Florica Baţu Ichim a biruit "porţile speranţei”!

FLORICA BAŢU ICHIM

       Preoteasa Florica Baţu Ichim, poetă si scriitoare, soţia P C Părinte Dr. Dumitru Ichim, a părăsit cele pământeşti, sâmbătă 4 septembrie 2010, la St. Mary's Hospital Kitchener, Ontario, Canada, după o luptă de 23 de ani cu o neiertătoare boală.
       Serviciul funerar a fost oficiat joi 9 septembrie la biserica “Sfăntul Ioan Botezătorul” de PS Episcop Irineu, de la Episcopia « Vatra », Jackson, MI, SUA şi un sobor de preoţi.
       Se odihneşte în Mt. Hope Cemetery, Kitchener.
       Originală prin comportament, răzvrătită împotriva unei soarte crudă, poeta şi scriitoarea Florica Baţu, a rămas pentru noi drept o reprezentantă distinsă în peisajul literaturii exilului românesc.

       Dumnezeu s-o aibe în paza Sa!

Alexandru Tomescu

Pentru arhiva "Exilul Creator" apasati aici.

FLORICA BAȚU ICHIM
1945--2010
Cuvânt la slujba de adio (Panahida)

       Adorata noastră soră, mătușa, mamă și soție, Preoteasa Florica Bațu Ichim, a venit pe lume la data de 13 Aprilie, 1945. Era al șaptelea și ultimul copil al familiei.
       Tatăl, Themistocle Bațu, s-a născut în Corița, Albania, iar mama, Victoria Panu, s-a născut în Beala di Sus, Macedonia. Ambii părinți descindeau din familii de aromâni. Familiile lor se refugiaseră din țarile de origine în Cadrilater (județele Durostor și Caliacra) care, pe atunci, aparținea de România. Toți s-au simțit toată viața români adevărați. Aici, în Cadrilater, părinții noștri s-au cunoscut, s-au căsătorit și și-au întemeiat o familie și o gospodărie. În anul 1940, când Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, părinții împreuna cu copiii lor, au trebuit să lase totul acolo și să se refugieze în grabă în România. S-au stabilit în București, unde și-au construit o casă, împreuna cu fratele mamei, Zahu Pană. Aici s-au născut ultimii doi copii ai familiei, Petre și apoi Florica. Părinții noștri au avut de înfruntat mari greutăți, dar ne-au crescut în credința creștină, cu nemărginită dragoste, așa cum au putut mai bine.
       Florica, ”Flory”, așa cum o numeam noi, familia și prietenii, a fost o fetița foarte frumoasă și cuminte. Era foarte ambițioasă și învața foarte bine.
       A început să scrie înca din clasele primare, fără ca noi să știm. Când era în liceu, am dat din întâmplare peste niște ciorne de poezii ale ei, care mi-au plăcut foarte mult. Era o sensibilitate excepțională în poeziile ei, era inocența, prospețime și talent. Eu eram cu cinci ani mai mare și frecventam ”Cenaclul Literar George Bacovia” din București. Am luat-o cu mine la o ședința a cenaclului. Florica a devenit o membră activă, îndrăgită a acestui cenaclu. A fost apreciată, a început să scrie tot mai mult și tot mai frumos, a început să publice, a fost premiată de câteva ori. Concomitent, a absolvit ”Academia de Științe Economice” din București, funcționând apoi ca Inspector la ”Banca Agricolă a Județului Ilfov”.
       Dar, la acest cenaclu, s-a întâmplat ceva de importanța capitală în viața ei. Aici a cunoscut un tânăr și talentat poet cu un dulce accent moldovenesc, student la Facultatea de Teologie pe atunci, Domnul Dumitru Ichim. Așa s-a înfiripat povestea lor, poveste frumoasă, cu partea ei de amărăciune și durere, dar și cu farmecul ei unic, cu foarte multe bucurii și împliniri. Cum tânărul absolvent al Teologiei, mai apoi, a fost trimis la studii post-universitare în Statele Unite, cei doi tineri au trebuit să trăiască departe unul de altul, pentru aproape patru ani. În 1974, tânărul Doctor în Teologie de-acum, Dumitru Ichim, a venit în țară, s-au căsătorit și s-au stabilit în Canada, în această comunitate Românească minunată, din Kitchener, Ontario, cu oameni buni și harnici, cu frica lui Dumnezeu.
       Flory a fost o soție iubitoare și devotată pentru 36 de ani. Dumnezeu a binecuvântat familia lor cu șase copii. Din nefericire, după numai cîteva luni de la nașterea ultimului copil, Florica s-a îmbolnavit de o boală necruțatoare: leucemie. O nenorocire cum nu se poate mai mare. Poate că alte mame ar fi fost doborâte de cruzimea soartei. Nu Florica. Cu un admirabil curaj a suferit în tăcere, luptându-se cu suferința sufletească și trupească, cu oboseala și cu alte mii de necazuri inerente oricărei vieți omenești. A îndurat mai multe serii de chemoterapie, roentgenterapie, analize epuizante, vizite săptămânale la Spitalul Pricess Margaret din Toronto, de multe ori de două ori pe săptămână, pentru analize și tratamente. Dar nu se plângea. ”Facem tot ce se poate acum. O să vedem ce se mai îtâmpla,” așa obișnuia să spună. A suferit și a răbdat fără să cârtească. Nici o singură dată nu am auzit-o să spună ”De ce Doamne, de ce tocmai eu să sufăr?!” A răbdat suferința așa cum numai o mamă ar putea suferi. Din momentul când a aflat cumplitul diagnostic, scopul ei principal a fost să-și crească copiii. I-a încurajat permanent și i-a ajutat poate mai mult decît o mamă sănătoasă s-ar fi gândit s-o facă, deoarece Florica știa că nu are timp. Și a folosit timpul îngăduit de Dumnezeu pe acest pământ atât cât omenește i-a fost posibil. Iar copiii, știind și suferind la gândul că și-ar putea pierde mama, s-au străduit să-i aducă bucurii și i-au adus mari satisfacții, fiecare în felul lui. Primii doi copii, Christine și Thomas și alții, au obținut medalii de aur și de argint la diferite sesiuni de Science Fair, apoi și-au ales ca profesie cercetarea bolilor de sânge și a sistemului imunitar. Christine, ajutată de Thomas, a străbătut Canada de la un ocean la altul pe patine cu rotile, ca să atragă atenția oamenilor de știința asupra leucemiei și asupra necesității descoperirii unui tratament curativ. Toți copiii au devenit niște persoane admirable, cu mari calități. Toți au absolvit o facultate, chiar anul trecut, în 2009, Florica și Părintele au participat la Ceremonia de Graduare a Universității a celui mai mic copil. I-a ajutat Dumnezeu. Ba, înca, Florica șI Părintele și-au văzut primii doi nepoței, Tara și Tony.
       Dar, să nu uităm că, în acelașI timp, Florica a scris. A compus în special poezii, dar și proză. A publicat zece volume de poezii și proză și nenumărate articole în diferite publicații.
       Dar ca o importantă caracteristică a personalității sale, Florica a crezut total și cu sinceritate în puterea și bunătatea lui Dumnezeu. E o calitate pe care a moștenit-o din familie, care apoi s-a dezvoltat, trăind alături de soțul său. Pentru aceasta a fost membră a Departamentului de Educație Religioasă a comunității românești din Canada. Ani de zile, a publicat în mod regulat articole în revista ”Solia,” la rubrica ”Educația Creștină în Familie”, sub semnătura ”Maica Preoteasă.” Aceste articole urmează să fie publicate în volum.
       Ea a participat la înființarea Cenaclului Literar Muntele Măslinilor din Kitchener, pe care l-a condus cu iscusința și competența timp de zece ani.
       A scris și a publicat, de asemenea, în limba Engleză, articole, povestiri și poezii, apărute în diferite publicații. Poezii ale sale au fost selecționate și publicate chiar în ”The Anthology of Verses,” culegere de poezii, publicată anual de ”Canada Poetry Institute” din Vancouver.
       Preoteasa Florica Bațu Ichim a fost, de asemenea, foarte activă în viața comunității românești din North America, în special în viața comunității bisericii noastre, Sfântul Ioan Botezătorul” din Kitchener. Printre altele, a fost codirector (1975-1985) al Emisiunii Bilunare de Informații și Cultură Românească a postului de televiziune din Kitchener, Ontario.
       Florica a avut nenumărați prieteni. Își iubea semenii. A ajutat așa cum a putut, cât a putut, pe toată lumea care avea nevoie, oricât de obosită și de bolnavă ar fi fost. Îmi amintesc cu câtă mândrie îmi spunea că ea și Părintele, chiar și copiii lor, au cununat multe perechi de români și au botezat foarte mulți copii.
       Cred că nu exagerez dacă cred că Flory a fost ca un dar făcut nouă de către Dumnezeu. Din nefericire, Dumnezeu l-a luat înapoi. Ne va lipsi mult, tuturor.
       Rămânem cu amintirea frumuseții ei sufletești și cu exempul ei de mamă perfectă, capabilă să înfrunte cele mai teribile încercari de dragul copiilor săi.
       Acum, la căpătâiul sicriului acestei făpturi minunate, îi dorim Părintelui ca Dumnezeu să-i dea tărie să înfrunte această grea pierdere. A fost o soție exemplară.
       Dar, mai mult decât toate, Florica a fost o mamă exemplară. Copii, Dumnezeu să vă întărească și să vă călăuzească în tot ce faceți. Să vă dea Dumnezeu noroc și sănătate să trăiți așa cum a dorit Mama pentru voi. Să fiți uniți, să vă ajutați unul pe altul, să aveți noroc și să fiți fericiți, pentru ca mama să fie liniștită acolo în Cer și să se poată mândri cu voi.
       Iar pe Ea, soră, mătușa, mamă și soție adorată, fie ca Dumnezeu s-o ierte și să binecuvânteze sufletul ei minunat.

       Cevi Vasilescu
       Sora Floricăi Bațu Ichim

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate


 
VEŞNICA POMENIRE

 
Viaţa mea

Doamne Sfinte, viaţa mea
Azi o pun în mâna ta
Numai Tu ştii pentru mine
Ce e râu şi ce e bine.
Mă iubeşti atât de mult!
Cu smerenie te-ascult

(Poeme din Grâdina Luminii)