HOME
 

Callatis, legenda Mării Negre (XVII)
Vârsta de aur: Mangalia în literatura interbelică

-Silvana Cojocăraşu-

 

Mangalia, vedere cu Geamia

Mangalia, vedere cu Geamia

       Pe ţărmul Mării Negre, Mangalia interbelică îşi trăia -neştiut atunci- vârsta de aur. O armonie pe care nu a mai regăsit-o niciodată – cel puţin până astăzi, când eu, subsemnata, scriu aceste rânduri, în 2012.
       Cu farmecul discret al unei belle-époque întârziate, adaptate parfumului local, oraşul şi-a clădit valorile de patrimoniu: cultural (sistemul de învăţământ, monumentele şi lăcaşele de cultură), spiritual (bisericile şi viaţa spirituală), istoric (arheologia şi descoperirea trecutului istoric, muzeul), uman (personalităţile locale, din toate domeniile vieţii sociale), memorialistic (Mangalia interbelică în corespondenţă), literar (Mangalia interbelică în pagini de literatură).

Henric Sanielevici        Henric Sanielevici (1875-1951) a rămas în memoria interbelicului românesc ca o figură oarecum excentrică, de pamfletar cu preocupari diverse: sociolog, biolog, critic şi istoric literar, s-a născut la Botoşani. A urmat Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. În 1900, a fost prim-redactor la "Noua Revistă Română" a profesorului Rădulescu-Motru. A fondat, la Galaţi, în 1905, împreună cu Constantin Graur şi Mihai Pastia, revista "Curentul nou". În revista "Viaţa Românească" a publicat cercetări biologice, sociologice, studii critice. Opera sa cuprinde, între altele, volumele: “Încercări critice” (1903), “Opinia publică europeană şi chestiunea evree în România” (1901), “Icoane fugare” (1920), “Noi studii critice” (1920), “La vie des mammifères et des hommes fossiles” (1926), “Cercetări critice şi filosofice” (1928), “Literatura şi ştiinţa” (1930). Împreună cu W. Mayerczik, traduce, în 1904, “Sărmanul Dionis”.
       În 1920, urmare a călătoriilor sale în Dobrogea dinaintea Primului Război Mondial, Sanielevici a publicat primele pagini de literatură de călătorie, în care Mangalia se regăseşte de la geamul “diligenţii” ca un burg oriental, “trădând oboseala unei vechi civilizaţiuni” şi pretutindenea, marea, thalassa:

Mangalia corabie la chei

Mangalia, corabie la chei

       “Am stat în Mangalia trei luni. Mă dusesem pentru aerul şi băile de mare şi, în credinţa că nu voi găsi cu ce să-mi petrec cea mai mare parte din timp, îmi luasem o mulţime de cărţi şi-mi propusesem să scriu o serie de studii. Dar nici studiile nu le-am scris, şi nici măcar o carte n-am apucat să citesc, şi asta din pricină că realitatea din jurul meu m-a atras cu o putere extraordinară... Cercetând Mangalia şi satele din împrejurimi, am văzut şi aflat atâtea lucruri interesante, încât căzusem la ideea de a scrie un întreg volum... Începui să observ oamenii şi locurile cu o lăcomie aproape bolnavă, care impresiona ciudat pe cei câţiva oameni instruiţi din localitate; şi a trebuit să părăsesc plaiurile dobrogene odată cu stricarea vremii, ca să mă desrobesc de această patimă, care ameninţa să mă scoată din drumuri de mult croite şi de o însemnătate hotărâtoare pentru mine. (...)

Faleza Mangaliei, cartierul de nord

Faleza Mangaliei, cartierul de nord

       Când te plimbi prin Mangalia şi împrejurimi, te izbesc grămezile de piatră cioplită ce zac pretutindeni: prin curţi, pe drumuri, pe locurile virane, pe câmp afară din oraş... La început nu dai prea mare atenţie, crezând că sunt ruinele caselor rămase pustii prin plecarea unui mare număr de turci; dar în curând te încredinţezi că această explicare e numai în mică parte adevărată. Mai în fiecare curte găseşti 5-10 metri cubi de piatră cioplită, aşezată în mod regulat, în vederea unei eventuale construcţii viitoare; piatra e strânsă şi de pe drumuri, dar în cea mai mare parte a fost scoasă chiar din solul curţii: e destul să sapi pământul până la o adâncime de un metru sau doi, şi aduni materialul trebuitor pentru a clădi o casă... La marginea de nord a Mangaliei este un loc unde malul, drept ca un perete, e foarte înalt şi înaintează ca un promontoriu; de acolo domini marea şi oraşul. Când te uiţi în jos, vezi ruine ieşind din mare până la o depărtare de zeci de metri; vădit, în cursul veacurilor, pământul a fost mâncat de apă. În mal se vede zidire până la o adâncime de zece metri. Legenda spune că acolo a fost “cetatea regelui”...

Mangalia interbelica

Mangalia interbelica

       Despre vechimea acestor urme îţi faci o idee când vizitezi baia romană din mijlocul oraşului şi vezi bolţile intrărilor, abia îngropate de doi metri în două mii de ani... Au rămas părţi din ziduri, o placă mare de aramă sub care ardea focul şi peste care se turna apa spre evaporare, conducte de scurgere (din nefericire, nobila ruină slujeşte acuma ca loc de depunere pentru gunoaie... Răposatul Tocilescu a vizitat-o odinioară şi a recunoscut-o ca romană, dar n-a luat măsurile trebuitoare). Bolţile intrărilor se văd a fi clădite din aceeaşi piatră care azi zace pe toate drumurile, provenită în parte din case de curând ruinate. (...) Uriaşa cantitate de ruine subpământene te face să bănuieşti că piatra care se găseşte astăzi la îndemâna oricui a fost cioplită cu mii de ani înainte, pe vremea înfloririi coastelor Mării Negre, când Mangalia – cum arată ruinele din împrejurimi – era un oraş întins şi bogat; şi că această piatră a intrat apoi în clădirile efemere ale mai multor rânduri de “barbari”, dintre care tătarii au fost cei din urmă...
       Acuma putem înţelege de ce Dobrogea se deosebeşte de restul ţării şi se aseamănă cu ţinuturile bătrâne ale Asiei minore. Aici ca şi acolo, pe acelaşi teren marin, s-a ridicat, prin comerţul de apă, aceeaşi strălucită civilizaţie mediteraneeană şi au rămas, după căderea popoarelor vechi, aceleaşi ruine nesfârşit de bogate. (...)
       Când stăteam ceasuri întregi la capul digului în Mangalia şi vedeam căruţele aducând bucate corăbiilor venite din Constantinopol, mă gândeam că schimbul acesta se urmează poate de zece mii de ani, când cu mai multă, când cu mai puţină intensitate. Doar activitatea economică a unei regiuni atârnă mai ales de situaţia ei geografică.”

Gala Galaction        Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pişculescu) (1879-1961), teolog şi scriitor de talent, a fost hirotonisit în ziua de 8 septembrie 1922, de către Mitropolitul Primat Miron Cristea, ceremonie la care a asistat şi ministrul de externe I.G.Duca. Mitropolitul l-a numit misionar al Arhiepiscopiei Bucureşti. Preot fiind, “părintele Grigorie” a continuat să călătorească şi să scrie reportaje, articole şi literatură. Astfel, în două veri – 1922 şi 1924 – a venit şi la mare, la Mangalia, localitate maritimă părăginită şi necunoscută, pe care o vizitau doar istoricii şi arheologii, fiind anticul Callatis. La fiecare popas maritim a scris câte o serie de reportaje, publicate în “Dimineaţa”, sub titlurile “Note şi impresii” (1922) şi ”Zile de vacanţă” (1924), care vor fi retipărite în 1947 în volum, cu titlul “Mangalia”:
       “Cartea aceasta a apărut, pagină cu pagină, acum douăzeci şi cinci de ani, în ziarele de pe atunci. Mangalia era, prin 1921, un târguşor uitat, cu o populaţie amestecată, cu căsuţe turceşti, risipite într-o imensă paragină. Am venit în Mangalia câteva veri consecutive. Am iubit dulcea ei tristeţe orientală; am căutat să scot, din amintirile scrise şi din cioburile rămase, glorioasa ei poveste şi am completat-o cu destăinuirile mării, etern contemporane...
       “La Mangalia” este o carte care va fi vreodată, în viitor... Am scris-o şi am trăit-o, fragment cu fragment, de-a lungul zilelor albastre, în pas cu plimbările printre ruinele greco-romane şi pe măsura uceniciei mele, lângă marea, dăscăliţă.
       Cartea ar cuprinde vreo douăzeci şi cinci de capitole şi cred că ar păstra şi azi, când Mangalia s-a transformat, surpriza şi nevinovăţia primelor noastre confruntări.

Case interbelice la Mangalia

Case interbelice la Mangalia

       Notele mele asupra Mangaliei au căşunat, în anii următori, un curent de curiozitate şi de vilegiatură. Părinţii preocupaţi de sănătatea copiilor, pictori înamoraţi de geamia din Mangalia şi de căsuţele turceşti, poeţi şi scriitori, arheologi şi oameni de pătrundere practică... au descins, vară după vară, pe ţărmuri, cei de atâtea ori îmbrăcaţi şi dezbrăcaţi de decorurile dramei omeneşti... Mangalia s-a pomenit încă o dată cercetată, sporită, reclădită şi răsfăţată de cântările rapsozilor moderni.
       Pictorul Tonitza – Dumnezeu să-i odihnească sufletul lui delicat şi generos - a făcut din Mangalia un fel de cetate adoptivă. Alţi artişti şi confraţi l-au imitat. (...)
       Stăteam, altă dată, într-un amurg transfigurat, pe una din movilele din jurul Mangaliei şi priveam evoluţia serii. E o regală privelişte... Jumătatea din răsărit a cercului în care mă găsesc e o închegare albastră-fumurie, nemişcată şi vaporoasă în năzăreala depărtărilor, încremenită şi tremurătoare, pe sute de pogoane mijlocii, verzuie şi cu licăriri de pietre scumpe, în vecinătatea chenarelor de nisip. Jumătatea dinspre apus a cercului fermecat e ondulaţie împietrită de dealuri şi de văi: mirişti, izlazuri, pete verzi de porumb, toate închise spre nord de lanţul Mangaliei, iar spre sud de coamele salcâmilor de la Ilanlâc... Jumătatea pe care o umple marea e peste tot vizibilă şi desluşită. Jumătatea luată de litoral stă sub discul soarelui şi multe din detaliile ei se amestecă şi se topesc în aur.”

Vasile Voiculescu        Vasile Voiculescu (1884-1963), medic, poet, prozator si dramaturg, a debutat în 1912 în revista “Convorbiri literare”. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, apoi medic la Administraţia Domeniilor Coroanei (1920). Din 1922 afost director al Fundaţiei Culturale. A colaborat la “Cuget românesc”, “Viaţa literară”, “Însemnări literare”, “Dacia”, “Gândirea”, “Luceafărul”, “Revista Fundaţiilor Regale”, “Viaţa Românească”. A debutat în dramaturgie pe scena Teatrului Naţional, cu drama “Fata Ursului” (1933). A fost redactor al emisiunii săptămânale "Ora satului" la Radio (1930), iar din 1933 a fost referent literar la Radiodifuziune, apoi director al programului literar. A publicat poezie (“Din ţara Zimbrului şi alte poezii”, 1918; “Parga”, 1921; “Poeme cu îngeri”, 1927; “Destin”, 1933; “Urcuş”, 1937; “Întrezăriri”, 1939; “Poezii”, 1944) şi teatru (“Demiurgul”, 1943; “Duhul pământului”, 1943). După 1944, a participat la întâlnirile literare ale grupului "Rugul aprins" de la Mănăstirea Antim, care intenţiona şi scoaterea unei reviste de spiritualitate românească, alături de acţiuni umanitare şi de încurajarea artelor, prin acordarea de premii. În 1948, gruparea este interzisă, călugării surghiuniţi la alte mănăstiri, iar ceilalţi judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Voiculescu e arestat în august 1958 şi eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte. Postum, apar “Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare” (1964), “Povestiri” (1966) şi romanul “Zahei orbul” (1970).
       Vasile Voiculescu, însoţit de familie, mergea pe litoral – la Constanţa, Mangalia sau Balcic – cu automobilul prietenilor, dar de cele mai multe ori cu trenul:
       “Într-o fotografie făcută pe plaja de la Constanţa îl vedem pe poet alături de soţie şi de copilul lor Mihaela-Gabriela, pe atunci în vârstă de cinci ani (cum citim pe verso). Ştiind că fiica scriitorului s-a născut în 1920, înseamnă că cei trei au pozat fotografului în vara lui 1925, când Voiculescu vizita plaja în costum, cu pălărie şi cravată, iar tovarăşa lui de viaţă era îmbrăcată într-o rochie lungă şi avea capul acoperit cu o pălărie cu boruri largi, care s-o apere de razele fierbinţi ale soarelui. (...)

Mangalia, cladirea Vamei

Mangalia, cladirea Vamei

       La Mangalia, Voiculescu va fi fost atras, ca şi Galaction în 1922, de curiozitatea de a vedea marea şi din acest punct, dar şi din dorinţa de a cunoaşte localitatea cu cele mai vechi rădăcini de pe litoralul românesc, cea care s-a întemeiat pe ruinele anticului Callatis, unde ancorau odinioară fondatorii lui, vechii greci din Asia Mică. (...)
       Pe Voiculescu – un fel de turist interesat mai mult de latura pitorească şi istorică a locurilor prin care mergea, şi mai puţin de cea a agrementului – îl vor fi impresionat, desigur, geamia datând din 1590 şi casa Mehmet Hagi Ismail, ca şi celelalte case, mai mărunte, aparţinând celor umili. Odată, toropit de căldură, se va retrage în cimitirul turcesc şi va scrie: “Unde te-ntorci, numai soare şi soare / Nisipul e un alt cer fărămiţit. / Orb, cerşeşti pe la colţuri răcoare, / Dar vântul e plecat din zori pe mare / Şi ca un turc agale n-a mai sosit. / .../ Aici, sub nalta cialma de frunză rară, / Copaci rodesc umbră, neagră fructă suavă / Căzută, cheag rece, pe iarba-n otavă, / Unde-ţi afunzi tâmpla sumbră / Şi gura bolnavă, / Setos să muşti umbră / Acrişoară şi jilavă. ” (În cimitirul turcesc din Mangalia)”

Gheorghe D. Mugur, carte        Gheorghe D. Mugur (1878-1946) a fost publicist, compozitor, inspector general al Cultelor şi Artelor. A avut casă în Mangalia, în cartierul de nord al oraşului, în vecinătatea casei lui Nicolae Iorga. Dacă astăzi casa lui Iorga de la Mangalia este doar istorie, fiind demolată la începutul anilor 50, casa lui Gheorghe Mugur încă mai există, mutilată de nenumăratele utilizări şi de seriile de “chiriaşi”, care încă o mai ocupă.
       A fost unul dintre apropiaţii regelui Carol al II-lea. Din iulie 1940 a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii de Radiodifuziune.
       În 1928, Gh.Mugur publică volumul “Florile. Note şi impresii”, în care apar şi câteva pagini de o deosebită sensibilitate, sub titlul “Mangalia”:
       “O privesc cum se încinge de vâlvătaia roşie a soarelui din pridvorul putred şi îngust al unei mori de vânt. O burgadă turcească: minarete subţiri, coperişuri arse de olane, o cupolă bizantină, un far părăsit, berze în stufărişul tremurător al lacului, o corabie cu pânze în golf şi căldura cerului de amurg peste fânul înflăcărat al dealurilor.
       Această Mangalie prinsă între tremurul nepotolit al mării şi câmpiile cu flăcări şi cu grâu ale Dobrogei este şi un spectacol pompeian ieşit parcă de sub casmaua încinsă a unui arheolog răbdător. Viforul cutremurător al războiului lumii a sfărâmat tihnitele gospodării sărace ale turcilor, a întins pirul şi scaeţii peste măruntele garduri de piatră ale sălaşelor de cărăuşi şi de plugari, i-a desrădăcinat salcâmii şi teii şi i-a frânt ricinii şi leandrii roşii.
       O prefacere se petrece. Mangalia se civilizează şi creşte.

Mangalia, Vila nemteasca cartierul de Nord

Mangalia, Vila nemţească, cartierul de Nord

       Ca o glorificare a prosperităţii din antichitatea elenică a oraşului, trandafiri înalţi se vor sui, înflorind, galbeni şi roşii, pe ziduri şi pe stâlpi de piatră ori pe pergole de bârne ale vilelor şi grădinilor de mare.
       Va fi aici, cândva, în revărsarea civilizaţiei, cel mai frumos şi mai căutat oraş de pe pământurile mării noastre. În noile înfăţişări care vor fi, nimeni nu va uita că acest oraş de soare stă ca pe un soclu de glorie, pe pietrele albe ale vechiului Callatis, cetatea fără frică a dorienilor din Heraclea Pontică. (...)
       Mangalia e un oraş al soarelui. Soarele ne duce acolo printre stoluri de grauri, printre valuri de grâu şi de maci. Soarele şi marea. Soarele şi nisipul ei. Soarele...
       Nici un colţ din lumea pământurilor noastre nu poate ambiţiona acest titlu de glorie şi sănătate: oraşul Soarelui.
       Callatienii din epoca helenă îl divinizau în Apollo. Cetatea avea cultul soarelui.

Mangalia, Vila Vasile Carlova, cartierul de Nord

Mangalia, Vila Vasile Carlova, cartierul de Nord

       Şiruri de călători vor veni aici pentru marea şi soarele Mangaliei. Pelerini ai soarelui. Şi vor veni şi alţii, atât cât mai rămâne încă din aspectul musulman al burgadei, unii pentru trandafirii mistici ai geamiilor de frumuseţe arabă, pe care sufletul creştin al lui Gala Galaction le lasă să-şi înfrăţească minaretele tremurătoare cu albele cupole ale bisericii creştine, alţii pentru morile lui Petraşcu, pentru turcii şi tătarii lui Steriade ori pentru digul vechi şi corabia albă din golf. Cărturari şi artişti vor veni şi ei pe urmele lui Heraclides din Callatis, să privească în ramă de flăcări marea de safire ori să viseze pe piscul cel mai de sus al falezei mangaliene templul alb, care, înainte de naşterea lui Isus, adăpostea, între coloanele de frumuseţe dorică, statuia graţioasă a lui Apollo – zeul soarelui şi al iubirii.”

-va urma-

       Surse de documentare:

D. Stoicescu: “La moartea lui Vasile Pârvan”, în “Analele Dobrogei”, anul VIII, 1927, Cernăuţi, Institutul de Arte Grafice şi Editură “Glasul Bucovinei”
Academia Română: “Gerusia din Callatis”, de Vasile Pârvan, membru al Academiei Române, cu o stampă; extras din: Analele Academiei Române, seria II, tom XXXIX, memoriile secţiunii istorice, Bucureşti, Librăriile Socec & Co, C. Sfetea, Pavel Suru, 1920
Radu Vulpe: “Noutăţi arheologice dobrogene”, în “Analele Dobrogei”, anul XIII, 1931; anul XVI, 1935; anul XVII, anul 1937
Teofil Sauciuc-Săveanu: „Muzeul de antichităţi din Mangalia. Un început de inventariere”, Cernăuţi, 1936
Radu Florescu: “Ghid arheologic al Dobrogei”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968
Mircea Păcurariu: “Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, Sibiu, 1978
Virgil Lungu: “Creştinismul în Scythia Minor în contextul vest-pontic”, T.C.Sen Sibiu, 2000
Gheorghe Cunescu: “Pe urmele lui Gala Galaction”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982
România-Ghid turistic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983
Revistă editată de G.E.S.S. Bucureşti, Mangalia, 1996

      De acelasi autor, din ciclul "Callatis, legenda Mării Negre"  Scurtă introducere în atmosfera locului / Marea Neagră, file de istorie universală / Începuturile. Primele atestări elenistice / Începuturile creştinării la Callatis / Epoca romană la Callatis: anticamera Evului Mediu / Perioada medievală: un con de umbră la Callatis / În calea marilor drumuri comerciale / Contextul Independenţei. Revenirea Dobrogei şi a Mangaliei la România / Mangalia la Războaiele Balcanice / Începuturile pierdute ale arheologiei callatiene.Prima vizită regală la Mangalia / Primul Război Mondial la Mangalia / Mangalia, anii '20: renaşterea din cenuşa războaielor / Mangalia, anii '30: vârsta de aur. Cadrul general / Mangalia, vârsta de aur: patrimoniul cultural / Mangalia, vârsta de aur: patrimoniul spiritual / Mangalia, vârsta de aur: patrimoniul istoric

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate