PROBLEMELE POEZIEI AMERICANE CONTEMPORANE POT FI SI PROBLEMELE POEZIEI NOASTRE (I)

-Horia Ion GROZA-

       O analiză a peisajului actual al poeziei americane este categoric interesantă pentru poezia românească din cel putin trei motive: (1) în România, ca si în SUA, publicul iubitor de poezie s-a împutinat alarmant de mult; (2) în epoca în care trăim, cu eforturile societătii românesti de a se restructura după modelul unei economii de piată (si modelul preferat se pare că a fost cel american), conditia poetului se poate schimba radical; (3) comparatia dintre culturi, dintre viziuni si optiuni poetice, relevă întotdeauna părti bune, care ne flatează si stimulează si părti mai putin bune care ne avertizează si instruiesc.
       Discutia pe care o propunem se bazează pe două studii: “La ce bun poezia?” de Dana Gioia si “Versuri de import pe piata americană a poeziei” de Rodney Koeneke. Cartea lui Dana Gioia a fost publicată de Editura Criterion Publishing in 1992, în traducerea Mirellei Balta si a poetului Gabriel Stănescu. Ea cuprinde eseurile "La ce bun poezia?" si "Lumea afacerilor si poezia", precum si un interviu cu autorul întitulat "Poezia: modele pierdute". Textul scris de Rodney Koeneke l-am găsit redat de Alexandru Stefănescu, în coltul cronicilor sale din România literară.
       Dana Gioia are două masterate, unul în stiinte economice si unul în literatura comparată (ambele obtinute la ilustre universităti – Stanford si Harvard). După cincisprezece ani de activitate în afaceri (printre altele vicepresedinte la gigantul General Foods si mentionat în "Bărbati si femei sub 40 ani care schimbă natiunea" editat de Esquire) si-a dedicat întregul timp poeziei în care a devenit un creator de succes, recunoscut în SUA si peste hotare (premiat de London's Poetry Society Book Club - o institutie foarte zgârcită în a onora poeti americani). Cartea de eseuri "La ce bun poezia?" (Graywolf, 1992) a fost considerată una din cele mai bune cărti ale anului de către "Publishers Weekly" si a stârnit furtunoase discutii în mediul literar care continuă cu aceeasi pasiune si astăzi.
Rodney Koeneke este profesor si poet la Universitatea Standford din California iar lucrarea lui întitulată "Versuri de import pe piata americană a poeziei" se reeferă în principal la lirica poetului român Claudiu Soare.

       a) Criza poeziei americane.

       "Scopul poeziei este de a contribui la fericirea omului" nota Wallace Stevens, citat de Gioia. "Poezia răspunde unei nevoi primare a omului" dar "asa cum a remarcat T.S.Eliot, cititorii pot fi adesea subjugati de poezii pe care nu le înteleg în întregime. In vreme ce sarcina unui critic este de a analiza o operă literară, cea a unui cititor este de a o trăi." "Intrucât critica poeziei a renuntat însă la părerea publicului, nu este de mirare că acesta a început să abandoneze poezia. In epoca noastră de specializare intelectuală este din ce în ce mai greu să se scrie critică pe întelesul publicului larg".
       Impasul de astăzi al poeziei americane se datorează modificărilor de stil de viată al poetilor si modificărilor de public. Poezia americană nu mai apartine în prezent unei culturi ci unei subculturi. Totul a pornit cu bune intentii. Astfel, acum, sunt publicate anual aproape o mie de noi volume de versuri. Congresul a instituit functia de poet laureat, legiferată în 25 state din cele 50 ale Americii. Existenta de poet a devenit mai usor de câstigat căci poetul poate preda la nenumăratele catedre de creatie literară, formate în ultima vreme (circa două sute de cursuri de "creative writing" la diferitele universităti americane).
       Inmultirea acestor cursuri a fost primită cu entuziasm căci ea potential are darul de a educa publicul deci de a spori si intensifica audienta. Din păcate, profesorii poeti au ajuns la concluzia că predarea poeziei este mai bănoasă decât scrierea ei. Astfel involuntar societatea, prin institutiile sale, a schimbat identitatea socială si economică a poetului într-una de educator si acum suferă din cauza lipsei vitalitătii si imaginatiei pe care poetii i-o aduceau zilnic culturii sale publice. Poetii profesori nu s-au angrenat în critica literară, asa cum se preconiza, căci exigentele supravietuirii într-o carieră universitară a sters această preocupare din lista lor de priorităti, ei devenind simplu, excelenti specialisti în educatie.
       Subventiile publice si particulare au produs o clasă profesională pentru receptarea noii poezii, formate din "legiuni" de profesori, studenti, postuniversitari, editori si admiratori, activând în universităti. Ei au devenit publicul poeziei contemporane. Adesea audienta festivalurilor de poezie este compusă doar din poeti, asa-zisi poeti si prieteni de-ai autorilor. Unde este publicul larg si divers de altădată?
       Inainte poetii îsi câstigau din greu existenta. Multi munceau în diverse câmpuri de activitate ale societătii (T.S.Eliot la bancă, Wallace Stevens jurist, William Carlos Williams pediatru, Robinson Jeffers si Robert Frost în mediu rural) sau erau redactori, cronicari si recenzenti (Archibald MacLeish, Randall Jarrel, Robert Hayden), dacă nu preferau stilul aventuros al boemei flămânde (Ezra Pound, E.E. Cummings, Marianne Moore).
       In anii antebelici cărtile de poezie nu atingeau un număr mai mare de o sută de titluri pe an dar ele erau meticulos recenzate în numeroase reviste si cotidiene, ca adevărate evenimente culturale. Ca urmare volumul "Un domeniu mai îndepărtat" (A Further Range) al lui Robert Frost s-a vândut, drept Cartea Lunii, în 50.000 exemplare în 1936. Astăzi, observă Dana Gioia, desi apar o mie de titluri anual, majoritatea editorilor publică în special pe poetii care predau cursuri de "scris creativ", căci studentii lor sunt principalii cumpărători ai antologiilor.
       Până cu vreo 30 ani în urmă, poezia apărea în reviste cu public nespecialist, fiecare revistă alegându-si poeziile conform gustului audientei sale, diversitatea mare a profilelor revistelor construind un teren solid pentru o variată si bogată creatie poetică. Acum doar câteva publicatii de interes general, ca "New Republic" si "New Yorker" publică poezie în fiecare număr si doar una, "Nation", publică recenzii de poezie. Cotidienele nu mai publică nimic.
       Recenzentii de acum 50 ani erau loiali publicului pe care îl serveau si nu poetilor sau editorilor, stilul lor era accesibil, fără jargonul de specialitate si incomprehensibilul eruditiei. Ei conectau mereu tendintele contemporane ale poeziei la tendintele sociale, politice si artistice ale epocii. Ei au reusit astfel să definească principiile noii poezii, să găsească cele mai potrivite metode de analiză pentru poeziile dificile si să promoveze generatia remarcabilă a poetilor de mijloc de secol (Lowell, Roethke, Bishop etc). Ei erau nu numai critici dar si vizionari, adresându-se nu numai publicului larg si mai putin avizat dar si creând un public de elevată receptivitate dintre păturile intelectuale.
       Lipsa acută a recenziilor de poezie în reviste de mare circulatie a făcut ca auditoriul, care altădată îi asculta cu entuziasm pe Frost, Eliot si Cummings, să dispară complet. Astăzi doar 2% din populatia SUA (cinci milioane) mai citeste poezie. Asa cum s-a mentionat au rămas foarte putine reviste cu interes în poezie astăzi si acelea sunt, din păcate, doar publicatii de strictă specialitate. Mai rău însă, analizele se fac acum între confrati si colegi, singurul ton critic devenind laudativ si astfel, producând, după cum scrie Robert Bly în "Poezia americană - sălbăticie si domesticism" (American Poetry - Wildness and Domesticity), foarte însemnate distrugeri.
       Dana Gioia crede că acum calitatea nu mai constituie principalul criteriu de publicare ca în trecut când numerosi autori au supravietuit în antologii doar printr-o singură poezie a lor (ca Edmund Waller si Edwin Markham). Autoexigenta existentă la vechii poeti care si-au întârziat debutul pentru o gândire matură (Wallance Stevens a debutat în volum la 43 ani, Robert Frost la 39) a dispărut, după Gioia, acum cantitatea contând ca o conditie de mentinere în cariera universitară.
       Acestea sunt necazurile de identitate ale individului poet si de structură si amploare a publicului. Ele, în ultimă instantă, împiedică participarea activă a poeziei la cultura plenară a societătii.
       De fapt problema în esentă este mai veche. Procesul de înstrăinare ale poeziei care astăzi a ajuns asa de departe a început de fapt de prin anii treizeci. Dezbătând problemele poeziei Edmund Wilson a publicat în 1934 controversatul său eseu "Este versul o tehnică muribundă?" (Is Verse a Dying Technique?). El observa că rolul social si teritoriul cultural al poeziei s-a micsorat încă din sec. XVIII, când versul ca vehicol principal al naratiunii (baladelor), satirei si dramei a fost înlocuit de proză. Joseph Epstein în "Cine a ucis poezia" (Who Killed Poetry, 1988) extindea concluzia pesimistă la ultimele decenii.
       Dacă veridicitatea asertiunilor critice despre moartea poeziei făcute de Epstein sunt mai greu de verificat, dat fiind lipsa de perspectivă asupra poetilor contemporani, privind înapoi se poate constata că, în mod paradoxal, atunci când Wilson semnala insuccesul poeziei în 1934, poeti mari americani ca Robert Frost, Wallace Stevens, T.S.Eliot, Ezra Pound, E.E. Cummings, Robert Graves, W.H. Auden si altii scriseseră poemele lor cele mai frumoase.
       In aceeasi familie de idei, în interviul acordat lui Gloria Glickstein Brame, inclus în cartea "La ce bun poezia?", Gioia mentionează că poetii si-au pierdut participarea activă în societate prin renuntarea la epic, la baladesc. Longfellow, prin forta sa epică, a fost, în conceptia lui Gioia, cel mai popular poet american care a trăit vreodată. Modernismul poeziei în SUA a "valorificat comprimarea, intensitatea, stilul indirect si aluzia", genul literar popular de altădată fiind "lăsat în seama romancierilor conventionali si folosit în filme".
       De fapt terenul nu este total pierdut căci legea lui Gresham, după care o valută slabă poate scoate din circulatie o valută puternică, se aplică doar la jumătate din poezia actuală americană, comentează Gioia. O revenire la narativ a putut fi observată în ultimele decenii si ea, împreună cu noutătile aduse de beatnici, feministi, confesionali, oponentii războiului din Vietnam, poetii de culoare, noii formalisti, miscarea bărbatilor, constituie un puternic reviriment pentru poezia americană contemporană. De asemenea multi poeti tineri au adus idei noi si diverse iar poetii emigranti (ca Czeslaw Milosz, Nina Cassian, Joseph Brodsky si Thom Gunn) au contribuit si ei substantial la îmbogătirea si fortificarea poeziei americane, consideră Gioia.
       Cum pot fi convinsi cititorii sceptici de azi că poezia nu si-a pierdut importanta si valoarea? Se scrie încă poezie de bună calitate în America dar ea se află blocată într-o serie de conventii universitare ce si-au pierdut accesul la marile mase de cititori. Audienta este restrânsă si, ceea ce este mai periculos, este extrem de omogenă, lipsită de diversitate, de fecunditate si adversitate a opiniilor.
       Reînvigorarea interesului pentru poezie constituie o problemă de prim rang pe care comunitatea intelectuală trebuie să o rezolve. Din două motive: (1) importanta păstrării fortei limbajului într-o societate liberă, la care poezia are principala contributie si (2) importanta păstrării unei culturi unitare, variate si bogate, poezia fiind unul din domeniile pierdute, ca si jazzul, muzica simfonică si teatrul. "O societate ai cărei lideri intelectuali îsi pierd capacitatea de a modela, de a aprecia si de a întelege puterea limbajului va deveni sclava celor care continuă să tină seama de acest lucru, fie ei politicieni, predicatori, autori de anunturi publicitare ori prezentatori de stiri". As adăuga, la aceste vorbe ale lui Gioia, un exemplu de lider, extrem de vizibil zilnic: Bill Clinton, care în ciuda greselilor sale mari politice criticate de republicani, adoarme vigilenta si amăgeste opinia publică datorită măiestriei lui extraordinare în ale elocventei, bine adaptate pentru publicul fiecărui moment si loc.
       Pentru a-si recăpăta un loc central în cultura americană poezia trebuie să se elibereze de mediul academic. "Un poet are nevoie si de inocentă nu numai de cunoastere, de emotie nu numai de inteligentă, de vulnerabilitate nu numai de severitate". "Cultura nu este o institutie ci un ecosistem alcătuit dintr-o multime de elemente independente dar interconectate", ceea ce în literatură înseamnă scriitori, profesori, critici, editori, publicisti, bibliotecari, librari, cititori. Gioia sugerează următoarele măsuri: (1) recitări de poezie în public, în care poetii declamă si din lirica altor confrati; (2) îmbinarea recitalului de poezie cu alte arte, în special muzica; (3) contributii ale poetilor cu articole de critică a poeziei în publicatii destinate intelectualitătii largi si nespecialiste; (4) promovarea antologiilor critice, cu exigente mari în selectivitate; (5) incitarea publicului larg la memorarea, recitarea si interpretarea poeziilor, începând cu copiii de scoală; (6) folosirea valentelor poeziei ca artă auditivă în emisiunile radio prin frecvente programe scurte în cele peste o sută de posturi radio din colegii dar si în cele adresându-se publicului larg, cu intercalarea de muzică clasică sau jazz sau de discutii culturale. Ceea ce, de fapt, era procedura la noi în anii ‘60-’70 când un public larg cultiva poezia, cenaclurile de poezie erau numeroase, poetii constituiau importante figuri culturale iar cărtile de poezie dispăreau cu repeziciune din librării.

*** *** ***

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate