MIA PADUREAN

---

DE CE AM FUGIT DE ACASA

Mia Padurean, originara din partile Blajului, imigrata in Canada, este autoarea volumelor Florile nu mor niciodata, roman premiat de "Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman", Amar si nadejde, Teatru pentru copii si adoloecenti, si De ce am fugit de acasa.        Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Societatii Scriitorilor Canadieni din Ontario si a Academiei Romano-Americane, membru fondator ai asociatiei de binefacere pentru copiii orfani din Romania, “Association des esprits de lumiere” si al revistei “Danubius”, regizor si interpret in cadrul grupului folkloric “Romancutele”.

Partea VII - fragment

"Daca-am plecat Ardealule din tine
Nu-i vina noastra iarasi vom veni,
N-am fost invinsi si nu vom fi nici maine
Cand ceasul biruintei va sosi.
Aveam o tara mandra si frumoasa,
Aveam si iarasi vom avea,
Dusmanul care astazi rade
Va tremura privind la ea"

       Au trecut aproape doi ani de cand marele Iancu al Bucovinei nu mai este. Moartea lui a lasat pustiu sufletul tarii, a descumpanit poporul, i-a taiat elanul, vigoarea, dar revolta si indarjirea il face sa renasca. El n-a murit ci va ramae vesnic alaturi de neamul lui si-i va da forta sa duca lupta mai departe impotriva despotismului. Toata tara-i trezita la realitate. Ziarele care ticluiesc fel si fel de minciuni nu mai au efectul scontat. Neamul romanesc sta in picioare. Intelectualitate romana, elevi, studenti, toti intru-un gals cer pedepsirea vinovatilor.
       Lupta nationalista trece in ilegalitate, grupuri, grupuri se intalnesc in secret prin pivnite sau prin podurile caselor. Mircea Muresan impreuna cu Tudor si Vlaicu alearga dintr-un capat la celalalt al Bucurestiului pentru a culege si transmite informatii. Pentru a se strecura printre politistii si jandarmii care misuna peste tot, ei folosesc diferite trucuri. Mircea se intalneste la un meci de volei cu unul din oamenii lor de incredere, ca sa-i poata transmite mesajul, ii da un ceas de mama in cureaua caruia era introdusa o fituica pe care scria locul si data intalnirii viitoare.
       Pentru distribuirea manifestelor, care se efectueaza din ce in ce mai dificil, Mircea calatoreste cu trenul, se opreste in diferite gari unde face schimb de valize cu alti studenti desemnati pentru aceasta misiune, astfel tara poate fi informata de cruda realitate. Nationalistii nu mai accepta ca poporul sa stea in bezna dezinformarii. Toate acestea le platesc cu viata, sute, mii de nationalisti sunt arestati, transportati in paduri si impuscati fiind lasati prada corbilor si animaleleor salbatice. Dar ei nu se inspaimanta, stiu ca trebuie sa mearga inainte.
       Anii de studentie a lui Mircea vor ramane o amintire trista, fiind patati de sangele colegilor lui care au cazut pentru "vina" de a fi romani. El lupta cu inflacarare fara teama ca intr-o zi va veni si randul lui. Gandindu-se la cei ucisi si la cei plecati in bejenie, inima lui de roman nu are astampar, face totul pana la epuizare, va merge pana la sacrificiul suprem.
       Situatia este din ce in ce mai grea, nu se intrezareste nici o scapare din napasta ce a cazut peste neam. Cu inima sfasiata, fiii tarii nu pot opri tradatorii Romaniei care fara nici o remuscare, mutileaza, destrama Romania Mare. Fara sentimentul onoarei cu ochii inchisi, in 27 iunie 1940, se cedeaza Basarabia si Bucovina de Nord, rusilor. Cu acelasi suflet hain in zorii zilei de 30 august 1940, Transilvania de Nord, este cedata ungurilor. Calaii inoata in sangele varsat, a eroilor din 1918 care si-au jerfit viata pentru intregirea tarii.
       Plang frunzele codrilor, plang pasarile plaiurilor romanesti, care prin ciripitul lor ne alina jalea si durerea. Gem muntii nostri care sint jupuiti de bogatiile lor. Zacamintele naturale, mai ales aurul ce-l poarta in pantece prin stralucirea lui ii innebuneste pe hapsanii cotropitori care cu bratele pline cara, cara in tara lor. Plang lanurile de grau parjolite de dusman, plang florile campiilor intinse care sint strivite de cizma straina. Ramane speranta care nu poate fi smulsa din piepturile romanilor. Va veni ziua cand Romanul prin optimismul lui va imprastia pe toti acei care ne cotropesc tara, vom ramane singuri stapani la noi acasa, pentru ca este dreptul nostru, pentru ca pamantul Romaniei Mari este mostenit de milenii de la stramosii, stramosilor nostri.
       Intrebarea fara raspuns este - oare cum poate rabda pamantul atat nedreptate, oare de ce unui popor credincios, harnic si pasnic cum este neamul romanesc, ii este dat sa indure atat?

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

Home