HOME
 
VREMURI DE TRISTA AMINTIRE

Dar cum va fi acea libertate?

-Ion PANTAZI*-

...M-au împins în celulă, abia respiram
Obrajii ardeau ca flăcări de torţă
Picioarele vineţi cu greu le târam,
Lângă zid m-am lăsat, sleit fără forţă.

Pierdusem idea, nu-i mai ştiam,
Pe cel ce răcnea, pe cel ce lovea.
Desfaceţi cătuşa, aşa îi rugam,
Să-mi trag răsuflarea, să mă pot închina...
       („Cum Doamne, ştiut-ai!” de A. Tomescu)

Ion Pantazi        Sunt în plină vară a anului 1963, mai am câteva luni şi îmi termin pedeapsa! Nimic nu-mi spune insă că va urma libertatea. Ma pregătesc sufleteşte pentru „domiciliu obligatoriu”, care sunt sigur că va urma! Şi dacă voi fi pus în libertate? Ce voi face! Dar cum va fi acea libertate? O voi mai regăsi oare pe mama? Am lăsat-o cu domiciliul obligatoriu în Craiova, unde încărca şi descărca vagone de marfă! O mai fi rezistat oare după miile de saci de ciment, după zecile de mii de cărămizi, pe care le-a dus in spate? Fac repede o socoteală şi văd că în această toamnă împlineşte 67 de ani! Mi se rupe sufletul. Acum câţiva ani am avut ocazia de a-i trimite veşti despre mine printr-un deţinut care s-a eliberat. S-o fi dus? O fi aflat ea că Mişu a murit? Întrebările care mi le pun curg ca ploaia şi la niciuna din ele nu găsesc un răspuns. Sunt istovit. Mă culc cu un mare gol în suflet. Adorm cu multă greutate...
       La sunetul clopoţelului mă dau jos din pat şi-mi reiau programul obişnuit, pentru a nu cădea din nou pradă gândurilor rele. Simt datoria de a lupta cu mine însumi, pentru a păstra un moral bun. El mă ţine şi din punct de vedere fizic. Mişcările de educaţie fizică mă fac să nu mă mai gândesc la nimic, apoi recitarea poeziilor mă întăreşte sufleteşte pentru continuarea rezistenţei.
       Programul administraţiei însă, acela al golirii tinetelor în urletele gardianului şi obişnuitul terci, mă readuc la realitate, la Zarca, la celula 6, in care locuiesc de patru ani! Mă rup însă din nou, începând plimbarea! Nenumărate amintiri se intersectează ca fulgerul prin creierul meu, fără a le putea lega. Cei trei paşi şi jumătate spre fereastră şi cei trei paşi şi jumatate spre uşă se succed vertiginos, reuşind şi de data aceasta să nu-i număr! A cădea în această greşeală, inseamnă a abdica de la posibilităţile spiritului, acelea prin care mă eliberez de zidurile celulei, hoinărind departe în amintiri. Dar din păcate, amintirile mele sunt tot între ziduri, ale altor închisori! Este normal, asta a fost viaţa mea! (fragment din Am trecut prin iad)

       *Ion Pantazi, ofiter de cavalerie, scriitor, publicist, (nascut -1920). Studii in drept neterminate, fiind exmatriculat pe considerente politice. A executat 16 ani de inchisoare. S-a exilat la Munchen in 1978. Fondatorul ziarului "Stindardul Romanilor"

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate