Soarele Ilovat-ului a apus la Munchen
Un Octombrie, calator dincolo de echinoctiul toamnei, invesmantat in culorile galbene aramii purta tristetea unei despartiri pentru totdeauna. Pe pamant strain, la Munchen, Ion Ioanid, fiu al Mehedinti-ului, dupa o lunga suferinta a trecut in fericirea vesnica, rasplata a unei vieti de martir ce l-a innobilat cu cele mai alese virtuti pamantesti.
Nascut la 28 Martie 1926, a urmat scoala primara in comuna natala Ilovat, liceul in Bucuresti la Sfantul Sava si Spiru Haret si apoi Facutatea de drept, de unde in anul trei a fost exmatriculat. Ca multi din generatia lui, descendent dintr-o familie de proprietari de pamant, a fost stigmatizat cu incadrarea nascocita de teoria marxist-leninista a luptei de clasa - "origine sociala nesanatoasa", acesta fiind si pretextul eliminarii din facultate. La scurt timp incepe calvarul indurat in inchisorile regimului comunist. Arestat prima data in 1947, apoi in 1952, fiind condamnat la 20 de ani munca silnica, rezista cu tenacitate, unuia dintre cele mai dure sisteme de distrugere umana. Scapat cu viata in 1964, anul in care Romania a fost determinata sa decreteze gratierea detinutilor politici, alege libertatea, cinci ani mai tarziu, stabilindu-se ca azilant politic in RFG.
Angajat in echipa de redactori ai postului de radio "Europa Libera" din Munchen a devenit una din vocile rasunatore si pline de curaj care au demascat regimul totalitar la Romaniei comuniste, ani de-a randul, pana la pensionare. Pentru noi cei ce-l ascultam, cu regularitate, a adus in tinda sufletelor noastre speranta unei zile cu cer senin, credinta in izbavirea unei natiuni cazuta in groapa istoriei, vinovati fiind doar ca ne-am nascut intr-o tara binecuvantata, dar situata la granita estica a Europei, tentatie a jocurilor politice din inaltele cancelarii.
El a jinduit prea mult dupa libertate. Vocea lui trezea din somn calaii, racorea fruntea celor torturati, ridica semnul crucii la curtea ateilor.
Ne-a lasat ca mostenire literara "Inchisoarea noastra cea de toate zilele" o marturie a istoriei adevarate a Romanilor, pagini de memorialistica de inalta tinuta profesionala, probabil ceva din fiinta sa, ca o flacara vie, oferita generatiilor care vor implini vremuri pentru care el si multi din contingentul lui s-au daruit cu generozitate.
Exemplu de demnitate, el a ramas detasat si lucid in fata destinului implacabil. Nici chiar in ultimul timp, el nu a fost invins de suferinta, nu l-a chinuit singuratatea, nu l-a inspaimantat sfarsitul; el a trait marea pregatire pentru cel din urma drum spre "NEMURIRE".
Sandu Baltescu
Pentru arhiva "IN MEMORIAM" apasati aici.
