Cartea şi publicul cititor

-Alexandru Tomescu-

       Părăsindu-ţi ţara, un timp mai lung, uneori chiar pentru restul vieţii, printre lucrurile de care te desparţi cu greu este biblioteca. Cartea pe care tocmai o citeai, şi alte câteva ce obişnuiai sa le răsfoieăti, în momente când confruntat cu vicisitudinile vietii, îţi puteai regăsi intimitatea, le înghesui în bagajul de mână, cu riscul de a renunţa la alte obiecte stric personale. “O carte buna, un prieten bun”, o apoftegmă engleză, ce mi-a spus-o un librar reverenţios, când am cumparat, în Anglia, prima carte, “Wuthering Heights” de Emily Bronte.
       Ajuns peste Atlantic am întâlnit o doamnă, al carui fiu ne-a adapostit pentru început, o persoana împătimită a cititului, care deşi nu sosise de mult timp aici, scotocise aproape toate rafturile de cărţi româneşti şi frantuzeşti, ale bibliotecilor din metropolă. “Am pierdut multe de-a lungul vremurilor, dar biblioteca dela tatăl meu, care a rămas intactă cand au fost fortat evacuaţi, din casă, primind domiciliu obligatoriu, a constituit cea mai mare frustare a vieţii mele”, a spus dumneaiei.
       Oftatul distinsei doamne, ajunsă la vârsta senectuţii, mi-a răscolit amintiri dureroase. România postbelica a fost supusă unui proces de dezculturalizare. Tot ce era etichetat «burghezo-mosieresc» trebuia distrus. Nationalizările de peste noapte, arestările, deportările, percheziţiile şi confiscările s-au soldat cu pierderi de cărţi şi chiar de întregi biblioteci personale.
       Din biblioteca familiei mele au mai rămas ca prin minune, doar câteva cărţi. Bombardamentul a distrus casa, dar mobila şi biblioteca au fost recuperate de soldaţii nemţi, care patrulau acea zonă. O parte din ele au fost duse în casa rămasă de la bunici, iar restul au fost păstrate, cum s-a putut în micuţa căsuţă, construită lânga, ruinele celei vechi. Arestarea pe considerente politice a tatălui meu, cu confiscarea întregii averi, a închis orice posibilitate de recuperare. De s-ar fi citit şi pastrat, n-ar fi fost nimic rău, dar din câte am aflat, unele din ele, acolo în satul dintre dealuri, au fost folosite la aprins focul, la ambalat sau în avântul pioneresc de recoltare a deşeurilor, ca materie prima pentru fabrica de hârtie.
       Dar în pofida tuturor vitregiilor istorice, neamul românesc a cultivat dragostea pentru carte. Noi dispunem genetic de o moştenire preţioasă. Generaţii la rând s-au sacrificat să fondeze biblioteci personale sau publice, cât mai complete, iar schimbul de cărţi, pentru citit, era o aleasă preocupare. Dorinţa de a avea un colţisor cu cărţi, nu a putut fi sugrumată de constrângerile social politice ale orânduirii comuniste. Ȋn timpul claselor primare, adunam sticlele, le spălam şi le vindeam, ca apoi să cumpărăm o carte, ce constituia o mare bucurie. Editura “Biblioteca pentru toţi” şi “Editura tineretului”, care mai avea şi pagini ilustrate, au fost cele mai accesibile, şi într-o oarecare măsura au satisfacut minimele cerinte ale cititortului.
       Traversand perioada proletcultistă bibliotecile, au fost depopulate de valorile clasice, naţionale şi universale, şi sufocate cu surogatele traducerilor din literatura sovietică, în fapt o sub-literatură. Ȋncătuşaţi de cenzură şi tensionaţi de corsetul ideologic, condeiele talentate erau deturnate direct sau indirect de la linia vocaţiei lor, şi dacă aceasta nu se reuşea, în ultima instanţă, erau reduse la tacere.
       A urmat apoi, o etapa de relativa liberalizare, o aşa-zisa «forma de preluare in mod critic» a adevăratelor valori. S-au editat, pentru prima dată după război: Lucian Blaga, V. Voiculescu, O. Goga, Panait Cerna, Al. Bratescu Voineşti. Se simţea imperioasa nevoie, de fundamente, de lucrări de bază, care sa induca fluxul unei culturi temeinice, lucru care, însă, nu se putea realiza într-un regim bazat pe pseudo-învăţătura marxist-leninistă.
       Sucombarea sistemului communist, a conferit culturii româneşti două valenţe: dezrobirea ideologică şi libertatea de expresie. Ȋn paralel însă, publicul cititor a suferit o mutaţie profundă în atitudini şi deprinderi. El nu mai manifesta un interes deosebit pentru ipostaza de cititor. Renunţa treptat la efortul de a fi parte integrantă a cărţii, de expunere la situaţiile de mare încordare a intelectului, de a crea însuşi o varianta proprie a textului. Nu mai este captivat de pasaje, la care semnul de carte rămâne mai multe zile, acolo unde se oglindeşte ceva din faptura lui, al cărui deznodămant se împleteste cu cel al cărţii, generând ego-ul emoţional.
       Prefera să se expună industriei imaginii, socotind-o mai accesibilă, un produs semifinit, mai usor de asimilat. Publicul este cuprins de frenezia sinucigaşă a video-lui, devorator al timpului, consumator al produselor comerciale. El devine din cititor, spectator, îndepărtând participarea activă, apropiind, pasivitatea, platitudinea, care îngusteaza şi superficializează complexul proces al cunoaşterii.
       Se pare ca renuntarea la lectură, la biblioteca personală, în ţara noastra, nu este cauzată numai de factori economici, cum ar fi imposibilitatea ieşirii, sub guvernarile postcomuniste, la rampa unei vieţi decente, ci de o totala schimbare de ideal, pe fundalul crizei de valori spirituale.
       De altfel, atât cat am putut observa, lipsa de apetit pentru citirea unei cărti, se manifestă ca un sindrom general.
       Ȋntrebarea “Ce carte ai mai cumpărat, sau ce carte mai citeşti?”, a devenit incomodă, chiar jenantă în zilele noastre.

* * *
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitat