Poveste din Tiraspol

-David Cristian-

       Unele lucruri pur si simplu se īntīmpla. Fara sa planuiesti īndelung fara sa planifici, fara sa te gīndesti a doua oara. Exact asa am ajuns sa plecam spre Tiraspol īn seara zilei 12 aprilie. Despre situatia liceului, a unicului liceu romānesc din Tiraspol, aflasem ceva informatii de la posturile de televiziune romānesti īn special de la Realitatea tv, daca īmi amintesc corect, īn perioada asediului militiei transnistrene. Spre rusinea mea, stirea mi-a trecut, oarecum pe līnga urechi la fel ca majoritatea celorlalte stiri. Ceva mai tīrziu am descoperit, absolut īntīmplator portalul Grupului Independent pentru Democratie, care reda in detaliu īntreaga situatie. Am reusit chiar sa intru īn contact „virtual” cu o familie de romāni transnistreni si de aici īncolo totul a venit de la sine. Am īnceput sa strīngem bani de la prieteni si cunoscuti hotarīti fiind sa-i ducem personal „destinatarilor”. La strīngerea banilor pentru cadouri au participat peste 100 de romani. Fiecare cu cīt a putut. Tin sa le multumesc si pe aceasta cale!
       Dupa cum spunem, pe 12 aprilie, profitīnd de o oarecare acalmie la granita transnistreana precum si de apropierea Pastelui m-am suit, īmpreuna cu un prieten īn „Trenul prieteniei”- rapidul ce face legatura īntre Romānia si Basarabia. Calatoria a fost o simpla formalitate iar ora 9.00 a zilei de joi ne-a gasit pe peronul proaspat renovatei gari din Chisinau. Pīna la ora stabilita pentru īntīlnirea cu dna. profesoara Raisa Padurean am hotarīt sa vizitam rapid Chisinaul- Oras Romānesc…cu bune si cu rele…asta e impresia pe care ne-a lasat-o: Un bulevard central – Stefan cel Mare- unde cladirile istorice (banuiesc, datīnd din perioada interbelica) bine īntretinute alterneaza cu reprezentante ale firmelor mari; aglomeratie si dezorganizare īn zona autogarii, cenusiul „colorīnd” periferiile. Pe strada lumea vorbea un amalgam de romāna si rusa, dar nici nu e de mirare avīnd īn vedere procesul intensiv de deznationalizare si rusificare la care au fost supusi timp demai bine de 50 de ani romānii basarabeni. Chiar si acum, autoritatile statului provin din fosta „elita” sovietica si asta se simte. Īn timp ce categoriile sociale active au luat calea exilului avīnd ca destinatie fie Romānia, fie apusul european īn Basarabia au ramas sa-si faca de cap rusofilii si neo-comunistii…cea mai elocventa dovada īn acest sens fiind reprezentata de rezultatul ultimelor alegeri…dar revenind: dupa oaresce peripetii cauzate de o neīntelegere legata de locul exact de īntīlnire am reusit sa ne īntīlnim cu dna. Raisa.
       Microbuzele spre Tiraspol pleaca din autogara centrala din jumatate īn jumatate de ora. Asteptīnd īn autogara am vazut si primele masini „īnmatriculate īn Republica Transnitreana”. Nu am īnteles exact īn virtutea carui fapt circula aceste masini neīnmatriculate, de drept, dar, oricum, pe la ora 18.oo ne aflam si noi la bordul unuia dintre aceste microbuze fantomatice, īn drum spre Tiraspol. Soseaua, plina de gropi, m-a facut din nou sa ma simt ca acasa. Pe drum am vorbit vrute si nevrute despre Romānia, despre romānism, diaspora romāneasca, asa ca timpul a trecut repede pīna la primul punct de control- apartinīnd statului moldovean. A urmat asa-numitul „punct al pacifistilor”, deservit īn paralel de un soldat basarabean, unul rus si unul ucrainean. Imediat dupa ce am depasit ultimul punct al politiei basarabene a īnceput sa se profileze īn departare stema, de inspiratie sovietica, a pseudo-republicii de pe Nistru, stema ce troneaza deasupra punctului vamal. Ca strain la intrarea īn Transnistria, trebuie sa completezi, īn limba rusa si cu caractere chirilce, un formular special. Odata completate formularele de catre dna. Raisa (īntrega operatiune a durat īn jur de 15 minute, timp īn care microbuzul a trebuit sa ne astepte, spre nemultumirea vadita a soferului care vocifera insistent īn limba rusa) am putut pleca mai departe. Primul oras de pe teritoriul Transnistriei este īn mod ironic Tighina (sau „Bender” cum īi zic rusii), straveche cetate moldava aflata īn Basarabia, pe malul drept al Nistrului. Cetatea propriu-zisa a fost transformata, de armata rusa, īn cazarma si asa a ramas. Īn 1992, orasul a fost unul dintre principalele teatre de razboi si „cicatricile” se vad, pīna īn ziua de astazi, pe fatadele unor cladiri. Tighina si Tiraspolul sunt despartite de un pod peste Nistru pe care l-am traversat si noi īn drumul nostru. Īn timpul razboiului, trupele basarabene īl ocupasera avīnd astfel drumul deschis spre Tiraspol, īnsa presedintele de atunci, Mircea Snegur a ordonat inexplicabil (oare?) oprirea īnaintarii. Rezultatele se cunosc!!

Fantome ale istoriei sau statui ale zilelor noastre - Lenin

       Am ajuns īn Tiraspol pe īnserat si ne-am retras la gazdele noastre. Īn apartamentul de 2 camere, situat īntr-un camin (confort 3 am spune dupa standardele noastre) am fost primiti ca niste frati buni. Īn Transnistria, dupa 1992, romanilor le-au fost refuzate sistematic repartitiile de apartamente fiind preferati īn schimb cazacii ce au dat īn 1992 „o mīna de ajutor” separatistilor. Vineri dimineata, dupa o noua repriza de formalitati (formularul completat la „frontiera” trebuie predat la un birou special de unde se primeste in schimb un alt act, care reprezinta practic biletul de iesire din Transnistria) īndeplinite pentru noi de dna. Raisa am mers pentru prima data la liceul romānesc. Sa mentionez, chiar de la īnceput, ca liceul „Lucian Blaga” are clase īntre a-I-a si a XI-ea si īn el īnvata, la ora actuala īn jur de 330 de elevi. La aceasta prima vizita am stat relativ putin dar suficient īncīt sa apucam sa admiram picturile si aranjamentele florale realizate de copii pentru a onora „Saptamīna Biologiei” care se desfasura īn liceu. Hotarīsem deja sa cumparam cīte un mic cadou fiecarui copil asa ca am īnceput sa sondam piata pentru a vedea cam ce ne putem permite. Cea mai la īndemīna solutie pentru cumparaturi īn Tiraspol e lantul de magazine „Sheriff” (pe līnga echipa de fotbal, magazinele „sheriff supermarket”, o firma de taxiuri, „compania-stat” detine si monopolul asupra comercializarii combustibililor, dar mai mult ca sigur are si alte afaceri mai putin vizibile). Preturile produselor alimentare nu sīnt nici pe departe atīt de scazute pe cit ne-am fi asteptat. Īn realitate preturile sunt doar sensibil mai mici decīt īn Romānia si asta in conditiile īn care salariul minim īn transnistria este de 20 de dolari (!!!). Dupa niste calcule sumare am decis sa cumparam cīte o ciocolata (ruseasca), 2 oua de ciocolata (simple, fiindca ouale ceva mai mari si mai speciale costau 2 dolari/bucata!!!), un iepuras de ciocolata precum si 2 bomboane de ciocolata pentru fiecare copil. De cumparat produsele le-am cumparat seara tīrziu īmpreuna cu dna. Raisa si cu doi elevi de la liceu care ne-au ajutat. Unul dintre ei sta la 25 de kilometri de Tiraspol si face drumul asta, dus-īntors, zilnic (!), iar cazul lui nu e singular.

O strangere de mana calda, o mana frateasca

       Pentru a-i „premia” pe elevii care au participat la concurs am cumparat cite o agenda pentru fiecare dintre ei. Acum, ca veni vorba de concurs…īn liceu concursurile de genul acesta sunt obisnuite, desfasurīndu-se saptamīnal. Pentru noi a fost īnsa ceva iesit din comun…privind īn urma īmi dau seama cit de importante sunt astfel de activitati „extrascolare” pentru dezvoltarea copiilor, a relatiilor dintre ei, a spiritului lor critic si asa mai departe. Īn plus, la Tiraspol, unde scoala a ramas printre ultimele oaze de romānism eforturile profesorilor de a oferi elevilor o educatie corecta si īn spirit national capata cu totul alte dimensiuni. Copii se implicau īn concurs, atīt cei care participau cit si cei ce erau īn public…un spirit de „familie” care la noi s-a pierdut…daca a existat vreodata. Sīmbata la liceu s-au tinut cursuri pentru a se recupera o zi libera asa ca le-am dat personal copiilor pungutelor…reactia lor…mai ales a celor mici a fost marcata de un fel de timiditate…majoritatea nici nu se uitau īn pungute decīt dupa ce ieseam noi din clase. Sper din tot sufletul ca s-au bucurat de cadouri, atītea cīte au fost ele. La ora 13.oo a avut loc careul de sfīrsit de saptamīna. Copii au prezentat rezultatele concursului din saptamīna ce se īncheia, pentru probe ca „poezie”, „ziarul de perete” (īn fapt picturile copiilor referitoare la tema saptamīnii) s.a. De asemenea, cīte un elev de la fiecare clasa a adus īn fata careului cīte o planta pe care descris-o. Din nou, lucruri si reactii pe care, īn 16 ani de scoala, eu unul, nu le-am cunoscut. Au fost apoi remarcati olimpicii liceului. Mai vreau sa mentionez ca īn Basarabia, la fel ca si la noi, olimpiadele au o faza „judeteana” („raionala” se numeste acolo). Ei bine, elevii liceului romanesc nu pot concura pentru locurile rezervate Transnistriei, fiind respinsi de autoritatiile locale. Īn aceste conditii, sīnt obligati sa se deplaseze pe cont propriu pīna īn raionul Causeni, pentru a avea sansa de a se īnscrie la concurs. Dupa careu, am mers acasa la unul dintre elevii liceului… Andrei este elev īn clasa aV-a si este un pictor extrem de talentat. Pe portalul www.gid-romania.com e gazduita o pagina dedicata lui ( http://www.gid-romania.info/AndreiCojocaru/ ). Desi e utila din punctul de vedere al informatiei nu reuseste sa surprinda si sa redea adevarata drama pe care acest copil romān si mama sa o traiesc. Sa scriu acum despre camera de 3/3 metri in care sunt obligati sa traiasca, sau despre dificultatile pe care le īntimpina īn obtinerea asistentei medicale minime si asta doar din cauza refuzului copilului de a se transfera la o scoala ruseasca? Nu o voi face, fiindca, pe de o parte povara lor, purtata cu demnitate nu se preteaza unor „apeluri umanitare” pline de patetism, iar pe de alta parte, oricīt as īncerca n-as putea reusi vreodata sa redau sentimentele pe care le-am īncercat īn jumatatea de ora petrecuta īn camaruta de la etajul I al caminului rosu din vestul Tiraspolului.

Cimitirul central. Marea intrebare: Unde isi duc somnul de veci eroii romani?

       Dupa-amiaza am petrecut-o colindīnd orasul, „admirīnd” monumentele comuniste pastrate la loc de cinste, precum si cimitirul ucigasilor de romāni, cimitir monumental aflat chiar īn centrul Tiraspolului īn fata „parlamentului” si avīnd ca piesa centrala un tanc al armatei ruse. Despre un cimitir al „fascistilor” romani care au luptat pentru a-si apara casele si familiile nici nu poate fi vorba īn Transnistria. Singurul mormīnt, de care multi dintre ei au avut parte, au fost apele Nistrului. De parca nu era suficient, peste cimitirul eroilor romani cazuti īn cel de-al doilea razboi mondial, cimitir abandonat īn paragina īn Tighina, a īnceput de curīnd sa se construiasca un cartier de case. Mergīnd prin Tiraspol nu poti sa nu te īntrebi cum poate sa supravietuiasca īn Europa anului 2006 un asemenea sistem anacronic. Un „stat” nerecunoscut de nimeni, un stat ce emite pasapoarte lipsite de orice valabilitate, un „stat” care se auto-proclama continuator al uniunii sovietice dar care promoveaza un gen de capitalism salbatic, un „stat” fara productie (la ora la care am fost noi, singura fabrica care parea sa fie activa era cea de vinuri si coniacuri) īn care totusi salariile, mizere cum sunt, se platesc iar unii chiar se īmbogatesc. Criteriul etnic ce a stat teoretic la bazele acestei „autonomii” pur si simplu nu sta īn picioare, populatia este īmpartita īn proportii relativ egale si oricum la ora actuala nu se poate vorbi de „puritate etnica” īn aproape nici o zona a continentului. Singura ratiune de a exista a acestui hibrid este interesul si sprijinul tacit, sau chiar fatis, al Rusiei. Īn lipsa acestui sprijin, material, militar si politic „constructia” numita „republica transnistreana” s-ar prabusi de la sine.
       Īn Duminica de Florii ne-am trezit la ora 6.00 dimineata pentru a apuca sa vizitam, īnainte de plecare, mīnastirea ortodoxa din localitatea Chitcani. Reunind īn incinta ei nu mai putin de 4 biserici, mīnastirea este cea mai mare din Basarabia. Situata, la fel ca si Tighina, pe malul drept al Nistrului, Sfīnta Mīnastire a fost, chiar de la crearea ei, Romāneasca (!). Traditia slujbelor īn limba romāna s-a pastrat chiar si dupa ocuparea localitatii si includerea ei īn „transnistria”, asta pīna acum cītiva ani, atunci cīnd militiile au asediat mīnastirea, reusind īn cele din urma rusificarea ei aproape totala. Totusi, slujba de Florii a fost bilingva, īn conditiile īn care marea majoritate a celor prezenti erau romāni.

Un zambet umbrit de implacabila tristete a unui popor fara noroc

       Spre ceasurile prīnzului ne-am luat la revedere de la prietenii nostri si am plecat spre Tighina, de unde aveam o cursa directa spre Bucuresti. Pentru a evita eventuale probleme soferul le-a spus „vamesilor transnistreni” ca suntem fotbalisti si ca am fost la club la Sheriff. Drumul prin Basarabia a decurs fara nici un fel de probleme iar la radioul din masina am ascultat „Vocea Basarabiei” care transmitea o emisiune national istorica extrem de serios documentata despre cedarea de catre Romānia a Basarabiei īn urma ultimatumului dat de sovietici. Lucruri triste, lucruri adevarate despre care multi dintre romānii de aici nu stiu mai nimic…
       Pe la ora 21.oo la punctul romānesc de trecere al frontierei ni se ureaza „Bun venit”. Vamesul (dupa ce ne pusese sa scoatem din portbagaj toate lucrurile): „unde mergeti?” Noi: „acasa!” Vamesul: „ce sa faceti acolo?” (!!!)…īn ce tara traim daca un functionar īsi permite sa te īntrebe asa ceva!…doar īnca un motiv īn plus (al cītelea oare?) sa salutam autoritatile statului cu degetul din mijloc ridicat!
Cristi
P.s.1: un sarut surioarei mele Elena!
P.s.2: īmbratisari tuturor copiilor romani din Transnistria care, desi nu o stiu, sīnt eroi adevarati!!

Tiraspol, Aprilie 2006

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate