ILARIE DE MINTICI

Senior director şcolar, publicist

 
ILARIE DE MINTICI

       Ilarie De Mintici s-a născut pe 17 mai 1897 în satul reşedinţă de comuna Ivancăuţi, raionul Cozmeni, regiunea Cernăuţi din Nordul Bucovinei.
       Crescut în familie de răzeşi, a iubit şi respectat limba românească şi credinţa ortodoxă.
       Vorbea şi scria şapte limbi dintre care graiul românesc era cel mai iubit. Obişnuia, de câte ori se ivea momentul să spună tinerei familii şi nepoţilor dăruiţi de Dumnezeu: "Când păşiţi pragul casei dragii Bunului, sunteţi în Ţara Mamă. Să vorbiţi graiul neamului. Să vorbiţi româneşte."
       Scrierile lui, întâlnirile unde participa, erau mult apreciate de membrii "Clubului Român" din Toronto, acolo unde s-a hotărît şi înfiinţarea Bisericii "Sf. Gheorghe" în anul 1954.
       Sâmbătă 5 aprilie, 1969, când s-a implinit un an de la plecarea lui Ilarie de Mintici spre fericirea veşnică, un sobor de preoţi, Preacucernicii Părinţi, Eugen Lazăr, Sterie Mihădaş, Nicolae Moldovan, Graţian Radu, Nicolae Tănase în frunte cu PS Episcop Valerian, au slujit Parastasul de un an şi au sfinţit monumenul ridicat de familie.

***

 
DIN TRECUTUL BUCOVINEI DE NORD

        Bucovina de Nord niciodată nu este despărţită printr-un hotar de restul provinciei (de sudul Basarabiei) - şi niciodată nu a aparţinut la un stat srtăin. Ȋntreaga Bucovină este pământul nostru strămoşesc şi nimeni nu este în stare să conteste acest lucru.
       Să vedem ce vorbesc izvoarele documentare despre trecutul ei. Ȋn primul rând, ne vom ocupa cu spaţiul în care trăiau în vechime Dacii şi Slavii.
       Tocmai în timpul năvălirilor barbare apare prima dată numele Slavilor şi se ştie ceva mai precis despre ei. Grecii şi Romanii cunoşteau numai ţărmurile Mării Negre, iar despre locuitorii stepelor, care se aflau mai spre Nord, nu ştiau nimic precis. Un istoric german scrie că Slavii au locuit lângă râul Dina, în părţile de sus ale fluviului Nipru, lângă lacul Ilmen şi în părţile nord-estice ale Bugului.
       Ȋncă înainte de Hristos, trăiau pe teritoriul României de azi strămoşii noştri Dacii. Poporul dac se compunea din multe triburi. Unul dintre acestea, care locuia în munţi se numea "Carpani". De la acest nume munţii noştri au căpătat denumirea Carpaţi. Sub regele Decebal (80 după Hr.), Dacia a ajuns la cea mai mare putere şi glorie. Sub domnia acestui rege, hotarele Daciei se întindeau de la Dunăre până în şesul Galiţiei şi de la Tisa până la Bug. Pe acest pământ bogat şi frumos s-a născut poporul nostru român - aici este leagănul şi spaţiul nostru vital. Conform izvoarelor greco-romane, cât şi pe baza cercetătorilor arheologice, exteriorul Dacilor era acelaşi ca şi la celelalte popoare latine înrudite cu ei. Limba dacă avea cea mai mare afinitate cu limba tracă - şi aceasta era atât de mare, că în unele locuri nici nu se putea face o deosebire între ele. Dacii reprezentau elita marelui popor trac. Aşa cum erau Dacii pe timpul împăratului Traian 2000 de ani în urmă, cât şi acum ca popor român, au fost şi sunt în prezent un popor latin. Ei vorbeau atunci şi vorbesc în prezent, o limbă asemănătoare cu limba latină. După cum vedem, Dacii formează baza etnică a poporului român. Numai pe baza aceasta se poate explica romanizarea într-un timp att de scurt a întregului teritoriu dac.
       Dacii erau foarte viteji. Ei treceau deseori Dunărea şi atacau pe romani. Din această cauză au avut loc mai multe războaie între daci şi romani. Ȋn anul 106 după Hristos, împăratul Traian a învins definitiv pe daci. Dacia a devenit o provincie romană (Dacia Traiană) - şi ca atare a rămas până la anul 271. Ȋmpăratul Traian a aşezat în Dacia o mulţime de ostaşi, funcţionari, meseriaşi şi negustori romani. Legiunile romane trimise în Dacia erau din diferite ţări (provincii) ale imperiului roman. Din amestecul acestor două popoare - Daci şi Romani - s-a format un popor nou, poporul român. Romanii au organizat în Dacia multe sate şi oraşe frumoase. Dacia a devenit una dintre cele mai frumoase şi bogate provincii (Dacia felix). Ȋn anul 271 au venit din Rasărit, diferite popoare barbare, care au început să năvălească în Dacia. Din cauza aceasta împăratul Aurelian, a fost nevoit să-şi retragă din Dacia, legiunile romane, cât şi întregul aparat administrativ pe partea dreaptă a Dunării. Năvălirile barbare au durat aproape 1000 de ani. Ȋn fiecare secol al acestui timp îndelungat şi plin de zbucium, erau şi câteva decenii de linişte. După aceea veneau alte puhoaie de barbari. Cei mai însemnaţi barbari au fost: Goţii, Hunii, Gepizii, Slavii, Avarii, Bulgarii, Ungurii, Pecenegii, Cumanii şi Tătarii.
       Ȋn timpul năvălirilor barbare, Daco-Romanii n-au putut să se organizeze în voevodate mari. Totuşi, în toate regiunile trebuia să fie cineva mai mare care să ţină rânduială şi să faca dreptate. Fiecare regiune îşi alegea atunci câte un jude. Judele era atunci ca şi un voevod - avea aceeaşi putere de conducere. Câteodată se uneau mai multe regiuni (juzi) la un loc, formând mici voevodate. Ȋn secolul al VI-lea au năvălit pe teritoriul daco-român popoarele slave. Cei mai mulţi dintre ei au trecut Dunărea, aşezându-se în partea de Sud şi Sud-Vest a acestui fluviu. O parte dintre Slavi - fără conducători au rămas pe teritoriul nostru, asimilându-se cu timpul complet cu populaţia autohtonă românească, care poseda o cultură superioară. De la Slavi au râmas multe denumiri toponomice. Pe teritoriul nostru slavii au jucat acelaşi rol ca şi popoarele germanice în Europa de Vest. Limba română şi-a însuşit, multe cuvinte slave, însă structura limbii a rămas cea latină.
       A fost amintit deja că încă înainte de venirea slavilor şi ungurilor, se aflau pe teritoriul daco-român multe ţărişoare mici (jude). Câteva ţărişoare mici se aflau pe timpul acela şi în Moldova de azi - inclusiv Bucovina şi Basarabia. Ȋn ceea ce priveşte crearea şi organizarea voevodatelor româneşti cunoaştem două epoci:
       1) De la naşterea poporului român până la anul 1350, era epoca ţărişoarelor multe şi mici, conduse de juzi.
       2) După terminarea acestei epoci, ţărişoarele mici s-au unit la un loc şi s-au format două voevodate mari - Moldova şi Muntenia.
       Argumentele unor istorici ruşi, că nordul Bucovinei, ba chiar şi întreaga Moldovă au aparţinut de la sec X-XIII-lea cnezatului Galiţiei şi Voliniei, nu corespunde adevărului, iar harta istorică rusă, care arată teritoriul Moldovei sub stăpânirea acestui cnezat, este falsă şi aparţine fanteziei. Afirmaţiile ruse, cum că oraşul Galaţi ar fi fost înfiinţat de un oarecare Ioan Rosteslavici, numir Bărladnicul (fugar din Galiţia), aparţine legendei. Este adevărat că există o diplomă din 1134 dată de un prinţ al Bărladului. Ȋnsă majoritatea istoricilor nu iau în considerare această diplomă, constatând că este falsă. Pentru lămurirea mai precisă asupra acestui fapt, avem nevoie să aruncăm o mică privire în istoria acestui cnezat (al Galiţiei şi Voliniei). Dacă existenţa cnezatului Galitiei şi al Voliniei vom începe s-o socotim de la cneazul Iaroslav Osmomesel până la cneazul Lev, atunci vedem că cnezatul acesta a avut o existenţă numai de 148 de ani.

Grupul noilor emigranţi sosiţi în Toronto, înainte de 1950 cu statutul de

Grupul noilor emigranţi sosiţi în Toronto, înainte de 1950 cu statutul de "displaced person" (DP), (De la Stg): inginer Grigore Bucureşteanu; Doamna Puşcaş; Gheorghe Puşcaş, Preşedintele "Clubului Român" din Toronto; Profesor Hatmanul Matei Hojbotă, fost Preş. al Reuniunilor Meseriaşilor, Comercianţilor, Industriaşilor şi Muncitorilor din Bucovina, Moldova şi Basarabia, România; Ilarie de Mintici, Senior Director Şcolar; Nicolae Zelea, licenţiat în teologie.

       Conform cronicilor ruse şi poloneze, cneazul Iaroslav Osmomesel (1153-1187) era nevoit să ducă mai multe războaie cu Bolohovenii - strămoşii moldovenilor noştri, care din partea de Sud ameninţau ţara lui. Ȋn anul 1164 un istoric bizantin aminteşte de români la graniţa Haliciului - a Galiţiei. Deci aceştia erau Bolohovenii - voevodatul cărora se compunea din Bucovina - inclusiv cu regiunea Şipiniţului, Basarabia de Nord şi de mijloc şi regiunea dintre Nistru şi Bug. Numele de Bolohoveni vine de la "Volohe", "Bolohe". Populaţia din Pocuţia - partea sud-estică a Galiţiei, numeşte şi astăzi pe români _ "Volohe" - Valahi. Ȋn anul 1231, cnezii bolohoveni au ajutat cu oastea lor pe regele ungurilor Andrei al II-lea în războiul pe care îl ducea în contra cnezatului Galiţiei şi Voliniei (Halici). Şi între anii 1235-1257 bolohovenii au purtat mai multe războaie cu cnezatul Galiţiei şi Voliniei. Cel mai însemnat cneaz al bolohovenilor a fost Ştefan.
       Bolohovenii n-au avut multă oaste, în schimb însă erau foarte viteji. Mai erau în sudul Moldovei, brodnici. Denumirea de "brodnici" provine de la limba slavă "brodeaha" - "brodnic" - ce înseamnă a umbla încontinuu. Brodnicii erau ciobani, care umblau cu turmele de oi, de la un loc la altul. Cnezii care au urmat după moartea lui Iaroslav Osmomesel nu erau în stare să ţină pe boieri în frâu. Din cauza aceasta cneazul Vladimir a fost nevoit să fugă în Ungaria. Ȋn Galiţia izbucnise foarte multe revolte, care au durat de-a rândul. Ȋn contra cnezilor boieri chemau în ajutor pe poloni şi unguri. Toate aceste stări - de a se nimici reciproc, spânzurarea cnezilor, proclamarea boierilor ca cnezi, slăbeau complet puterea cnezatului Galiţiei. De fapt ţara se afla de multe ori în mâinile ocupanţilor polonezi sau unguri. Prin aceste lupte neîntrerupte între cnezi şi boieri, cnezatul Galiţiei n-a putut să ajungă la nici-un obiectiv.
       Tocmai în anul 1238 cneazul Daniil a reuşit să-şi întărească ceva mai bine situaţia lui politică în Galiţia şi Volinia. Din Halicia Daniil îşi mutase capitala lui la Cholm, în extremul nord al cnezatului, ca să fie mai departe de drumul năvălitorilor. El întări foarte puternic Cholmul şi se simţi acolo mai sigur. Ȋnsă nici el n-a putut realiza planurile lui politice deoarece era nevoit să se supună Tatarilor. Iar din partea de Nord înaintau şi-l apăsau lituanienii, care căutau expasiune spre Sud. Din cauza luptelor interne şi a haosului care a domnit în cnezatul Galiţiei, fiecare ţinut se conducea separat şi îşi ducea viaţa şi gospodăria lui proprie, Unii boieri aveau şi oastea lor proprie, care era compusă din poloni, lituanieni, unguri, bolohoveni (moldoveni), etc. Boierii se supuneau câteodată în mod voluntar, ocupanţilor străini şi vindeau ţara lor Polonilor şi Ungurilor. Istoricii ruşi cât şi ucrainienii recunosc că istoria Galiţiei şi Voliniei era foarte tulbură, anemică şi neputincioasă. De exemplu cnezii Kievului n-au putut stăpâni stepele, nici coasta Mării Negre din cauza popoarelor barbare, care mereu se perindeau acolo. Marea Neagră cu coastele ei şi peninsula Crimeei se aflau în mâinile imperiului Bizantin. Nici delta Niprului (!), cnezii Kievului n-au putut s-o ţină în mâinile lor.
       Deci nu erau în stare să rezolve problema lor teritorială, care era de cea mai mare importanţă. Cnezatul Kievului era nevoit să părăsească planul de expansiune de Sud, mulţumindu-se cu organizarea şi apărarea teritoriului central - în jurul Kievului.

O parte din membrii Parohiei

O parte din membrii Parohiei "Sf. Gheorghe" din Toronto, împreună cu membrii Consiliului Parohial. Ȋn rândul din mijloc, dreapta la stânga, la pozitia 2 şi 3 se află Ilarie de Mintici şi fiul său Ioan de Mintici în anul 1962.

       Densitatea foarte mare a populaţiei şi comunicaţiile foarte rele, aproape neexistente, nu permiteau cnezilor să stăpânească şi periferiile. Din cauza aceasta periferiile cnezatului Kiev, cât şi ale cnezatului Voliniei şi Galiţiei, nu puteau fi stăpânite de către centrele lor. Cnezii Galiţiei îşi aruncau privirile lor mai mult spre Apus din cauza bogăţiilor de sare - apoi către Cholm şi Volinia. Spre Sud, spre Bucovina de astăzi, ei nu puteau înainta deoarece dădeau peste bolohoveni, care erau acolo autohtoni. Este adevărat că Moldova se afla sub ocupaţia succesivă, a pecenegilor, a cumanilor şi tătarilor. Moldova era ca o poartă prin care barbarii treceau din Răsărit spre Apus. Sub apăsarea acestora, populaţia ruteană se retrăgea tot mai mult spre nordul teritoriului Galiţiei şi Voliniei. Târguri şi iarmaroace mari la care veneau şi negustori străini, se ţineau de 2-3 ori pe an, în oraşele Lwow, Iaroslaw, Luţc şi Kameneţ-Podolski. Deci după cum vedem, aceste târguri nu s-au ţinut în nici un orăşel din Moldova - dintre cele născocite "ruski goroda" - despre care aminteşte cronica necompetentă a Novgorodului, oraş din partea nord-vestică a Rusiei. Este vorba în cronica aceea de oraşele Siret şi Suceava - care erau şi sunt oraşe româneşti şi nicidecum ruseşti. Oraşul Cernăuţi, pe timpul acela, era un sat cu alt nume. Cronicile ruseşti din Novgorod sunt cele mai contradictorii şi neautentice. Ca exemplu aceeaşi cronică redă, ca fiind româneşti următoarele oraşe ruseşti: Tarnow, Braslaw, Cherkasy, Nenica şi altele. Câteodată prin teritoriul Moldovei, negustorii din Galiţia duceau mărfurile lor spre porturile Dunării. Plăteau însă românilor sau ocupanţilor (pecenegilor, cumanilor sau tătarilor) taxa pentru tranzit, care consta din a zecea parte din mărfurile transportate. Drumul pe care erau duse măfurile era Nistrul şi Bugul, căci pe uscat din cauza drumurilor foarte primitive, transportul era foarte anevoios şi periculos.
       Demagogia istoricilor străini se zdrobeşte şi prin faptul că în Moldova (inclusiv Bucovina de Nord), se afla de la anul 900, până la a doua jumătate a secolului al XI-lea sub stăpânirea pecenegilor. Deci cnezii români se aflau în timpul acela sub ascultarea lor. De la a doua jumătate a secolului al XI-lea până în anul 1223 Moldova era sub ascultarea şi supunerea cumană. Iar de la anul 1241 până la întemeierea voevodatului Moldovei era sub ascultarea tătarilor. (Câteva sate cumane şi tătăreşti sunt în Bucovina de Nord). Populaţia românească fugea de năvălitorii străini în păduri sau în munţi. Dacă unii năvălitori erau blânzi, românii se împăcau cu ei, plătindu-le biruri (dijmă) şi se ocupau cu lucrarea pământului sau cu păstoritul. Deci starea haotică ce domnea în cnezatul Galiţiei, ne dă argumente destule că între secolul al X-lea şi al XII-lea acest cnezat n-a avut putere şi posibilitate să stăpânească pământul nostru românesc. Evoluţia şi evenimentele istorice ale acestei epoci, ne arată foarte clar ceritoriul Moldovei - inclusiv Bucovina şi Basarabia niciodată nu se aflau sub stăpânirea statală şi administrativă a cnezatului Galiţiei şi Voliniei.
       Ȋnainte de întemeierea marelui voevodat al Moldovei, pe teritoriul acesta erau următoarle cnezate mici: al Bolohovenilor, care cuprindea şi ţinutul Şipiniţului, apoi al Vrăncii, Băii, al Câmpulungului şi altele. Ȋn anul 1343 Regele Ludovic al Ungariei, împreună cu Dragoş Vodă din Maramureş, au alungat pe tătari de pe teritoriul Moldovei. Dragoş nu s-a mai întors în Maramureş, ci a unit la un loc toate cnezatele româneşti, organizând voevodatul mare al Moldovei cu capitala la Baia. Ȋn urma zdrobirii tătarilor, care s-au retras spre şesurile din Nordul Mării Negre, regele Poloniei Cazimir cel Mare, s-a decis să ocupe cnezatul Galiţiei şi Voliniei, care era în decadenţă completă. Ȋn anul 1349 Cazimir atacă acest cnezat şi-l supune definitiv. Din acest timp, teritoriului Regatului Polon a început să aibe hotar comun cu marele Voevodat al Moldovei.

*** *** ***

Soţia cu cele doua fete la mormânt

Locul de veci al familiei De Mintici, Cimitirul "Sfânta Maria" de la Vatra Românească


Despre Ilarie De MINTICI şi activitatea sa:

       Ilarie de Mintici, pornit din Bucovina lui ca Dascăl sătesc, el răzeş din răzeşii lui Ştefan cel Mare, pus la graniţa Bucovinei ca să păzească Ţara de duşmani, în numele lui Dumnezeu şi al sufletului omenesc, i-a fost dat să termine la "VATRA".
       Să îngenunche în faţa Veşniciei în acest loc mare, o să rămână pildă, simbol al dârzeniei noastre în Exil şi în lumea mare.

Vasile POSTEUCĂ  

       Alături de bătrânii pionieri, veniţi să încheie sub cruce la "VATRA Românească" o viaţă de aspră şi trudnică zbatere pentru pâinea zilnică, dar plină de roade pentru interesul obştesc vădit prin ctitorii de Biserici, Societăţi şi Case româneşti, tot atâtea dovezi de hărnicie, devotament pentru un trecut scump şi jertfelnicie românească, poposesc noii veniţi (n.n. printre ei Ilarie de Mintici), victimile uneltirilor Satanei din şi după al doilea război mondial.

Preot Nicolae TĂNASE  

       Ilarie De Mintici şi-a respectat şi onorat toată viaţa, Ţara lui de obârşie, Credinţa Ortodoxă şi Graiul Românesc.
       Scrierile lui sunt mărturii a unui studiu profund a istoriei poporului român, din trecutul îndepărtat până în ultimile zile ale vieţii. A fost un reper de cultură şi modestie pentru comunitatea românească din Toronto.

Alexandru TOMESCU  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate