George Enescu – 50 de ani de cautari si regasiri
Anul acesta pe 4 mai, comemoram o jumatate de secol de cand compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul si pedagogul, George Enescu ne-a parasit pentru totdeauna, dupa o lunga suferinta, in modesta camera din Hotelul Athala din Paris.
El s-a nascut la 19 August 1881 în satul Liveni-Vârnav, judetul Botosani; este al 12-lea copil al familiei Enescu. Tatal - Costache Enescu, mama - Maria Cozmovici-Enescu.
Primele initieri muzicale le-a primit de la parintii sai si de la vestitul lautar, Niculae Chioru. Aceasta scurta perioada, a dovedit marea sa inclinatie catre muzica. In 1886 compune o prima lucrare – “Tara Româneasca, opera pentru vioara si pian”.
Inzestrat cu un talent extraordinar, a reusit ca la varsta de numai 7 ani sa se inscrie la Conservatorul din Viena unde intre anii 1888 si 1893 a studiat cu Joseph Hellmesberger - vioara si cu Robert Fuchs – compozitia. In acelasi ultim an calatoreste la Paris unde isi continua educatia muzicala avand ca profesori pe Andre Gelalge - contrapunct, Jules Massenet si Gabriel Faure - compozitie, si M.P.J. Marsick - vioara.
In 20 martie 1894 Enescu sustine primul concert, ca violonist, la Ateneul Român din Bucuresti, acompaniat la pian de profesorul J. Hellmesberger-Jr.; lucrari de Mendelssohn-Bartholdy, Vieuxtemps, Benjamin, Godard, Sarasate.
La numai 15 ani, in 11 iunie 1897 are loc primul recital de autor, în cadrul unui concert cameral, la Petite Salle Pleyel din Paris; sunt prezentate, în exclusivitate, lucrari de George Enescu.
Ca interpret, prin rafinamentul nuantelor, prin naturalete si sensibilitate si-a inaltat talentul la piscul inalt al universalitatii. In formatiile de camera, cu un repertoriu ales cu deosebit gust artistic, Enescu colaborand cu nume de pretigiu ca P. Casals, D. Oistrah, J. Thibaud, A. Corot, sau A. Casella, a intrupat arta interpretativa cu cele mai nobile valente. George Enescu si Yehudi Menuhin, elevul sau, in 21 decembrie 1931 interpreteaza “Dublul concert” de Bach, la Paris, acompaniati de orchestra dirijata de Pierre Monteux. Fraza muzicala se distingea printr-un bogat si rafinat spectru sonor care cucerea auditoriul inca de la primele masuri.
Maiestria sa dirijorala se caracteriza prin supletea, sobrietatea si expresivitatea gestului, prin capacitatea cuceritoare de posedare a intregului ansamblu de instrumente si prin profunzimea redarii filonului principal al operei artistice. La 5 mai 1939 Enescu dirijeaza “Orchestra Filarmonica din New York”, cu prilejul unui concert în cadrul Expozitiei Internationale, prezentand lucrari de muzica româneasca. Dirijeaza, la Londra, British Broadcasting Corporation Symphony Orchestra, in luna aprilie 1951. El deja devenise unul dintre cei mai apreciati dirijori ai lumii.
Cu toate ca a intrat in intimitatea creatiei unor mari compozitori precum Brahms, Ceaikovski, Wagner, Bach, Mozart, Beethoven, sau R. Strauss, George Enescu a dus solia, peste hotare, a scolii muzicale romanesti.
Din creatia sa amintim "Poema româna" (1897), un décor muzical al vietii rustice; "Rapsodiile române" (1901; 1902), caracterizate printr-o impletire melodica cu creatia de sorginte folclorica si printr-o invesmantare orchestrala pastelata; trei suite pentru orchestra, "Suita a III-a", "Sateasca", compusa in 1938, bucurandu-se de un larg auditoriu; trei simfonii (1905; 1913; 1919, ultima refacuta in 1921); o Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1954), in care folclorul atinge un inalt grad de expresivitate; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra (1901).
Pentru muzica de camera Enescu a compus doua cvartete de coarde, 1921, 1952; doua cvartete cu pian 1909-1911, 1944; un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor pentru instrumente de suflat, 1906, caracterizate prin transparenta sonoritatii si rafinata expresie melodica.
Creatia lui Geroge Enescu acopera un spectru larg de genuri din care mai mentionam: lucrari pentru pian, pentru violoncel si pian, precum si pentru vioara si pian, lieduri (printre care ciclul pe lieduri si versuri de Clement Marot), opera "Oedip" de o mare evocare dramatica, cu premiera absoluta la Opera din Paris, in 13 martie 1936, sub conducerea lui Philippe Gaubert, precum transcriptii si prelucrari.
Daruit cu un suflet generos, Enescu ca pedagog a indrumat generatii de tineri dintre care unii au devenit renumiti cum putem exemplifica pe Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, sau Ida Heandel. In mai 1928 George Enescu tine cinci cursuri de interpretare a concertelor pentru vioara de Bach, Vivaldi, Mozart, Beethoven si Brahms, la Ecole Normale de Musique din Paris, iar in septembrie al aceluiasi an, Yehudi Menuhin, însotit de parintii sai, soseste la Vila “Luminis” de la Sinaia pentru a lua lectii de vioara.
A fost printre fondatorii “Societatii compozitorilor români” si primul ei presedinte, apoi membru al Academiei Române.
In septembrie 1946, George Enescu paraseste definitiv România si se stabileste la Paris.
Ca muzician de geniu, ca mare om de cultura, George Enescu a fost apreciat si rasplatit in lumea intreaga, bucurandu-se de titluri inalte: membru corespondent la Academia de Arte Frumoase din Paris (1929), al Academiei “Santa Cecilia” din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Stiinte si Arte din Praga (1937), iar la 12 august 1948 avea sa fie primit, ca membru titular onorific, în Academia Româna.
Festivalul si concursul international "GEORGE ENESCU", Editia a IV-a: 5 - 22 septembrie 1967
Ca semn al recunoasterii geniului marelui compozitor român, in 1958 s-a inaugurat ciclul - Festivalul si concursul international "George Enescu" – desfasurat in Bucuresti, o data la doi ani.
Cu ocazia comemorarii semicentenarului, Guvernul României a decis, prin hotarârea de guvern nr. 628/2004, declararea anului 2005 "Anul George Enescu".
Actiunile si manifestarile organizate si dedicate acestei comemorari se vor desfasura sub genericul Programul national - Anul 2005 - "Anul George Enescu", program aflat sub înaltul patronaj al Presedintelui României.
Este Anul in care la Mormantul sau din Cimitirul “Pere Lachaise” din Paris, dar si in sufletele noastre sa aprindem candela luminii vesnice.
Sandu Baltescu
Pentru arhiva IN MEMORIAM apasati aici.
