Tristetile lui Cioran

-George Georgescu-

       Daca am incerca sa punem in antiteza optimismul robust si sanatos al ganditorului Petre Tutea care a petrecut ani grei in temnitele din Romania, cu angoasele si pesimismul lui Emil Cioran care nu a cunoscut nici una din crimele universului concentrationar roman, aceasta stare de spirit a lui Cioran ar putea parea nefondata si nejustificata. Cu atat mai mult cu cat el a plecat la Paris cu o bursa de studii oferita de Institutul Francez de la Bucuresti in anul 1937, cand cel de al Doilea Razboi Mondial nu se declansase inca si nu angrenase tara noastra in valtoarea cataclismului care a bulversat intreaga Europa. Particularitatea specifica de gandire a lui Cioran isi trage insa seva nu din factorul geo-politic sau istoric al momentului, ci din adancurile intime ale fiintei sale, in care reverberatiile evenimentelor petrecute in afara eului sau i-au influentat foarte putin esenta gandirii, pe care si-a pus amprenta insa destinul zbuciumat al stramosilor lui transilvani, care au suportat jugul strain timp de un mileniu.
       "Cand vad Ardealul, marturiseste el, mi se desfasoara o configuratie plastica a unor dureri mute, a unei drame inchise si inabusite, a unui timp fara istorie...Imi place in clipele de tristete sa maresc intensitatea acestora, lunecand spre departarile neamului romanesc si sa ma chinuiesc scufundat in durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul veacurilor de acest popor si ma infioara resemnarea, gemetele si toate jelaniile consumate in umbra...Nu va arde uneori ca o otrava concentrata toata seria umilintelor indurate si nu trosnesc in voi toate dorintele de razbunare, acumulate in sute de ani"?
       Impresionanta confesiune, ce vine sa confirme convingerea ca Cioran s-a identificat cu suferintele indurate de-a lungul veacurilor de strabunii lui transilvani ce i-au fost transmise genetic si care au alcatuit fermentul ce a metamorfozat viziunea lui asupra vietii, transformandu-l intr-un moralist dur, incisiv, fara pic de respect fata de conveniente, care "a vrut sa demoleze toti zeii acestei lumi", cum l-a caracterizat un alt mare ganditor contemporan, Gabriel Liiceanu, in alocutiunea tinuta cu ocazia premierei filmului "Exercitiu de admiratie", pe care l-a realizat in anul 1990 la Paris. Intalnirea acestor mari ganditori romani, care s-a putu infaptui dupa evenimentele din Decembrie, a dat nastere unui dialog aprins, in care acuitatea intrebarilor, cat si franchetea raspunsurilor marelui exilat iti taiau respiratia. Argumentele pe care le aduceau fiecare in sprijinul tezelor sale au creat o atmosfera in care s-au limpezit multe din cauzele "nelinistilor" lui Cioran, cum a numit Petre Tutea angoasele acestuia. Nu este insa mai putin adevarat ca o mare influenta asupra conceptiilor lui Cioran despre viata si oameni le-au avut si reprezentantii unor scoli filozofice pe care i-a studiat atat in tara cat si in Germania.
       Emil Mihai Cioran, cum figureaza in toate enciclopediile din Franta, tara de adoptie in care si-a publicat majoritatea operelor, s-a nascut la 8 Aprilie 1911 in comuna Rasinari de langa Sibiu, "un mic paradis", dupa cum l-a denumit in insemnarile lui autobiografice in care marturiseste ca la varsta de 10 ani cand a trebuit sa plece la Liceul din Sibiu, a facut o criza de disperare care i-a ramas in amintire tot restul vietii. Tatal lui, preotul ortodox Emilian si mama lui Elvira nascuta Comaniciu i-au indrumat primii pasi in viata, mama fiind aceea care i-a strecurat in suflet indoielile si tristetile de mai tarziu, neavand intelegere pentru firea adolescentului teribil care incepuse a-si manifesta particularitatile de temperament si gandire.
       Dupa absolvirea liceului urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti, luandu-si licenta cu felicitari din partea juriului si se inscrie la doctorat, tinta pe care insa nu o va atinge nici o data, datorita vitregiei vremurilor. In perioada studentiei autorii lui preferati sunt Kant, Fichte, Husserl, Bergson, mai apoi Nietzsche si multi alti filozofi care i-au deschis larg orizontul cunoasterii si i-au influentat gandirea. Se pare ca de la Shopenhauer a imprumutat pesimismul, iar de la Nietzsche ateismul, misoginismul si stilul vehement si agresiv de mai tarziu cu care si-a sustinut convingerile. La maturitate insa s-a indepartat de conceptele filozofice ale acestuia. Lecturile lui preferate sunt studii asupra filozofiei si istoriei artei germane. Incepe de acum sa colaboreze la cateva reviste literare publicand primele eseuri si adera la miscarea nationalista care prindea contur in Romania, dupa ce bantuise mai toata Europa. Prima lucrare care a vazut lumina tiparului a fost "Despre crimele disperarii", carte care a obtinut premiul Academiei Regale, dar care mai tarziu nu l-a mai satisfacut. In ea marturiseste la un moment dat: "Eu nu am idei ci obsesii" !
       In acest moment in viata lui intima, din motive necuoscute, intervine un accident aparent inexplicabil de tulburare a mecanismului ce produce echilibrul dintre somn si starea de veghe, in urma caruia isi pierde pentru mai multi ani somnul, fapt care l-a marcat puternic pentru tot restul vietii. "Ce este insomnia, se intreaba el, un fel de contributie funesta in care timpul prinde o alta dimensiune. El se scurge ca o pedeapsa si fiecare minut este o realitate. Esti singur in fata neantului". Tot ce a scris mai tarziu a fost elaborat in cursul acelor nopti albe, care au stat la originea viziunii sale asupra lumii.
       La varsta de 22 de ani primeste o bursa si pleaca la Berlin unde studiaza filozofia timp de doi ani si se intoarce in tara in 1936 obtinand postul de profesor de filozofie la liceul din Brasov. In anul 1937 publica "Schimbarea la fata a Romaniei", lucrare care da nastere unui curent de opinie nefavorabil datorita unor teme xenofobe. Paraseste apoi tara plecand la Paris cu o alta bursa, dar revine pentru scurt timp in anul 1941, dand tiparului ultimele sale lucrari in limba romana, "Lacrimi si Sfinti", "Crepusculul Judecatilor" si "Breviarul invinsilor". Intors la Paris unde s-a instalat definitiv, avea sa declare ca a rupt cu trecutul. "J'avais rompu avec la Roumanie: elle n'existe plus pour moi". Este lesne de inteles motivul pentru care a facut aceasta abjurare. Acolo locuieste intr-o mansarda in care este vizitat adesea de Eugen Ionesco, Mircea Eliade si Samuel Becket un reprezentant al teatrului absurdului care va primi Premiul Nobel in anul 1969 si se inscrie ca student la Sorbona, dar pierde curand dreptul de a studia, din cauza varstei inaintate. Trecuse de patruzeci de ani. Cunoaste in schimb un mic succes in anul 1969 cu ocazia aparitiei cartilor sale "De l'inconvenient d'etre ne" si "Le mauvais Demiurg". Desi in douazeci de ani nu se vandusera din cartile lui decat 500 de exemplare, volumul "Aveux et anathemes" a cunoscut un adevarat triumf, vanzandu-se in 30.000 de exemplare, aducandu-i consacrarea.
       Cioran a scris si a tiparit mult, lucrarile lui fiind asteptate, comentate si apreciate. Dupa o viata in care si-a manifestat neincrederea intr-o lume pe care o vedea in descompunere si revolta impotriva a tot si a toate, adesea intr-o maniera socanta, incercand sa foloseasca simbolurile logice ale paradoxului pentru a exprima mai bine absurdul, cum este mentionat in "Encyclopaedia Universalis" "Cel mai mare ganditor nihilist al veacului", cum il numeste Gabriel Liiceanu, s-a stins din viata la data de 20 Iunie 1995 in varsta de 84 de ani, lasand in urma cateva zeci de volume plus 34 de caiete pline cu insemnari nepublicate si o multime de adepti care i-au imbratisat scepticismul filozofic.
       Astazi nimeni nu se mai indoieste de genialitatea lui Cioran, iar Franta se mandreste cu faptul ca si-a scris opera pe malul Senei, in frumoasa limba a lui Moliere. Iata ce scria despre el in "Le Magasin Litteraire" din Paris, cu numai un an inaintea trecerii lui in eternitate: "Emil Cioran este unul dintre marii scriitori-filozofi francezi. Pastrand cu Romania sa natala legaturi emotionale si epistolare, el a devenit francez prin propria lui vointa, fiind numit de unii un adevarat 'aristocrat al indoielii'. A devenit un analist lucid si agresiv, un critic feroce al contemporanilor sai. In acelasi timp, daca in miezul operelor sale se gaseste un scepticism lucid, acest lucru este rascumparat de un stil de o perfectiune si o eleganta ce amintesc secolul iluministilor francezi, care au reprezentat din totdeauna pentru el un summum al civilizatiei, devenind unul dintre marii prozatori francezi in viata, in spiritul lui Baudelaire si Valery".
       Aceste frumoase cuvinte prin care este definita in cateva fraze complexa personalitate a lui Cioran, au fost scrise de un critic literar care a stiut sa analizeze si aprecieze opera marelui ganditor la justa ei valoare. De aceea ni se pare curios faptul ca la sapte ani de la moartea lui, cercetatoarea franceza Alexandra Laignel-Levastine, rascolind trecutul catorva mari scriitori de origine romana, a dat publicitatii la Paris o carte in care reaminteste simpatiile fata de miscarea nationalista din timpul tineretii lui Emil Cioran si Mircea Eliade, pe care ii acuza ca si-au ascuns trecutul fascist. Mai mult, ea il condamna si pe Eugen Ionesco pentru faptul ca a cunoscut acest lucru dar l-a ascuns, continuand prietenia cu cei doi. Cu alte cuvinte, din punctul ei de vedere, autorul "Rinocerilor" este vinovat ca nu a fost un delator si nu si-a dat prietenii pe mana politiei. Transpare clar din randurile cartii acestei scriitoare nostalgia dupa vremurile iconoclaste cand in Romania fusese impusa epurarea din manuale si ostracizarea unor scriitori de talia lui Eminescu, Goga, Rebreanu, Blaga, Arghezi, Maiorescu, Lovinescu, Panait Istrati si multi altii. Opera poetica a lui Arghezi a fost catalogata de un cenzor al vremii pe nume A.Toma, nici mai mult nici mai putin decat "Poezia putrefactiei, sau putrefactia poeziei" pentru acelasi motiv al vederilor lui de dreapta din tinerete.
       Autoarea acestei carti tendentioase de la prima pana la ultima fila, nu face o analiza literar-filozofica a operei celor doi titani de origine romana ci practica un rechizitoriu cu iz politic. In aceasta carte intitulata "Cioran, Eliade, Ionesco, Uitarea fascismului" Alexandra Laignel-Lavastine, care pretinde ca este o buna cunoscatoare a istoriei Romaniei, nici nu incearca a-si explica faptul ca aceasta splendida constelatie care straluceste pe firmamentul literaturii si filozofiei contemporane si anume, Noica, Cioran, Eliade, alaturi de Nae Ionescu, Nichifor Crainic si multi altii, au fost toti in tineretea lor adepti ai curentului politic de dreapta. Nu cunosc numele nici unui geniu pe care sa-l fi dat asa zisul "realism socialist" in perioada in care comunismul a lasat o pata neagra pe istoria tarii noastre, dand nastere in schimb unor pseudo-valori, sau, in cel mai fericit caz unor pigmei care nu se pot ridica la inaltimea marilor ganditori, scriitori sau poeti nationalisti care au dus faima Romaniei pana in cele mai indepartate colturi ale planetei.
       Daca a rascolit ca un harciog prin biografia scriitorilor romani, a omis in schimb cu buna stiinta sa aminteasca numele unor scriitori din tara sa, care au fost adevarati tovarasi de drum ai comunismului pe care l-au servit cu credinta pana in ultima clipa, desi cunosteau crimele petrecute in gulagul sovietic si al tarilor satelit. Sa-i redesteptam memoria amintind doar cativa dintre cei cu nume mai "sonore": Jean-Paul Sartre un marxist notoriu, Albert Camus, Romain Rolland, Andre Malraux, sau savantul Frederic Joliot-Curie, caruia Stalin i-a decernat premiul Lenin.
       Cioran este o personalitate complexa, contradictorie, ce foloseste exprimari care socheaza sau revolta. El lanseaza in scrierile sale anumite opinii deosebit de caustice la adresa Romaniei si a romanilor in general, concepte pe care nu le putem impartasi, punandu-le pe seama teribilismului sau care l-a facut celebru. Deasemeni demonstreaza o mare intoleranta fata de atributele specifice unui popor asezat in calea navalirilor barbare, cat si la rascrucea intereselor marilor imperii otoman, rus si austro-ungar, atribute datorita carora a reusit sa-si mentina unitatea, limba si identitatea de neam. Daca nu ar fi avut aceste calitati pe care Cioran le considera defecte, "apa in sange" cum spune el, in locul tarii noastre pe harta Europei ar fi fost mentionate acum numele unor provincii ale imperiilor susmentionate. "Am scris mult impotriva tarii mele, marturiseste Cioran intr-un interviu publicat in revista 'Magazine Litteraire' din Franta, am afirmat ca a fi roman este lipsit de valoare"
       Cu toate acestea nu se poate nega faptul ca in spatele malitiozitatii si incisivitatii afirmatiilor sale cu privire la poporul din care s-a nascut, se ascunde dragostea fata de tara pe ale carei meleaguri a vazut lumina zilei, dragoste insotita de o mare deceptie datorita neimplinirii idealurilor ei seculare. Sarcasmul si chiar cinismul unor aforisme reprezinta in realitate reversul iubirii de neam pe care a purtat-o in tainitele sufletului sau pana in clipa mortii. Sa nu uitam ca a parasit tara in momentul in care ne aflam in ajunul marilor evenimente istorice care au bulversat intreaga Europa, culminand cu razboiul in care am incerat, fara succes insa, anularea consecintelor Pactului Molotov-Ribbentrop prin care tara noastra a fost sfasiata. Daca nu s-a reusit decat anihilarea odiosului Diktat de la Viena platita cu pretul miilor de ostasi cazuti pe drumul pana in muntii Tatra, nu este vina poporului roman, ci a invingatorilor in cel de al Doilea Razboi Mondial, care au trasat actualele frontiere ale Europei, impartind-o in asa zise zone de influenta.
       A urmat dupa cum se stie o jumatate de secol in care am purtat pecetea unei politici oprimante de desnationalizare, in care s-a urmarit decimarea tuturor valorilor nationale. Nici evenimentele din Decembrie 1989 nu ne-au adus pacea sociala si climatul de toleranta si respect fata de fiinta umana pe care le-am asteptat atata amar de vreme. Aruncand o privire asupra situatiei socio-politice cu care se confrunta astazi tara noastra la aproape 13 ani de la prabusirea ultimei redute comuniste din Europa, putem afirma cu deplin temei ca tristetile lui Cioran sunt si tristetle noastre, iar nelinistile lui in privinta viitorului ne incearca pe toti romanii de pretutindeni.
       Pentru a-i intelege mai bine personalitatea imprevizibila si contradictorie, redam cateva din marturisirile lui intime, care ne dezvaluie cel mai bine profilul moral al acestui mare ganditor.

       Despre muzica : In fata nici unui tablou din lume nu ai simtit ca viata ar putea incepe de la tine; dar sunt finaluri de simfonii care nu o data te-au silit sa te intrebi daca tu nu esti inceputul si sfarsitul.
       Pentru mine Bach este un Dumnezeu. Imi este de neconceput sa gandesc ca exista oameni care nu il inteleg pe Bach si cu toate acestea exista. Cine nu este sensibil la muzica sufera de o infirmitate enorma.
       Muzica ne trezeste regretul de a nu fi ceace ar fi trebuit sa fim, iar magia ei ne incanta pentru o clipa transpunandu-ne in lumea noastra ideala, in lumea in care ar fi trebuit sa traim.

       Despre oameni: Omul isi iubeste existenta lui intortocheata. Si daca el a dat nastere dezbinarii catastrofale dintre amagiri si esente, el va suporta nu fara o oarecare voluptate deznodamantul.
       Cu cat cunosti mai bine si mai mult un om, cu atat esti mai aproape de o despartire fatala de el. Cunoasterea detaseaza o fiinta de alta si anuleaza grauntele de mister ce se afla in orice existenta, oricat de plata ar fi ea.
       Numai un om mediocru doreste sa atinga batranetea pentru a muri. Suferiti deci, imbatati-va, beti cupa cu placeri pana la fund, plangeti sau radeti, strigati de bucurie sau disperare, din toate astea nu va ramane nimic. Toata morala nu are alt scop decat a transforma aceasta viata intr-o suma de ocazii pierdute.
       Nimeni nu face psihologie de dragul psihologiei, ci mai de graba dintr-o invidie sadica de a demonstra nulitatea altuia, despuindu-l de aureola sa de mister.
       Toate fiintele sunt nefericite, dar cate stiu asta?Nu suntem noi insine decat prin suma esecurilor.

       Despre iubire. Cand iubesti o fiinta , momentele de reala cunoastere sunt extrem de rare...Pe fiinta ce o iubim o cunoastem cu adevarat numai dupa ce nu o mai iubim, cand am devenit lucizi, clari, seci si goi.

       Despre el insusi: Aptitudinea mea de a fi deceptionat, depaseste intelegerea. Ea m-a facut sa-l inteleg pe Budha, dar tot ea m-a impiedicat sa-l urmez.
       Sanatatea pentru mine consta in agresiune. Atacul face parte din conditiile mele de echilibru...Pentru mine a scrie inseamna a ma razbuna. A ma razbuna contra lumii, contra mea...Faptul ca exist dovedeste ca lumea n-are sens.
       Ignor total pentru ce trebuie sa facem ceva, pentru ce avem aspiratii, sperante si vise.
       Singurul lucru cu care ma mandresc, este faptul ca am inteles de foarte tanar ca nu trebuie sa dai viata, sa zamislesti. Oroarea mea de casatorie, de familie, vine de acolo. Este o crima de a transmite propriile tale defecte unei progenituri si a-l obliga astfel sa treaca prin aceleasi incercari ca tine, printr-un calvar poate mai rau ca al tau. Parintii sunt toti iresponsabili sau asasaini.

       Despre tara: Nu as conduce niciodata un Stat cu programe, manifeste si legi si n-as lasa nici un cetatean sa mai doarma linistit, pana cand nelinistea lui nu l-ar asimila formei de viata sociala in care trebuie sa traiasca.
       Blazarea, indoiala si dezabuzarea sunt cancerul fiintei noastre nationale...Aspiratiile universaliste sunt justificate doar atunci cand esti o forta, dar un universalism ce rezulta dintr-o lipsa de axa interioara este mai mult decat o rusine. Deplang in Romania lipsa de orgoliu, de marca istorica si de valoare mesianica. Si deplang o natiune care nu vrea sa devina o mare natiune, care nu iubeste forta si elanurile de viata, ci traieste in umbra odihnitoare a unor iluzii vulgare, indoindu-se de toate pentru a nu risca nimic.
       Am avut momente cand mi-a fost rusine ca sunt roman. Dar daca regret ceva, sunt aceste momente. De nu as fi roman decat prin defecte si tot as iubi aceasta tara, impotriva careia sunt inversunat dintr-o nemarturisita iubire.
       Nu este mare lucru a iubi Romania din instinct. Nu este nici un merit. Dar sa o iubesti dupa ce ai disperat total de destinul ei, imi pare totul.
       Ca oameni, avem daca nu dreptul, in tot cazul libertatea la multe sperante. Ca romani nu putem avea decat una singura: Speranta intr-o alta Romanie.
Despre Credinta: Totdeauna m-a atras ideea ca nu Dumnezeu a creat lumea ci un mic Satan. Pentru acest motiv am scris cartea , care a fost inspirata din teoria bogomila.
       Cine nu pactizeaza cu diavolul n-are nici o ratiune de a trai, caci diavolul exprima viata in mod simbolic mai bine decat Dumnezeu insusi.
       In ultimul sau interviu acordat revistei germane "Frankfurter Rundschau", cu numai cateva luni inainte de moartea sa, a declarat: Sunt ateist. Nu cred in Dumnezeu si nici nu ma rog. Dar exista o dimensiune religioasa de nedefinit in mine, dincolo de credinta.

       Acesta este profilul moral al lui Emil Cioran alcatuit pe baza propriilor sale declaratii cat si a unora dintre cei care l-au cunoscut indeaproape. Un filozof pesimist, negativist, un moralist cu accente mizantropice, "Un amestec de zbor liric si cinism, exaltat si glacial, difuz si incisiv" cum s-a caracterizat singur, un ardelean care a dus cu el pe malurile Senei toata revolta si tristetea strabunilor sai din veac. Daca Franta il revendica astazi cu mandrie, asa cum este el, cu atat mai mult noi nu avem dreptul sa-l marginalizam pentru convingerile lui nationaliste din tinerete, deoarece face parte din patrimoniul cultural al universalitatii, la care tara noastra si-a adus contributia din plin cu opere si oameni de inalta tinuta morala si valoare.
       Iata cum il definea Dominique Quehec, in avanpremiera unei intalniri cu marele ganditor: "Cioran, scriitor roman de limba franceza, este unul dintre cele mai mari spirite ale secolului 20. Cu neputinta de a fi clasat, el este autorul unor savuroase aforisme al caror humor este plin de profunzime filozofica asupra lumii si asupra vietii".

oooOooo

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate