O carte despre martirii care binecuvintează

-Alexandru Tomescu-

Ion Coja 'PREOTI cu crucea în fruntea neamului'         Am primit o carte, cu dedicaţie de la Prof. univ. dr. Ion Coja, intitulată "PREOŢI cu crucea în fruntea neamului", apărută la Editura "SEMNE", Bucureşti 2017, prin intermediul Doamnei Monica, soţia regretatului poet şi traducător Tudor George.
       Ȋncă din primele pagini autorul vorbeşte despre tragedia de la "COTUL DONULUI 1942" descrisă în cartea cu acelaşi titlu de scriitorul Vasile Şoimaru. Mărturia medicului Iosif Niculescu despre măcelul nemaipomenit de la Cotul Donului, şi simţul datoriei de preot cu riscul vieţii este impresionantă. Preot al regimentului, Părintele Popescu, de la Ştefăneşti de Argeş, nu a plecat de lângă mormântul celor îngropaţi de la diviziile 11, 13 şi 14, pâna nu a terminat rugăciunile. A căzut prizonier la ruşi, dar a avut şansa să-şi revadă ţara.
       Ȋn următoarele două pagini ca un preludiu la personalitatea Părintelui Patriarh Prea Fericitul Teoctist, autorul redă din convorbirea avută, propunerea sa de o urgentă orientare a Bisericii Ortodoxe spre o activitate de asistenţă socială, în folosul săracilor, bolnavilor, acelor complet abandonaţi de autorităţi. Răspunsul Prea Fericitului Teoctist a fost: "Biserica mijloceşte între om şi Dumnezeu! Ȋl ajută pe om să-l descopere pe Dumnezeu şi să trăiască după poruncile Domnului, împărtăşindu-se astfel din Duhul Cel Sfânt!..."
       Aşa cum spune autorul în acest prim capitol, de dragul Treimii, redă întâlnirea cu părintele Leonte Radu, care a cunoscut, timp de 24 de ani, torturile închisorilor Jilava, Gherla, Aiud, Piteşti.... La întrebarea: "Cum este să stai douăzeci şi patru de ani în închisoare!?", părintele a răspuns: "Dragul meu, la început, în primii, cinci şase ani, nici nu pricepi care este câştigul tău că te afli acolo!..."
       Autoul încheie capitolul: "Nu pot spune că am înţeles altceva decât că da, este posibil ca din cea mai ne-dorită ipostază, a suferinţei, omul, omul creştin mai ales, să dobândească un câştig la care nu s-a gândit mai înainte. Un câştig pe care nu ţi-l doreşti decât atunci cănd îl dobândeşti! Atunci afli că ar putea exista şi un asemenea câştig. Nu-l poţi transfera altcuivă. Pentru că acest câştig eşti tu însuţi, cel rezidit, cel împlinit după proiectul iniţial, dumnezeiesc. De care nu ai ştiut nimic şi îl descoperi numai dacă te învredniceşti să îl primeşti. Şi să devi astfel alt om, Om!
       Capitolul 3, "Sfinţii studenţi Vasile Baciu şi Ion Moldoveanu"; sunt numiţi "sfinţii studenţi" pentru că au murit prin moarte martirică în ziua de tristă amintire, 22 septembrie 1939, Vasile Baciu la Tecuci iar Ion Moldoveanu la Ploieşti. Aici se prezintă lista legionarilor tineri din toată ţara, luaţi la întâmplare din fiecare judeţ care au fost ucişi fără judecată, din dispoziţia regelui, Carol al II-lea, "aidoma biblicului Irod".
       Ȋn Post-Scriptum autorul scrie: "Legionarii au şi ei multe păcate. Păcatul cel mai mare, după umila mea părere, constă în neglijenţa cu care au tratat consemnarea propriilor fapte. A isprăvilor legionare. Arhiva legionară este extrem de lacunară..."
       Dorinţa autorului de a participa la praznicul "Adormirea Maicii Domnului" - 15 August 2009 - de la Mănastirea Petru Vodă, încununată ca de obicei cu predica Prea Cuviosului Părinte Stareţ Justin Pârvu i-a fost indeplinită de Dumnezeu.
       Mai mult Părintele Stareţ i-a încredinţat nobila delegare de a predica Cuvântul de Ȋnvăţătură în cadrul Sfintei Liturghii. El este prezentat în capitolul "România Grădina Maicii Domnului".
       Ȋntrebările din mintea fiecărui creştin: "Ce motive avea Maica Domnului, să ne aleagă pe noi, românii, pentru această onoare? Ce anume o putea face pe Sfânta Fecioară să ne răsplătească cu atâta generozitate? Merităm noi românii atâta graţie divină?" şi-au găsit justificare în predica prof. Ion Coja:
       Sfântul Andrei pe care Maica Domnului l-a preţuit a avut misiunea de a duce cuvântul Domnului pe tărâmuri dunărene, unde a rodit în acele timpuri apostolice, dând naştere unui popor creştin.
       Maica Domnului cunoaşte martiriul Brâncovenilor, când acel nevolnic sultan l-a pus pe Vodă Constantin Brâncoveanu, să aleagă între credinţa sa în Iisus şi viaţa sa şi a celor cinci feciori ai săi. Totul s-a întâmplat în ziua de 15 august, Ziua Sfintei Marii, a Adormirii Maicii Domnului: Constantin Vodă Brâncoveanu şi feciorii săi domneşti, au murit decapitaţi pentru că nu s-au lepădat de Iisus Hristos şi de Maica Domnului. O asemenea suferinţă şi moarte pentru credință, nu se mai cunoaşte în toată istoria creştinătăţii.
       Autorul leagă cele cereşti cu cele pământeşti, sfătuindu-ne "să nu uităm că în Maica Domnului oamenii, creştinii, şi în mod special românii o văd nu numai pe mama Domnului, ci însăşi esenţa maternităţii, mama eternă, a fiecărui dintre noi.
       Trecând în domeniul poeziei clasice se face menţiunea că Mihai Eminescu a scris remarcabile versuri închinate Maicii Domnului, însufleţite de o înaltă trăire creştină. Din poeziile eminesciene "O, mamă, dulce mamă..." şi "Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie?", putem concluziona că "în mentalitatea românească a fi bun român presupune a fii şi un bun creştin. Una fără alta nu se poate!"
       Prof. Ion Coja consideră că s-ar putea scrie o "Istorie a omeniei româneşti", care ar putea începe cu legendarul Dromichete, ajungând până la al II-lea Război Mondial. Se aminteşte că din această istorie nu ar lipsi profesorul George Alexianu, guvernator al Transnistriei din 1942 până în 1944.
       Inspirat autorul afirmă: "...Contează atât de mult cum îţi trăieşti viaţa! Cu farmec şi demnitate! Şi fiecare popor a dezvoltat un stil de viaţă etnic propriu, înconfundabil. Dar contează şi cum mori!..."
       Se aminteşte cartea "Cum se moare în Carpaţi", scrisă la Paris de două persoane dintre care una este fiica lui Nicolae Bacu, coleg de suferinţă la Aiud cu Prea Cuviosul stareţ Justin Pârvu.
       Ajungând la evenimentele din Decembrie '89, la acei copii curajoşi care au murit în faţa tancurilor, cu piepturile şi braţele goale, strigând "Cu noi este Dumnezeu". Acele jertfe n-au putut exista decât într-o "Grădină a Maicii Domnului"
       Autorul încheie idea spunând că: "Să fim recunoscători lui Dumnezeu, că am avut norocul să ne naştem români! Un noroc mai mare nici că se putea!..."
       O ultimă întrebare care ne pune pe gânduri: "Nu cumva există, oferite de noi, motive pentru ca Maica Domnului să sufere din pricina noastră, să se întristeze de răutăţile şi fărădelegile noastre şi să-şi întoarcă de la noi privirile îndurerate de spectacolul oferit de nevrednicia noastră?"
       Unul din păcatele noastre sunt cei peste o mie de tineri, omorîţi în Decembrie 1989. Pentru niciunul din ei nu a fost pedepsit ucigaşul. Autorul se întreabă: "Cum să nu ne meargă rău în această ţară în care criminalii, ucigaşii acelor copii, sunt binecunoscuţi de toată lumea, dar în loc să-i pedepsim noi îi răbdăm să-i vedem cocoţaţi în fruntea bucatelor?! Ba o dată la patru ani le mai dăm şi votul nostru, liber exprimat! Cum să ne mai iubească cineva când aşa de puţin ne pasă de acei copii minunaţi, de suferinţa părinţilor lor?!...
       Mai sunt si alte aspecte care îngrijorează: scăderea cifrei demografice prin avorturi; numărul deceselor este mai mare decât al naşterilor, înstrăinarea pământului românesc; statul român şi-a pierdut multe din atribuţiile suveranităţii şi ale independenţei.
       Autorul încheie predica cerându-şi iertare dacă a greşit, iar dacă a spus şi lucruri bune, frumoase, adevărate îi mulţumeşte lui Dumnezeu şi Maicii Domnului.
       Ȋn capitolul "Despre Patriarhul Teoctist numai adevărul!" este combătută imaginea negativă a Prea Fericitului, prezentată de jurnalistul Şerban Orescu în emisiunile radiofonice ale Postului de Radio "Europa Liberă" legat faptul ca a lăudat pe Ceauşescu în perioada de apogeu a "conducătorului iubit"
       "Minunea de la Vorobiev - Poveste de citit în seara de Crăciun", titlul capitolului 7, este cu adevărat o frumoasă naraţiune cu fapte aproape de necrezut - o intâlnire între tată şi fiu în vremuri beligerante..."De îndată ce-şi dă seama că era cât pe ce să-l împuşte pe taică-su, pe cel după care tânjise atât amar de vreme, şi că l-a regăsit, Sergentul Brad identifică imediat, spontan şi precis, esenţa celor ce se petrecuseră, concluzionând: Doamne Te laud şi Te prea măresc!"

-va urma-

* * *
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitat