Parintele Dr. Petre Popescu, asa cum l-am cunoscut
Cand cineva paraseste cele pamantesti, o tristete se asterne, cuvintele nu-si vad rostul, numai rugaciunea aduce in suflete acea impacare cu plecarea intru Domnul, acea intelegere a existentei, a sensului vietii.
Cand in urma cu un an Parintele Dr. Petre Popescu, ne-a parasit intru fericirea vesnica, rugaciunea a devenit o strigare la Cer, care reverbera in golul lasat in urma, in imposibila substituire a spatiului si timpului.
Pentru mine, regretatul parinte, imi pare a fi vesnic, cu varsta ce trece de cea patriarhala, poate pentru ca prima data l-am auzit, in tara, pe la sfarsitul anilor '50, vorbind la radio "Europa Libera", cand unchiul meu a spus: "ascultati vorbeste parintele Popescu, este originar din partea noastra de langa Buzau" si ultima oara, intalnindu-l la Congresul Episcopei de la Vatra in 2001.
Sosit in Canada, cu prima ocazie de a vizita Montrealul, am participat la Sfanta Liturghie, a Bisericii "Bunavestire", pe care o pastorea din 1951. Avea un excelent dar al cuvantului, pe care il intrupa cu Duhul Sfant; ascultandu-l erai captivat, o punte nevazuta te urca spre inaltimi, iar sufletul se usura de greutatea pacatului, ca o vindecare miraculoasa. La sfarsitul slujbei, am avut ocazia sa-i multumesc; cand mi-a strans mana, o emotie m-a cuprins, secondata de onoarea care mi-a fost acordata.
In zilele Congresului, fiind in grupa celor care gazduiau acest mare eveniment, l-am intalnit de multe ori. Intr-o seara luandu-ma la brat, ca sprijin, mi-a spus despre continuitatea vietii crestine in randul emigrantilor romani, din Europa si apoi din America de Nord. La iscodirea mea, a povestit despre anii petrecuti la Paris. Vocea i se schimba putin, devenea mai sonora, ea dezvaluia incercarile inceputurilor dupa cel de al II-lea razboi mondial, care a produs mutatii cardinale la nivel mondial. Vorbea despre tara cu atata vibratie, si nutrea un sentiment ales fata de poporul sau, roman.
La Sfanta Liturghie Arhiereasca, din impresionantul sobor de preoti, s-a remarcat si vocea parintelui Petre Popescu. A fost sarbatorit pentru 50 de ani in slujba lui Dumnezeu si a crestinilor in Canada si s-a anuntat acceptarea parohiei "Bunavestire", sub acoperirea canonica a Episcopiei Ortodoxe Romane din America.
Dupa o ultima intalnire, cu arhiereii spre seara, se citea pe fata dumnealui cu profil aristrocratic, multumirea unui fapt implinit. Insotit de preoteasa Anne si fiul Alex, strangandu-mi mana s-au suit in microbuzul, care parasind aleea a disparut in zare, luminat de ultimile raze ale amurgului.
Sandu Baltescu
Pentru arhiva "IN MEMORIAM" apasati aici.
