Cenaclul "ALTERNATIVA"

IONUT CARAGEA

IONUT CARAGEA        Poet si prozator român, Ionut Caragea s-a nascut în Constanta la data de 12 aprilie 1975. A urmat cursurile Facultatii de Educatie Fizica si Sport, Universitatea “Ovidius” Constanta, promotia 1998. Actualmente este stabilit în Canada, Montreal, unde activeaza ca sportiv de performanta la echipa de rugby Parc Olympique, fiind triplu campion al provinciei Quebec.
       Activitatea sa literara cuprinde colaborari cu diverse publicatii si siteuri internet din Romania, printre care vom aminti: ziarul Cuget Liber din Constanta,ziarul Forma din Bacau, revistele Fereastra, Feed Back, Sfera, Carpenoctem, Arcada, si Dor de Dor. În Canada se face cunoscut în ziarele Pagini Românesti, Oglinda, Observatorul, în revistele Terra Nova, Candela si Atheneum.
       Ionut Caragea debuteaza în iulie 2006, la editura Stef din Iasi, cu volumul de poezii - Delirium Tremens. În martie 2007 publica al doilea volum de poezii - M-am nascut pe Google. Printre proiectele sale se afla si finalizarea romanului de fictiune - Uezen
       Va invitam sa deschideti si site-ul poetului IONUT CARAGEA


Cateva din poeziile talentatului poet
 
EU TE-AM IUBIT CU FOC DE ARTIFICII

si daca totul trece si nopti ramân stinghere
de chipul ei rotund ce-mi lumineaza pasii
ascunsa-n prundul cosmic de farmecele zarii
iubita mea devine o simpla amintire
atunci voi pune norii
sa traga ca ocnasii
la jug sa-mi are cerul
sa-mi semene urmasii
nimic si efemerul

privesc cu ochi albastri pierduti în largul marii
astept sa cada-o stea, sa cred într-o minune
voi împleti cununa din gândurile bune
voi arde semne rele si alte superstitii
si multe premonitii
în foc de artificii
din mii de sacrificii
sa te mai vad o data
iubito… de-altadata

si daca totul trece, voi trece în uitare
ma voi ruga la valuri sa ma îmbalsameze
sa fiu si eu un chip din alt etern abis
în care timpul slut sa nu ma mai urmeze
acolo nu mocneste
nicicând o suparare
nici alte artificii
nu vor usca în palme
durerea-n bob de sare

***

LA INCEPUT A FOST PUNCTUL

la început a fost punctul
si în jurul lui miriade de virgule fecundându-l
astfel s-a format o stea
prima litera a universului: Alfa
a crescut mare pâna a ajuns Omega
a explodat dând nastere la restul literelor din alfabet

literele au început sa faca dragoste între ele
din nevoie de cuvinte
acestea simteau însa ca lipseste ceva
si au pornit discutiile cu parintii
care au stabilit reguli sub forma de propozitii
dar copiii au protestat în lungi si interminabile fraze

la un moment dat nu au mai rezistat si au fugit de acasa
au cutreierat lumea întelegând cât este de frumoasa
si atunci au încercat sa dea o definitie
s-au adunat cu toate pe o foaie si au scris o poveste
pe care altii au catalogat-o drept proza

anii treceau
cartile erau din ce în ce mai multe si mai greu de citit
pâna-ntr-o zi când cuvintele au îmbatrânit si au devenit
mai întelepte
au spus ca vorba multa aduce saracia cuvântului
si au inventat poezia

la început a fost poezia simpla cu rima
pe care toti la vremea aceea au catalogat-o sublima
cu timpul însa au asociat-o cu monotonia
si au condamnat-o la moarte prin spânzuratoare
puterea a fost luata de cuvintele la întâmplare

si cuvintele la întâmplare s-au transformat în propozitii
si propozitiile s-au transformat în fraze
si frazele au realizat ca au nevoie de virgule
si virgulele au realizat ca au nevoie de puncte
si punctele au realizat într-un final ca sunt
cele dintâi si din urma semne ale existentei
negrului în universul alb infinit

***

O NOUA VIATA

o noua viata
înconjurat de pietrele pe care altii le-au aruncat în mine
o noua casa de piatra
timpul este mesterul meu
care ma închide într-o cetate muta
o noua viata
în care dragostea e sluta
batrâna nimfomana
violatoare de suflete
daca ma iubesti
lasa-ma sa mai respir o data
aerul diminetii
sa ascult clopotele
trupului meu

***

FLORI DE CIRES IERNATIC

îmi place când ninge zapada
se-asterne pe drumul cu flori de cires mai tii minte…
prin fata mea trece cuminte o doamna privirea
ascunsa doar pasul sculptat într-o urma
sau doua se-asterne zapada din ochii mei ploua
cu fulgi topiti de iubire sarata e marea
doar tarmul îngheata alunec privind
la valul în viata se-nalta furios
iubeste si tace

îmi place când ninge si omul
se face în mâinile calde un bulgar învata
sa mearga împins de la spate sa creasca… sa creasca
o stana de piatra ramâne si chipul cioplit
sa zâmbeasca stapâne cu mâinile aspre
mai stoarce si apa din cruce mi-e sete
mai lasa si vântul sa-mi bata
prin plete o data si pace

îmi place când ninge zapada
se-asterne pe drumul cu flori de cires mai tii minte…

***

IONUT CARAGEA la Statuia si Teiul lui Eminescu din Copou, Iasi

Poetul Ionut CARAGEA la Statuia si Teiul lui Mihai Eminescu din Copou, Iasi

 
VINEREA MARE

Un întelept
Cruce la piept
N-am cum sa scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Ma lasi la vatra
Cruce de piatra

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce ma-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

***

EXIL

Exil în camera obscura
Acolo unde timpul static
Încremeneste o figura
Sfârsitul unui enigmatic

Exil în camera de garda
Înconjurat de reci halate
Lumina-ncepe brusc sa arda
Pupila-n ochiul stâng se zbate

Exil în atriu si ventricol
Globule rosii decedate
Între magnific si ridicol
Se afla sferele patrate

Exil în camera de veghe
Exil în starea hibernala
Exil la miile de leghe
Exil în groapa comunala

***

AM BATUT LA POARTA

am batut la poarta mi-a raspuns o inima
sunt flamând nedormit nu ai o camera libera
ca orice amarât platesc în natura
pentru început primeste gratuit
un sarut

am batut la poarta ti s-au deschis buzele
focul era aprins am mai aruncat niste lemne
bratele picioarele camera umeda
doream un cutremur
în grade celsius

am batut din poarta în poarta
strângând de pe ici de pe colo putina iubire
o tin la pieptul meu am crucea cheie
când vine moartea sa-mi ceara bani de chirie
îi spun aratându-i buzunarele goale

mai am de batut la înca o poarta

***

BATE VANTUL, MI-E FRIG SI TUSESC

nu voi uita mama întindea rufe pe sârma
au ramas doar cârligele familia mea
si-au luat cu totii hainele au plecat
fara sa lase nici macar
un petec

bate vântul
grija adânceste o urma

nu voi uita tata croitor lua masuri
îmi spunea unele haine sunt mai trainice decât omul
îl rugam sa faca si buzunare pentru turta dulce
zâmbea amar fiule cu palmele încrucisate
îti manânci unghiile ma-ntrebam

cu ce au gresit
cei care vor purta haine

ma uit la oameni se iubesc ce frumos
hainele neputincioase stau în cuier si privesc
nu voi uita mama întindea rufe pe sârma
ne spala de pacate am ramas singur
anii trec cârligele se aduna

bate vântul
mi-este frig si tusesc

***

TU, SFINTE LAURENTIU

Tu, Sfinte Laurentiu, nu ai aceleasi vine
Ca ale mele brate ce-au îndurat mânia,
N-ai cunoscut Carpatii, câmpiile Rovine
Sau Marea mea cea Neagra ce scalda România.

Tu, Sfinte Laurentiu, nu esti un cheag de sânge
La margini de imperii si navaliri barbare,
N-ai cunoscut durerea românului ce plânge
Lovit de patru vânturi cuprinse de turbare.

Tu, Sfinte Laurentiu, nu vei afla vreodata
De sora ta batrâna ce curge-n rasarituri,
Dar vei cunoaste dacul cu fata sa brazdata
Si ochii sai albastri, lipsiti de licarituri.

***

DESCHIDE OCHII LARG

Deschide ochii larg, corabii se scufunda
Cu pânzele umbrite de ultima secunda
Ce trece ca un nor gonit de o furtuna
De-l legana în brate cu fulger si rasuna.

Deschide ochii larg, e liniste pe mare,
Doar valuri ratacite se zbat cu disperare,
Sa nu le-nghita calmul umilei consternari
Când ochii mei albastri sunt ale tale zari.

Deschide ochii larg, privirea sa-ti ajunga
La zari de vesnicie, nu este cale lunga
Si roaga-te la cer sa ploua cu memorii
Pe care le transpun în versuri autorii.



ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate