securitate spunând că a avut probleme la Timișoara cu „autoritățile de acolo” (p.119).Putem presupune că tot prin 1983 trebuie să-i fi trimis lui H. P. Duerr   și Andrei Pleșu eseul său minimalizator construit în jurul unei așa-zise „componente sud-est europeană” , text mediatizat între coperțile a trei volume (unul din 1984, altul din 1987 si ultimul din 1994 (scos de fosta Editură Politică): în Die Mitte der Welt apărut la editura „Syndicat” în 1984 și trei ani mai târziu în volumul îngrijit de „trimisul de stăpânire” Marin Mincu (M. Eliade e l’Italia ). Articolul muzeografului de la Tescani „exportat” în Germania și Italia a mai fost inclus alături de alte articole scrise înainte de 1990 în culegerea Limba păsărilor (10), scoasă de prietenul său la Editura Humanitas, editură care va umple piața cu atacurile Alexandrei Laignel-Lavastine împotriva lui Noica și Eliade, o comunistă nepăsătoare (ca toți comuniștii și cripto-comuniștii) la milioanele de victime ale totalitarismului comunist.

Și Ioan Petru Culianu s-a prefăcut că n-are habar de lagărele și închisorile politice prin care a fost impus și menținut la putere comunismul din România, temă discret tratată de Eliade în capodopera sa literară Pe strada Mântuleasa (https://www.scribd.com/doc/221193220/IsabelaVasiliuScrabaEliadeStrMantuleasa , prin invocarea „Anei Vogel” ca desemnare vag mascată a puterii represive a poliției politice reprezentată de Ana Pauker, Alexandru Nicolski, Teohari Georgescu sau Alexandru Drăghici (fugit la Budapesta după asasinasea Ceaușeștilor) precum și în romanul La Forêt interdite (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade și a Părintelui Arsenie Boca ), roman eliadesc în care chiar trecerea pe celălalt tărâm are loc ca urmare a torturilor din temnița comunistă, trecere ce se lasă intrevăzută și în romanul Pe strada Mântuleasa din însuși faptul anchetării povestitorului Fărâmă de către Ana Vogel.

Vreme de doi ani, Mircea Eliade a tot încercat să-i trimită lui Culianu romanul Noaptea de Sânziene (publicat la Paris de Ioan Cușa in 1971) în Italia comunistă (vezi Camilian Demetrescu, Exil, vol.I, București, Ed. Albatros, 1997, vol.II, București, Editura MNLR, 2009), unde tânărului bursier Culianu îi mai trimitea și bani (vezi scrisorile profesorului Eliade în vol. Dialoguri întrerupte, Iași, 2004).

Deplasării inutile până la Groningen i-a urmat (îndeaproape) ruinarea colaborării la cartea urmând să fie editată de Hachette într-o colecție îngrijită de Paul Goma, colaborare propusă și dorită de Mircea Eliade pentru realizarea împreună a volumului Dialogues interrompus pe tema literaturii sale (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc ;în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.-martie, 2010, p.1 și p.5 ; https://www.scribd.com/doc/164683887/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCulianuRatat ).

În toamna anului 1984 fiind iminentă apariția celor două volume ale lui Culianu (Eros și Magie și Experiences de l’extase, teza de 3eme ciclu pe care a trecut-o în 1980 cu Eliade președinte al comisiei de examinare care avusese grijă să fie o comisie favorabilă candidatului), un al treilea volum încă nescris era probabil prea mult, deși asistentul de română de la Groningen avusese prilejul să constate cât de eficient fusese ajutorul pe care i l-a dat Eliade nu doar la trecerea examenului cu o lucrare șchiopătând la capitolul bibliografic, dar și la publicarea ei la o mare editură care tipărea și difuza scrierile lui Mircea Eliade, „adevărate evenimente în gândirea Occidentului” (Jean Marie Le Clézio).

Referitor la nivelul destul de incipient al uneia din cele două lucrări de istoria religiilor scrise de doctorandul Culianu, Mircea Eliade îi atrăsese cu multă delicatețe atenția că profesorul Betz de la Chicago a considerat „insuficient documentat” volumul Psychanodia (11), traducerea în engleză a cărții Experiences de l’extase (apărută cu sprijinul lui Eliade la Payot în 1984). Chiar și după trei ani de la susținerea tezei de 3eme, la sfârşitul Psyhanodiei (1983) asistentul de română de la Groningen nu a putut trece decât cinci repere în dreptul numelui autorului: micul grupaj de articole şi studii intitulat Iter in silvis publicat la o editură oarecare din Messina (1981) și trei articole.

Cu generozitatea sa caracteristică, Mircea Eliade îl anunță pe Culianu în14 febr. 1985 că i-a dat lui David Brent exemplarul său cu dedicatie al cărții Experience de l’extase . Nefiind acceptată de University of Chicago Press, cartea de la Payot a apărut în 1991 sub alt titlu (Out of this World) cu niște completări din lecturi nedigerate (vezi interviul lui Culianu din febr.1990 din Italia) la „Shambala” din Boston, editură profilată pe ocultisme (12). Cealaltă carte din 1984 (Eros si magie), la insistențele lui Eliade, a fost publicată de David Brent (desemnat de Cristinel Eliade să dețină drepturile de autor ale lui Mircea Eliade). Tradus în engleză, volumul a apărut în 1987, după moartea academicianului M. Eliade. Era tocmai anul în care Culianu a trecut în Franța (la zece ani de la înscriere) examenul pentru doctoratul de stat în istoria religiilor.

Cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, între 1982 şi 1985 Ioan Petru Culianu a ţinut morţiş să-i facă (așa-zisului său maestru) dezagreabilă ideea volumului Dialogues interrompus, prin nepotrivite abordări „comuniste” ale unor scrieri literare de sorginte filozofică axate în principal pe comunicarea dintre lumea de aici și lumea de dincolo propunând felurite forme ale coincidenței opușilor de genul moarte-viață, întuneric-lumină, timp istoric – timp anistoric (/sacru), constrângere politică-libertate spirituală, trup-spirit, profan-sacru (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Dialoguri cu Eliade întrerupte printr-o colaborare ratată de Culianu, în rev. „Poesis”, Satu Mare, ianuarie-martie 2010, pp.74-78 ; https://www.scribd.com/document/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica ).

„E adevărat, nuvelistica mea e din ce în ce mai criptică” – îi scrisese Eliade în 1978 lui Culianu. „Singura hermeneutică posibilă ar fi ignorarea sensului (sau al „simbolului”) și considerarea fiecărei nuvele ca un univers paralel, cu structurile, morfologia și limbajul lui specific” (M. Eliade, scrisoarea din17 ian.1978). Filozoful religiilor încadra într-un „univers paralel” misiunea poetului adevărat de a-și difuza cu orice risc poezia, chiar coborând „printre lupi și mistreți”. Căci el știa – de când făcea publicistică anti-comunistă în revistele exilaților din America sau din Franța -, că în România ciuntită de Basarabia, de Bucovina de Nord și de Ținutul Herții cultura oficială este falsificată în întregime, nu numai „istoria, filologia, istoria literară” pe care i le-a enumerat într-o scrisoare discipolului (?) cripto-comunist, extrem de probabil și informator al Securității. Chiar despre Eliade pe care l-a curtat ani în șir.

Impușcarea tânărului profesor Culianu la Chicago – în ceafă, în WC-ul universității pe 21 mai 1991 de către trimișii Securității din țară, după cum concluzionase poliția americană (13) –, a fost interpretată de nepotul lui Leonte Răutu (/ Oigenstein) ca o „execuţie cvasi-rituală” a unui trădător cu mesajul : “cine face ca el, ca el va păţi” (cf. Andrei Oişteanu/ Oigenstein, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, august 2011, p.7065).

 

NOTE SI CONSIDERAȚII MARGINALE

 

  1. Nicolae Balotă scria că „Noica este primul om cu gândire filozofică vie, stringentă, aproape continuă”. Textul articolului meu despre așa-zisa „Vilă Noica” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj în Păltinișul lui Noica, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ) a fost publicat pe hârtie în rev. „Oglinda literara” (Focșani, Nr. 106/ 2010, p. 6153), apoi postat pe scribd în 13 dec. 2013 si de acolo imediat cenzurat, alături de alte nouăsprezece texte ale mele (http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2014/01/isabela-vasiliu-scraba-douazeci-de.html ). Romancierul Cornel Nistor mi-a scris atunci surprins să afle de existența cenzurării „Vă mulțumesc pentru această știre uluitoare. Este extraordinar că nu osteniți să luptați cu acești impostori nenorociți” (28 ian. 2014). Pe 12 ianuarie îmi transmisese prin e-mail : „V-am citit cu interes studiile despre marii noștri intelectuali, despre încercările care s-au făcut și se mai fac de a-i incrimina din principala vină că au fost și mari patrioți nu numai oameni de știință. Vă felicit pentru curajul și dăruirea cu care luptați pentru adevăr” (Cornel Nistea).
  1. Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.282/2014, pp.23-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ .
  1. Redactorul Zigu Orenstein/Ornea a dat pe ascuns Securității manuscrisul volumului Fenomenologia spiritului de G.W.F. Hegel istorisitã de Constantin Noica, manuscris pentru care Noica a fost arestat la 11 dec. 1958. În urma bătăilor bestiale la care a fost supus filozoful, Securitatea a confecționat „lotul Noica-Pillat” din 25 de persoane, arestând pe cei cărora Noica le citise manuscrisul: Al. Paleologu, N. Steinhardt, Sergiu Al-George, Vladimir Străinu, Arșavir Acterian, etc. Despre ceea ce Securitatea a botezat „lotul Noica-Pillat”, fosta deținută politic Simina Mezincescu spunea că „între cele două grupuri nu era legătură, dar au fost conectate fiindcă în jurul lui Dinu Pillat erau și câțiva foști legionari și au vrut să dea aparența unui complot legionar. Era [pe de-o parte] grupul moșierilor cu domiciliul obligatoriu la Câmpulung și [mai era] grupul lui Pillat care erau exilați din Moldova, la Piatra Neamț. Eu [Simina Caracaș-Mezincescu] încercasem printr-o relație să fac să ajungă în Franța manuscrisul Povestiri despre Hegel al lui Dinu Noica. M-am trezit într-un lot imens din care nu cunoșteam multă lume… [25 de persoane: Nicolae Răileanu, Beatrice Strelisker, Remus Niculescu, Dinu Ranetti, Vlad Aurelian, Theodor Enescu, Florian Gheorghe, Emanoil Vidrașcu, Nicolae Radian, Sandu Lăzărescu, Ion Mitucă, Iacob Noica, Constantin Noica, Anca Ionescu, Mihai Rădulescu, decedat în anchetă, N. Steinhardt, Barbu Slătineanu, prof. univ. decedat în ancheta dinainte de procesul ce a durat 3 zile, din 20 febr. 1960, Simina Mezincescu, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marietta Sadova, Sergiu Al-George, Arșavir Acterian, Vladimir Streinu și Păstorel Teodoreanu]. Ca să mă oblige să semnez ceva grav, anchetatorul [Marin Anghel „care pe hârtiile de anchetă semna altfel”, apud. Simina Mezincescu ) m-a dat cu capul de pereți până a căzut tencuiala de s-a văzut cărămida”( http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/simina-mezincescu-supravietuitoare-a-ultimului-mare-proces-comunist-noica-pillat-570642.html , în „Jurnalul național” din 2011, accesat pe 19 mai 2017). „Marin Anghel”, care semna altfel pe declarațiile de anchetă,   ar putea fi securistul Alexandru Nicolschi/Nicolau care a folosit aceeași tortură cu o altă deținută politic. Adriana Georgescu povestește cum a fost dată cu capul de perete până a fost umplută de sânge de anchetatorul Nicolschi (vezi In the Beginning Was the End, 1951, Translated from Romanian by Dr. Dan Golopenția; în românește   a apărut după jumătate de secol : A. Georgescu, La început a fost sfârșitul, cu o prefață de Monica Lovinescu, București, 2003). In încercarea de a ascunde (/falsifica) adevărata istorie „recentă”, numele agentului sovietic Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, aflat doisprezece ani în structurile de vârf ale Securității înființate de Ana Pauker în 1948, nu a fost inclus în Dicționarul de istorie a României, coordonat de Stan Stoica (Ed. Meronia, București, 2007). Manuscrisul cărții despre Hegel, predat de filozoful Noica în 1957 unicei edituri de atunci (E.S.P.L.A.), a fost semnalat de Zigu Ornea unei „surse” a Securității, numită „Serban”, care l-a ștampilat drept «unul din cele mai periculoase materiale ideologice din țarã» (la Procesul din 20 februarie 1960, unul dintre capetele de acuzare a fost „răspândirea de manuscrise cu caracter dușmănos”, apud. Simina Mezincescu : a se vedea și C. Noica în vizorul Securității, documente din Arhiva C.N.S.A.S. publicate de rev. „Obsevatorul Cultural” nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005; Luciana Pop, Constantin Noica și criticii săi din Securitate, în “Ziua” din 31 martie 2007, precum si I. Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate?, în «Ziua» din 7 aprilie 2007). La câteva luni de la arestarea lui Constantin Noica sursa «Serban» (Pavel Apostol), întocmeşte o notă în care scrie cum a aflat de la Zigu Ornea (Orenstein) de existenţa manuscrisului dat de Noica spre publicare, carte de “conţinut duşmănos” în care filozoful ar “ataca regimul de democraţie populară” (vol. 2 al Dosarului nr. 207 de la C.N.S.A.S., publicată de «Observatorul Cultural» nr. 20 /277). După ce l-a „încondeiat” pe Lucian Blaga, fără a reuşi să-l bage în puşcărie pe profesorul clujan căruia îi fusese plasat ca asistent, Pavel Apostol (/Paul Erdoes) l-a încondeiat și pe Noica. Din nota sursei “Şerban”(Pavel Apostol) către Securitatea din Piteşti aflăm că Orenstein, cel care i-a dat la început doar o parte din manuscrisul noician, era «pe atunci redactor la E.S.P.L.A.» (apud. “Serban”), primind sarcina securistă ca „până la data de 31 ianuarie 1958 să facă rost de întregul volum”. Când deținutul Constantin Noica era bătut cu sălbăticie, Pavel Apostol (sursa «Șerban») scrie pe 14 mai 1959 la domiciliul său că «existența lucrãrii i-a fost semnalată în 1957 de Orenstein care, la cererea sursei [Serban], «i-a predat o copie a lucrãrii». Din „Nota luată [în 14 mai 1959] la domiciliul agentului” Șerban (Pavel Apostol) mai aflăm că turnătorul Z. Orenstein/Ornea a fost răsplătit cu funcția de «îndrumător» la Centrala librăriilor (vezi C. Noica în vizorul Securității, documente din Arhiva C.N.S.A.S. publicate de rev. „Obsevatorul Cultural” nr. 20 (277) din 14-20 iulie 2005). La arestarea lui Noica din decembrie 1958 (pe motiv că ar fi “atacat regimul de democraţie populară” în manuscrisul despre Hegel) a fost atunci implicat si șeful cenzurii (Ion Ianoși) care a primit în 1980 următoarea dedicație pe volumul Povestiri despre om, după o carte a lui Hegel: “Profesorului Ion Ianoşi [/Seinberger până în anul întemniţării lui Noica], această carte despre om, care i-a vorbit mai de mult si care bate din nou la porţile d’sale, ca la una din instanţele ultime ale culturii noastre de astăzi” (Estetică şi Moralitate. Omagiu profesorului I. Ianoşi la 70 de ani, Ed. Crater, Bucureşti, 1998, p.594). Cum vedem, Noica scrie că “revine” cu aceeaşi carte “care i-a vorbit” lui Ion Ianoși/ Steinberger şi care “bate din nou” la poarta “instanţei supreme” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ). Volumul  apărut la Cartea românească în 1980 reprezintă partea din manuscris care i-a fost restituită lui Noica prin anii șaptezeci de Securitate, parte cenzurată de toate referirile la om ca «ființă căutătoare de Dumnezeu» (p.106 din mss.) sau la religie ca «împlinire a spiritului» (ibid.), așadar o carte ciuntită de tot ce semnalase Pavel Apostol (sursa „Serban”) că ar fi fost «anticomunist și mistic» în manuscrisul   obținut de la Zigu Orenstein/Ornea. In Wikipedia confiscată de o mafie cu interese ascunse (https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ), Zigu Ornea, „criticul lui Noica din Securitate” (apud. I. Spânu), este prezentat excesiv de laudativ, îndepărtându-se, fără nici o argumentare, toate informațiile apărute în presă despre rolul lui Ornea în arestarea lui Noica și despre precizarea sursei „Serban” din 14mai 1959 că Ornea/ Orenstein nu mai era simplu redactor la ESPLA ci devenise la 28 de ani „instructor la Centrala Cărții”. In comunism, publicarea unei cărţi nu însemna şi punerea ei pe piaţă. Cartea putea fi oprită refuzându-i-se “avizul de difuzare” (M. Handoca în „Jurnalul Naţional”, 8 aprilie 2009, p.4). Șeful cenzurii (politrucul Ion Ianoși) avea și el titulatura de „instructor”, preschimbată în post-comunism în „membru de onoare al Academiei”. Dar acest politruc cu liceul pe puncte aparținea structurilor de vârf . Era „instanță supremă” nu doar în 1980 când scria Noica dedicația pe volumul „Povestiri despre om” pentru care a fost în 1958 arestat, ci și în 1986, după cum am aflat de la unchiul meu, anglistul Dan Duțescu. Anii treizeci, prezentați de Z. Ornea precum Mihail Roller, au fost reeditati de Polirom în 2015 cu prefața scrisă de o fostă profesoară de socialism (Marta Petreu), autoare (în 1993, Ed. Albatros) de poeme nerușinate (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas; pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.322/ 2016, pp.25-27; http://www.logossiagape.ro/2018/01/30/isabela-vasiliu-scraba-mircea-vulcanescu-in-zdranganit-de-tinichele/ ).
  1. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filosof al religiilor -Andrei Pleșu-   despre unul autentic: Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ; sau, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ .   Unii (printre care și muzeograful de la Tescani) au vrut să-și facă un nume invocând excursiile lor în stațiunea sibiană unde Noica le tot recomanda cărți („ neinteresante”, de Mircea Eliade, Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, de Kant, Tomas din Aquino, etc., vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica; pe hârtie în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22; https://www.cadranpolitic.ro/misterul-needitarii-operelor-complete-ale-filozofului-noica-2/ ; sau on-line https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/ ). A se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica; fragmentar pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67),   2013, pp.16- 17; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-himera2scoalapaltinis10/; sau, http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/ .
  1. Virgil Ierunca scrisese că poezia lui Horia Stamatu „va sfinți locul si vremea” fie în afara României, fie „în țara regăsită de mâine…împlinind sorocul spiritualității românești hărăzită să dăinuie prin jertfe ciclice” (V. Ierunca). Modestul articol despre Horia Stamatu compus la vreo 27 de ani de asistentul de română de la Groningen a fost repus în circulație de Editura Polirom în secolul XXI fără a respecta DREPTUL LA REPLICĂ, adică fără a trece în anexă și „replica” poetului criticat, i.e. comentarea articolului scris de Culianu, comentariu de 27 de pagini din acea lungă scrisoare a lui Horia Stamatu trimisă fără îndoială autorului, dar si lui Sorin Alexasndrescu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19 ; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Centenar10Horia Stamatu.htm; vezi și : http://www.clipa.com/a4650-Peste-Cortina-de-fier-un-dialog-238-ntre-Horia-Stamatu-si-C-tin-Noica.aspx ). Atacarea marelui poet Horia Stamatu l-a făcut pe Virgil Ierunca să-i scrie lui Ioan Petru Culianu că îl consideră om al Securității, ceea ce nu era foarte departe de adevăr (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui Culianu și o nouă ipoteză –a lui Ezio Albrile- privitoare la asasinatul politic de la Chicago, în rev. „Cetatea Culturală”, Cluj-Napoca, sept. 2013; on-line http://www.scribd.com/doc/172864407/Isabela-Vasiliu-Scraba-ERA-MINCIUNILOR-LEGATE-DE-CARIERA-LUI-I-P-CULIANU-%C5%9EI-O-NOU%C4%82-IPOTEZ%C4%82-A-LUI-EZIO-ALBRILE-PRIVITOARE-LA-ASASINATUL-POLITIC-DE-L ; ). Presupunerea lui Virgil Ierunca pare să fi fost confirmată în 2008 odată cu publicarea notei informative despre profesorul Mircea Eliade scrisă foarte probabil de Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, nr.1 (110) ianuarie 2017, p.17 ; https://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2017/02/isabela-vasiliu-scraba-eliade-si-unul.html ). In epistola sa din 6 oct. 1978, Ierunca i-a scris lui Culianu că publicând articolul defăimător despre poezia lui Horia Stamatu îsi deconspiră legăturile cu Securitatea. Ioan Petru Culianu a publicat articolul în „International Journal of Romanian Studies”, vol II 1977-1980 apărut efectiv în 1984. In mod surprinzător, foarte mulți foști comuniști i-au refuzat după 1990 dreptul la replică poetului atacat de Culianu (adică au refuzat să publice acel text de 27 de pagini scris de Stamatu ). După citirea on-line a articolului meu „Eliade și unul dintre turnătorii lui”, tipărit întâi pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, ianuarie 2017, p.17, prin e-mail, Cristian Bădiliță îmi comunica pe 6 febr. 2017 următoarele : „Îmi confirmați ce-mi povestea și dl Poghirc, la Paris…Cornel Mihai Ionescu, fost profesor al lui Culianu, mergea în același sens”.). Lunga scrisoare se află în corespondența cu Horia Stamatu rămasă de la medicul poet Alexandru Lungu (publicată în „România literară” cu cenzurarea respectivei scrisori). Replica lui Stamatu la recenzia lui Culianu se găsește foarte probabil și între scrisorile primite de Eliade (corespondență publicată în vreo cinci volume cu omiterea expresă a scrisorii lui Horia Stamatu despre articolul lui Culianu apărut în 1984). Fără nici un dubiu, lunga scrisoare se află și în corespondența rămasă de la Paul Miron care a fost publicată de Nicolae Florescu la Ed. „Jurnalul literar” cu cenzurarea aceluiași text despre Culianu. In fine, scrisoarea de cca 27 de pagini ar trebui să fie chiar și în arhiva lui Virgil Ierunca intrată în posesia directorului Editurii Humanitas care…nu s-a grăbit s-o editeze.
  1. Directorul Mihai Neagu Basarab (Biblioteca Românescă din Freiburg) îmi scrisese pe 6 iulie 2016 că a publicat în 2015 și 2016 din corespondența poetului Horia Stamatu cu Sanda Stolojan 175 de scrisori în „Buletinul Bibliotecii Române” („Buletin-2015” și „Buletin-2016”, de 700 de pagini). Dar el nu a inclus si lunga scrisoare de 27 de pagini… După o informație răspândită de Cristian Bădiliță pe Facebook, oficialitățile române au trimis din țară pe 11mai 2017 un bibliotecar din Craiova (probabil dându-i bani, intrucât din salariul de director de bibliotecă județeană e puțin probabil să-și poată permite să călătorească pe speze proprii) în Spania pentru documente din arhiva lui Vintilă Horia si la Paris pentru arhiva rămasă de la Leonid Arcade (vezi pagina „Centenar Vintilă Horia” de unde s-au „șters” niște referiri la scrierile Isabelei Vasiliu-Scraba, după invitarea în România a Cristinei Horia, în toamna anului 2017). Pe scrisoarea lui Horia Stamatu (de 27p, despre Culianu, din 1978) ajunsă la Leonid Mămăligă (/Arcade), nu se pusese încă mâna. Oare va fi făcută si ea „dispărută” cum s-a procedat cu celelalte copii ale acestei lungi scrisori din arhivele celelalte (Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Paul Miron, Sanda Stolojan si Alexandru Lungu)?
  1. „Specialiștii au arătat în peste 200 de volume omagiale, monografii și teze de doctorat ceea ce-i datorează lui Mircea Eliade istoria religiilor și orientalistica” (Noi glose despre Mircea Eliade, București, 2006, p. 175).
  1. Culianu s-a ocupat cu jurnalistica politică (în special din 23iunie 1990 până in 22dec. 1990, cf. Tereza Culianu Petrescu) în „Lumea Liberă Românească” din New York, unde colabora si Vladimir Tismăneanu, fiul stalinistului care incercase reabilitarea Anei Pauker. Aici I.P. Culianu a publicat „articole virulente la adresa regimului neo-comunist [cu Ion Iliescu, președinte, Virgil Măgureanu, șef al Securității și cu Andrei Pleșu ministru al culturii] proaspăt instaurat în România la începutul anului 1990” (cf. Andrei Oișteanu, Rev. „22”, Nr. 21, 17-23 mai 2011, p.8). Cei trei (Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu) se pare că se întruniseră pe 23 august 1989 la Tescani, unde Pleșu era muzeograf (vezi Radu Portocală, Autopsie du coup d’Etat roumain : Au pays du mensonge triomphant, 1994 și Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, București, 2004; la emisiunea „Realitatea zilei”, difuzată de postul „Realitatea TV” pe 23 august 2007, Tudor Octavian a povestit evenimentul întâmplat la Tescani pe 23 august 1989 la care a fost martor). Jurnalistul I.P. Culianu (1950-1991) ar fi început să primească telefoane de amenințare după ce în august 1990 Ambasada Română a cerut colecția revistei „Lumea Liberă Românească”. Inainte de a fi asasinat (prin împușcare în ceafă, după tipicul KGB-ului) pe ecranul calculatorului la care lucra cu unul din studenții săi, lui Culianu i-ar fi aparut cu litere mari : „Culianu- kill him!”, după cum a povestit studentul (vezi St. C. Andronescu, A fost Culianu discipolul lui Eliade? https://www.scribd.com/doc/179318724/%C5%9EerbanAndronescuCulianuFalsDiscip?ad_group=&campaign=Skimbit%2C+Ltd.&content=10079&irgwc=1&keyword=ft500noi&medium=affiliate&source=impactradius ). O amenințare cu moartea („dacă mai lucrează cu Regele”, apud. Tereza Petrescu Culianu) a primit Culianu și telefonic în aprilie 1991. Ex- Regele Mihai întors în țară după căderea comunismului tocmai fusese expulzat de regimul cripto-comunist al lui Ion Iliescu.
  1. Nicolae Florescu îmi spunea că l-a întâlnit în 1983 pe Constantin Noica pe stradă în dreptul magazinului „Eva” după ce apăruse Jurnalul de la Păltiniş. Filozoful i-a părut complet răvăsit, văzându-şi terfelită intimitatea, impresionat mai ales de redarea cuvânt cu cuvânt a ceea ce vorbise la Păltinis (despre amploarea acestor citate din pledoariile ținute de Noica la Păltiniș am scris în articolul: Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate (2000), postat pe 27 dec. 2014 de o revista americană on-line http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx ).
  1. Culegerile de articole care formează opera lui Andrei Pleșu, traduse „la București și editate în Franța /…/ nici nu se vând, nici nu sînt considerate cărți. Ele sînt trecute ca broșuri în fișierul general ținut de editorii francezi, deci nu intră în cataloagele generale ale editurilor” (Radu Portocală, fost director al I.C.R, Paris).
  1. Despre Psyhanodia , pe 10 august 1978 Culianu îi scrie lui Eliade (vezi Dialoguri întrerupte, Iasi. Polirom, 2004, p.145) că a primit de la Vermaseren acceptul de principiu ca, “după susţinerea ei”, teza de 3eme (susținută în 1980 și urmând a primi titlul francez Experiences de l’extase ) să fie publicată în englezeşte (vezi Psyhanodia. A Survey of the Evidence Concerning the Ascension of the Soul and its Relevance, Leiden, 1983. Același volum, remaniat la repezeală, a primit titlul Out of this World (1991) si a fost tradus in italiană I viaggi dell-anima (1991). Probabil fără a citi Experiences de l’extase, G. Cassadio a scris că I viaggi dell-anima, ultima carte a lui Culianu, i-a părut “una delusione, di molto inferiore alla produzione scientifica antecedente” (cf. G. Cassadio citat de Ezio Albrile in studiul Diafane sovversione din Rivista di Studi Indo-Mediteranei, Anno I/2011, e-journal ). În lista de lucrări alcătuită în noiembrie 1990 (si completată de Tereza Culianu Petrescu) cele patru titluri ale aceleiași teze din 1980 apar ca lucrări diferite, cum lucrări de sine stătătoare sunt trecute și fragmente din teza de 3eme cycle în traducere italiană sub titlul “Iatroi kai manteis” (din rev. Studi Storico-Religiosi, Roma, IV/1980 pp. 287-303) precum şi fragmente din aceiași lucrare cu titlul „L’ascension de l’ame dans les mysteres et hors des mysteres” publicate în volumul colectiv La soteriologia dei culti orientali nell’ Impero Romano (Leiden, 1982, pp.276-307), cuprinzând lucrările Congresului de istoria religiilor de la Roma din 24-28 sept. 1979. Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 14 nov. 1980: “Mă tot întreb de ce Vermaseren ţine morţiş să traduci cartea [Experiences de l’extase] în englezeşte [Psyhanodia]. Cei care o înţeleg, o pot citi şi în franţuzeşte” (Dialoguri întrerupte, 2004, p.223). În Wikipedia confiscată de o mafie cu interese ascunse, la fișa lui Culianu este trecută minciuna: „he long served as professor of the hystory of religions at the University of Chicago”. In realitate abia primise green card-ul, urmând a fi angajat după obținerea (în vara lui 1991, scrie Tereza Culianu-Petrescu) cetățeniei americane. Culianu a fost asasinat inainte de a fi fost angajat ca profesor asociat de istoria religiilor la Chicago. In SUA el a predat italiana în 1987-1988 la Cambridge MA (cf scrisorii lui Culianu către Lorenzo Renzi de la Padova din 11 aprilie 1988). In   România cripto-comunistă de după 1990, în timp ce piaţa de carte este saturată cu reeditările celor două-trei cărți reprezentând lucrările de istoria religiilor pentru examenele date de Culianu la Milano si în Franța, la care Sorin Antohi a mai adăugat în diferite coperți articolele lui Culianu din revistele românești și manuscrise informe cărora le-a pus titluri sforăitoare, o ediţie completă a operei lui Eliade încă nu există. Din volumul alcătuit prin consultatea documentelor de Securitate privitoare la Eliade (Ed. Mica Valahie, 2008, pp.133-135) aflăm de lista cu XXVI de volume care să cuprindă OPERA OMNIA alcătuită de Mircea Eliade pe 17 mai 1976. Nici una dintre stipendiatele edituri care se ocupă cu dezinformarea cititorilor în legătură cu falsa carieră științifică a lui Culianu în calitate de istoric al religiilor, nu a luat în considerație planul editorial alcătuit de Mircea Eliade.
  1. Referitor la noul titlu al lucrării de 3eme cycle în traducerea englezească din 1991, Gabriela Adameşteanu a subliniat stranietatea noului titlu din perspectiva trecerii lui Culianu în lumea de dincolo. Ea fusese în America unde îi luase un interviu în decembrie 1990 în care el spusese la un moment dat că “prostia Securităţii române este epocală şi de o profunzime nemaivăzută” (I.P.Culianu în Revista „22”, 5 aprilie 1991). După lectura revistei “22”, Culianu îi trimite Gabrielei Adameşteanu corectura cărţii Out of this World pe care i-a scris în ziua asasinării de către Securitatea română: “Cu drag şi mulţumiri pentru frumosul interviu din 22, Ioan, Chicago, 21 mai 1991.”
  1. Pe 10 iulie 1999 criticul Cristian Livescu din Piatra Neamț semnala „știrea adusă dintr-o vizită peste ocean a încruntatului ministru de interne Dejeu, conform căreia FBI consideră că mult căutatul killer de la Chicago se află în România si că el trebuie doar prins, anchetat si dat pe mâna justiției. Declarația a rămas, cel puțin până la scrierea acestor rânduri (10 iulie 1999) si la o lună si mai bine de la emisia ei, vorbă în vânt” (vezi Cristian Livescu, Din nou despre Culianu…, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Anul VIII, Nr. 126, august 1999, p.6). După 1991 unul dintre numele cele mai ades trâmbițate (în afară de numele televizatului Andrei Pleșu) a fost cel al lui I.P. Culianu, despre care Pleșu decretase la TVR că ar fi fost „mai bun decât Eliade” ( http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; și https://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Mircea%20Eliade%20intr-o%20colaborare%20cu%20bucluc%20de%20IVS.htm ). Lui Culianu i-au ridicat după asasinare o statuie folosindu-se preponderent minciuni privitoare la cariera sa universitară ca istoric al religiilor. Doctorul F. Dworschak, licențiat în Medicină la Viena și autor al remarcabilului volum intitulat „În apărarea lui Mircea Eliade” (Criterion Publishing, 2003, ISBN 1-887304-64-9) îmi scria pe 19 mai 2009 următorul mail: „vă citesc cu mare interes și admirație. Cum nu eram absolut convins de statutul lui Culianu la Chicago m-am adresat direct doamnei Wendy Doniger și dânsa mi-a răspund (după 15 min.) precum urmează: „Ioan Culianu was indeed an associate professor on this faculty”. Îmi dau seama că este o diferență între professor și associate professor și Sorin Antohi cam mistifică lucrurile” (Francisc I. Dworschak, e-mail din 19 mai 2009). Dar minciuna despre profesoratul „plin” a fost atât de repetată, fie în noianul de doctorate din țară pe tema „Culianu”, fie chiar în volume de Studii de filozofie românească scoase de Institutul de Filozofie al Academiei Române, încât pentru nătăfleți minciuna a luat înfățișarea unui adevăr de nezdruncinat. Alt neadevăr cras prin care a fost propulsat Culianu (a fost și) este că din 1986 doctorandul Culianu i-ar fi urmat pofesorului Mircea Eliade la catedră ( https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-culianugonflat19/ ) . Această minciună gogonată răspândită de Editura Humanitas (odată cu traducerea din franceză a micului dicționar al religiilor apărut la Paris sub numele lui Mircea Eliade din opera căruia s-au rezumat fișele dicționarului) a fost redifuzată în 2015 în albumul confecționat de Dan Mironescu și Emanuel Bădescu, MARI ROMÂNI DE PRETUTINDENI; Ed. Alexis, 2015, cuvânt înainte de R. Boroianu, director I.C.R, unde s-a retipărit ca prefață și un text al fizicianului Basarab Nicolescu. Autorii plasează (strategic) numele asasinatului profesor asociat înaintea unui martir al închisorilor comuniste: mons. Vladimir Ghica, beatificat în 2013. Volumul scos de Institutul Cultural Român a mai uzat de o tehnică manipulatorie prin care Eliade a fost după 1990 permanent micșorat: în prezentarea marelui istoric al religiilor alcătuitorii albumului n-au trecut distincțiile și onorurile academice din care reiese limpede prețuirea lui Mircea Eliade în lumea academică occidentală. Probabil ca să nu devină prea lesne sezizabilă discrepanța între reala apreciere a faimosului istoric al religiilor Mircea Eliade și contribuția modestă la știința religiilor a profesorului de română din Olanda și de italiană în SUA (asasinat chiar la începutul carierei sale de istoric al religiilor la universitatea unde Eliade a predat trei decenii) profesor asociat ale cărui lucrări de licență și de doctorat în istoria religiilor n-au fost recompensate prin nici o distincție academică, la premii literare neajungând nici măcar cele două scrieri din domeniul beletristicii (https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ). Istoricul literar Marian Popa încheia prezentarea romancierului Culianu (vezi Hesperus, București, 1992) scriind că acesta poate a fost „numai un neisprăvit arogant exterminat ritualic” (p.1175). Oricum, față de masiva propagandă prin care în țară Culianu este „cocoțat deasupra lui Eliade” (ca să folosesc o expresie a profesorului emerit Petru Ursache), dincolo de granițele României, Ioan Petru Culianu „nu e un subiect special în mediile occidentale pe unde se întâmplă să respir” (Cristian Bădiliță, e-mail din 6 febr. 2017).

 

Repere bibliografice

1-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie   în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/ ; sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011, http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .

2-Isabela Vasiliu-Scraba, Cum l-a minimalizat A. Pleșu, un fals filosof al religiilor, pe Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/

3-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm .

4- Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17, http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf .

5-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade într-o colaborare cu bucluc, în rev. „Jurnalul literar”, București, ian.- martie 2010; https://fr.scribd.com/doc/226206379/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCuliBeletristica

6-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; on-line în revista canadiană: http://www.alternativaonline.ca/IVS1312.html ; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu .

7-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm 

8-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, fragmentar pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; on-line în revista americană: http://www.clipa.com/a7934-Isabela-Vasiliu-Scraba-Eliade-si-detractorii-lui-sau-Rafuiala-oamenilor-de-r226-nd-cu-omul-superior.aspx ; sau, o variantă mai elaborată din site-ul personal: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadedetractori4/

9- Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-memorialistica2tribuna258/ ; sau: https://www.academia.edu/34577080/Isabela_Vasiliu-Scraba_Ceva_despre_%C8%98coala_tr%C4%83irist%C4%83_inaugurat%C4%83_de_Nae_Ionescu

10-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm , sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri, http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ 

11-Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Mircea Eliade cu Ioan Petru Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr. 84, dec. 2008, p.3956, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/rabdareaEliade8.htm / 

12-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26, online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George ; sau   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm

 13- Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21, sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa .

14- Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade

15- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm sau online în Revista „Agero” din Stuttgart, https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu . 

16- Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, ISBN 973-8134-24-2; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search

17- Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, nr.1 (110) ianuarie 2017, p.17, fragmente de articol ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ .

18- Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4 (67), 2013, pp.16- 17; https://www.cadranpolitic.ro/scoala-paltinis-ii/ ; fragmentar: https://blogideologic.wordpress.com/2013/04/08/isabela-vasiliu-scraba-himera-discipolatului-de-la-paltinis/ .

19- Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica; pe hârtie în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22; https://www.cadranpolitic.ro/misterul-needitarii-operelor-complete-ale-filozofului-noica-2/ ; sau on-line https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/himera1scoalapaltinis9/ .

 20- Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/

21- Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-06-4; https://philpapers.org/rec/VASMLN ; a se vedea șI http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439 .

22- Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie” sau Nae Ionescu și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; on-line în rev. „Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/

23- Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor.Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-05-6; https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf   . 

24-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul VI, nr. 2 (52), febr. 2012, p.19; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/

25- Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica – între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992; https://philpapers.org/rec/VASFLC .

26-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru „humanist”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul V, nr 4 (42), aprilie 2011, p.16; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/   .

 27- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade în diverse wikipedii, pe hârtie în rev.„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, nr.269/ 2013, p.12 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

28- Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est, pe hârtie

în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.333/ 2016, pp.19-20 și nr.334/ 2016, p. 25; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .

29- Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Noica, pe hârtie în rev. „Plumb”, Bacău, Anul V, nr.34,ianuarie 2010, p.4; http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm .

30- Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate, București, 2000, pe hârtie în rev.„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.295/ 2014, pp.19-20; în rev. „Clipa”, SUA, dec. 2014 ; http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx .

31- Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.282/2014, pp.23-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/.

32- Isabela Vasiliu-Scraba, Dialoguri cu Eliade întrerupte printr-o colaborare ratată de Culianu, în „Poesis”, Satu Mare, Anul XXI, Nr. 228-229-230, ianuarie-martie, 2010, pp.74-78; https://www.scribd.com/document/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica .

33-Isabela Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș, în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXV, iunie 2015; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx   .

 34- Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre superbia animi”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 6 (103), iunie 2016, p. 10; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/

35- Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.342/ 2016, p.10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/

36- Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și teroarea istoriei, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 10 (107), octombrie 2016, p.13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ .

37- Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Mircea Eliade și cu Nae Ionescu, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr 6 (115), iunie 2017 ; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/ .

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către birocratul Mycomp care îndepărtează din wikipedia informațiile despre studiile ei post-universitare si din titlurile cărților pe care scriitoarea le-a publicat în post-comunism: https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf .

Chiar și vandalizată, fișa Isabelei Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA.ro este deseori cenzurată (adică intenționat ocolită) de câteva motoare de căutare.

Impresii de lectură :

„Excepțional studiu! Păcat că va ajunge sub prea puțini ochi.” (Alexandru Dobrescu, fost director al Institutului Cultural Român din Paris, 3 febr. 2017).

Îmi confirmați ce-mi povestea și dl Poghirc, la Paris…Cornel Mihai Ionescu, fost profesor al lui Culianu, mergea în același sens” (Cristian Bădiliță, 6 febr. 2017).

Eu i-am simțit mereu impuritatea, dar nu știam de ce fel este ea” (prof. Livia Cotorcea, Univ. „Al.I. Cuza”, Iași, 10 febr. 2017).

 

 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate