THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE
ANUL 9 Nr. 105 - IULIE 2012 - Editie electronica

Presa străină despre "gestul" fostului premier Adrian Nastase

Presa străină despre gestul fostului premier Adrian Nastase

       Adrian Nastase was rushed to the hospital Wednesday after shooting himself in apparent reaction to the Supreme Court's decision that he must serve a two-year prison sentence on corruption charges... Nastase's sentencing and his apparent suicide attempt stunned Romania (The Huffington Post-June 21 2012)
       Former Prime Minister Adrian Nastase of Romania shot and wounded himself on Wednesday, apparently in a suicide attempt... His lawyer, Ion Cazacu, said the former prime minister was conscious when he saw him at the hospital... (Nytimes-June 21, 2012)
       Former Romanian Prime Minister Adrian Nastase has attempted to commit suicide by shooting himself in the neck... Nastase, who held office between 2000 and 2004, was convicted for illegally amassing about 1.5m euros ($1.9m; £1.2m) for his 2004 election campaign. (BBC/news/world-Europe)


 
Cum am găsit România!

-Alexandru Tomescu-

       După traversarea Atlanticului şi apariţia zorilor, emoţia întâlnirii cu Europa şi apoi cu ţara nu mai putea fi stăpânită.
       În aeroportul Frankfurt se auzea româneşte destul de des. Chiar pe o bancă lângă noi o doamnă modern îmbrăcată, cu pălărie, comenta afectată situaţia „ambiguă şi greu de descifrat” cu care se confruntă puterea politică din România. S-a remarcat printre altele ideea salvatoare a unei guvernări străine, externe, că „doar suntem în Uniunea Europeană” a subliniat dumneaiei. Am rămas contrariat.

-editorial-


Dr. NICHOLAS ANDRONESCO

Dr. NICHOLAS ANDRONESCO
Filozof, profesor, om de ştiință
Fragment din dizertaţia de doctorat, rezultat al cercetărilor ştiinţifice la Yale University, New Haven, Connecticut, USA

X. CONSTRUCTIVISM IN PHYSICS
-Deschideti-



Geniu pustiu
După
Eminescu(II)

VICTORIŢA DUŢU

VICTORIŢA DUŢU        Ea adormi cu greu punând capul pe caietele sale. Şi când se sculă a doua zi pe la prânz afară era zăpadă mare şi un soare atât de puternic încat ea căzu în cerdac străpunsă de atâta lumina. Câtă lumnină avea acum ziua de zăpadă şi cât de fericită era în singurătatea asta aşa de frumoasă. Se ruga lui Dumnezeu şi mai adânc să-i arate cum anume trebuie să-i slujeasca Lui, cum anume trebuie să fie pregătită de luptă şi când să plece în pustiu. A intrat în casă şi s-a dus la masa de scris. Acolo şi începu să citească poemul pe care îl scrisese noaptea.

Poem

Doamne, mi s-a părut o dată
Că dacă întind mâinile spre cer
E cineva acolo şi le prinde…
Doamne…mi s-a părut o dată
Că mâinile mele întinse,
împreună cu mine
s-ar prelungi şi s-ar înălţa
şi cineva m-ar trage sus la Tine…

       (Victoriţa Duţu)
Deschideti

ALTERNATIVA - Euterpe

„Sunt român şi voi muri român“

100 de ani de la naşterea marelui dirijor român Sergiu Celibidache (1912 – 1996)

Sergiu Celibidache (1912 – 1996)

       Sergiu Celibidache s-a născut la Roman, Jud. Neamţ şi a trăit la Iasi, Berlin, München, Stockolm, Stuttgart şi Paris – în comuna La Neusille-sur-Essonne.
       Din 1949 dirijează în toată lumea atât în întreagă Europă, cât şi în America Centrală şi de Sud.
       Celibidache uimeşte prin memoria sa, el cunoscând toate lucrările pe care avea să le dirijeze pe dinafară. Nu numai pentru o memorie dusă la exterm, dar şi pentru talentul său special este premiat în 1953 cu Berliner Kunstpreis für Musik (Premiul Artiştilor Berlinezi pentru Muzică), în 1987 este distins atât de nemţii prin Moneda Aurită de onoare – la München, cât şi de italieni prin Nettuno d’ora la Bologna şi Arcul Aurit de onoare – la Milano. (Dr. Corina Kiss) www.youtube.com/watch?v=o3B010U59bE

-more-

“Un artist cu mare talent”

DRAGOŞ UNGUREANU
(saxofonist)

DRAGOŞ UNGUREANU

“Un artist cu mare talet
al Tetrului Fantasio din Constanţa.”

Actorul Jean Constantin (1987)  

       Remarcat deja din copilărie cu un talent dus la extrem prin auzul său “absolut”, Dragos Ungureanu începe studiul pianului la numai trei ani, iar la 11 ani clarinetul. Cele două intrumente le aprofundează mai întâi la Liceul de Muzică din Braşov, apoi la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, încheind cu Universitatea “Spiru Haret”, Bucureşti (unde obţine singurul 10 la Teorie şi Solfegiu acordat de renumitul teoretian prof.dr. Victor Giuleanu).
       La 16 ani ia primele lecţii de saxofon, iar la numai 18 ani cântă alaturi de cunoscutul saxofonist al Romaniei, Bebe Prisada în orchestra Circului de Stat din Bucureşti. Cariera sa de clarinetist – saxofonist se continuă la un alt teatru de renume “Fantosio” – Constanţa sub bagheta cunoscutului compozitor Aurel Manolache, cu care participă la şase ediţii în Festivalul “Mamaia” fiind alături pe scenă de Corina Chiriac, Angela Simela, Mirabela Dauer, Marina Scupra, Dan Spătaru, Cătălin Crişan, Gabriel Dorobanţiu, etc.
       În 1992 pleaca în primul său contract în Italia, iar din 1996 este invitat în Germania mai întâi ca saxofonist, iar mai apoi ca pianist. Calităţii sale de artist se datorează şi invataţiile la Firamonicile din Sibiu, Ploieşti şi Braşov, unde şi de data aceasta, Dragoş Ungureanu a fost invitat de Filarmonica din Braşov pentru Concertul de închidere a stagiunii, sub bagheta dirijorului Sabin Pautza (U.S.A) având în program “...piese originale americane prelucrate de maestrul Pautza, multe din ele fiind interpretate în primă audiţie la Braşov.” (Ziarul Newsbv. 28.06.2012) (Dr. Corina Kiss - 28.06.2012). Vă invităm sa deschideţi www.youtube.com/watch?v=o3B010U59bE
 
PE MALUL LACULUI FUNDENI (II)

Pe Rugul Prieteniei care arde vesnic, un prinos de recunoștință si un omagiu în memoria lui Mihai Rădulescu

Monica LEVINGER        Cu toții eram emoționați. În atmosferă plutea un fel de tristețe luminoasă, cât despre 'depănatul' de amintiri, parcă încheiaserăm între noi un pact secret ca acestea să fie evocate în intimitatea propriilor gânduri și la adăpostul lor. Așa cum se întâmplă deseori în momentele de început, fiecare aștepta ca cineva - altul decât el însuși - să spargă gheața, luând cuvântul. Pentru că nu se cădea ca 'cenaclul' nostru să debuteze sub auspiciul tăcerii prelungite, am luat inițiativa propunând tovarășilor mei:
       - Haideți să-l ascultăm pe Boris citindu-ne din "Semnale către Monica"! (Monica Levinger)
-mai mult-
CUM ESTE VREMEA?

Vremea in Toronto Vremea in Bucuresti

BASARABIA 1812 - 2012
(Serial comemorativ)

THE ORIGIN OF THE BESSARABIAN PROBLEM:
THE DIPLOMATIC TALKS REGARDING MOLDAVIA, BESSARABIA AND WALLACHIA (II)
1805-1812

       On the 5th of January 1807, the Porte declared war on Russia, pushed back the English before Constantinople, and started a campaign on the Danube. Napoleon wrote to Sebastiani that the Turks could easily force the Russians to withdraw from the Danubian Principalities, where they only had 35,000 men and advised the Grand Vizier to cross the Danube and reconquer Wallachia and Moldavia while the Turkish fleet landed troops in the Crimea. Moreover, Napoleon intended to send help to his allies in the form of the army of Illyria commanded by Marshal Auguste-Frederic-Louis Viesse de Marmont with the task of joining the Turkish troops on the lower Danube. Finally, he invited the Turks to march in order to meet the French forces in the region of Kamiensc. These plans seemed too daring, however, to the Turkish army, which had lost its fighting spirit and subsequently put up a poor show in Wallachia. On their part, the French had inflicted a new defeat upon the Russians (Eylau, February 8, 1807); Talleyrand exploited it in order to reiterate his request that Moldavia and Wallachia “be no longer dependent on Russia”. (George Ciorănescu)
-more-
 
Telegrama regăsită sau despre trecutul care nu vrea să rămână nespus

Neagu Djuvara        „De când m-am întors în ţară, pe la sfârşitul lui ianuarie 1990, după o lipsă de 45 de ani, am avut de nenumărate ori ocazia de a dezminţi informaţia care circula cu insistenţă, anume că în dimineaţa lui 23 august 1944 ar fi sosit de la Stckholm o telegramă, care anunţa că Uniunea Sovietică acceptase să încheie cu Ion Antonescu un armistiţiu, în condiţii care îi dădeau mareşalului satisfacţie. Întrucât am fost la post, din august 1944 până în septembrie 1947 la ambasada (legaţiunea) noastră din Stockholm, (...) am fost în măsură să cunosc realitatea privitor la zisa telegramă: era cu totul altceva decât ce se afirma.” (Neagu Djuvara)

       Uneori, de multe ori, trecutul se întoarce. Căile sale sunt multe: întâmplări, documente, scrisori, amintiri, fotografii, dar mai ales prin oameni – căci mai există oameni care poartă cu ei o istorie. Mulţi nu se văd. Cei puţini care pot face cunoscut trecutul, cu adevărul lui, prin propria voce, trebuie respectaţi şi protejaţi. (Silvana Cojocăraşu)

-mai mult-
    P A N F L E Ț E L

CIANURA DIN CEAȘCA DE CAFEA

CORNELIU  FLOREA        Și io, ca tot românul domnit, beau cafea, beau de cincizeci de ani și n-am știut până ieri că, în fiecare ceașcă de cafea se află o concentrație de cianură de până la 6 ppm (părți pe milion) Stupefiat, primul lucru care mi-a venit în mintea, a fost epoca de aur a lui Ceaușescu, care dădea poporului nechezol în loc de cafea, să nu-l intoxice cu cianură, îl proteja. Măreț conducător și RMGC este măreață, ne promite o altă epocă de aur în schimbul aurului adevărat de la Roșia Montană !!
       Să nu-mi spuneți că nu știți cine este RMGC, fiindcă cât de mult bine vrea să ne facă nouă românilor, mai ales celor din Țara Moților, auziți de ani de zile. Este vestita companie canadiană, care trage cu dinții de noi să ne facă oameni, să ne prăcopsească fără să ridicam un deget, numai să-i dăm voie să ne radă ultimile treisute de tone de aur pe care le mai avem. Atât. Noi le dăm ultima mână de aur, care o mai avem și ei vor turna peste Roșia Montana un con al abundenței cum nu a turnat nici o altă stăpnire în două mii de ani în care au cărat aurul moților de acolo, începând cu romanii.(Corneliu Florea / Iunie 2012 / Bistrița – Casa cu flori)

-mai mult-

ALTERNATIVA - Teze si antiteze

Criza identităţilor culturale (II)

George Popa

George Popa        Pentru a da contur mai precis culturii europene, ne vom referi foarte succint la alte două spiritualităţi: egipteană şi indiană. Dacă pentru vechii greci, frumosul şi armonia la măsură umană au constituit albia modelatoare a viziunii şi împlinirilor optime în diversele domenii, vechiul Egipt a cultivat sublimul. În acest spirit au fost create piramidele, templele şi statuile faraonilor, totul la măsuri colosale.
       Este semnificativă deosebirea dintre concepţia privind raportul omului cu divinitatea. Egipteanul se considera consubstanţial cu zeii, pe când la greci, zeii erau cei care au împrumutat formele umane, doar că erau nemuritori. Pe de altă parte, divini se considerau înţelepţii, încă o dovadă a centrării axiologice a omului de către vechii elini în inima universului.
       Pentru locuitorii Eladei, adevărata viaţă se află pe pământ, pe când pentru egiptean viaţa terestră era doar o pregătire pentru viaţa de dincolo. Năzuinţa supremă de după moarte a egipteanului nu era un eden al unei fericiri angelice, ca în creştinism, ci aflarea „tainei care se ascunde înapoia tuturor tainelor”, o altă expresie a sublimităţii gândirii metafizice a locuitorilor din valea Nilului. În acest scop, egipteanul trebuia să fie „curat”, în sensul de a fi cultivat în viaţă marile valori: adevărul, binele, frumosul, dreptatea, simţirea, măiestria, plenitudinea vieţii. Dacă valoarea morală a omului este pusă de europeanul creştin sub semnul păcatului originar, egipteanul nu numai că se considera consubstanţial cu zeii, dar şi participant la crearea lor şi stăpân pe ritmurile milenare ale pământului prin străbaterea a numeroase naşteri.
-mai mult-

Adrian Silvan Ionescu (II) – „Hrănesc Institutul de Istoria Artei, la fel ca în basme, cu 'jăratec'”/ interviu de Stelian Ţurlea

Prof. Dr. Adrian-Silvan Ionescu

       Adrian-Silvan Ionescu (n. 1952), a studiat la Liceul de Arte Plastice "N.Tonitza" şi apoi la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu", secţia Istoria şi Teoria Artei, pe care a absolvit-o în 1975. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional de Artă, apoi la Muzeul Municipiului Bucureşti, unde a fost director adjunct (1990-1993); apoi a devenit consilier cultural la Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului Bucureşti (1994-1995). S-a dedicat cercetării şi, din 1995 până în 2011, a fost cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie "N. Iorga". De la 1 mai 2011, este director la Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu"...

- În ultimii anii au fost o seamă de evenimente - gale, concerte, baluri, alte festivităţi, despre care am dat seamă şi noi, Ziarul de duminică - în care apăreai în straie ale altor vremuri. Cum a început acestă aventură admirabilă?

- De când eram copil îmi făcea plăcere să îmbrac vesta de frac, să îmi înod papillonul şi să-mi pun pe cap ţilindrul bunicului meu matern, avocat la Craiova, un elegant al timpului său. Se pare că de atunci am început să iubesc vremurile trecute. Acolo, la bunici, aveam patefon cu discuri de ebonită, cu înregistrări celebre, Patti, Carusso, Leonard, Gershwin. Mai erau şi albume cu fotografii vechi, lipite pe carton, reprezentând domni şi doamne luxoase, pozând cu prestanţă. Când am mai crescut, în 1978, am propus directorului Muzeului Municipal unde lucram atunci, să organizez o expoziţie cu piese vestimentare în care acea instituţie, găzduită în Palatul Şuţu, era foarte bogată. Atunci mi-am descoperit pasiunea pentru haine, în special vechi, şi pentru şicul şi stilul altor timpuri.

-continuare-

EXILUL CREATOR

Italia, exilul românesc și stânga marxistă

Camilian Demetrescu

Camilian Demetrescu

       Ce posibilităţi de acţiune putea să aibă aşadar exilul românesc într-un Occident hipnotizat de mitul „independenţei" tiranului? Ce spaţiu putea să pretindă de la o presă dominată de industria unui jurnalism politic prêt à porter, destinat maselor? Zero, nimic. Pentru a denunţa cel puţin micile, dacă nu marile adevăruri incomode despre crimele socialismului „real", realizat în Est, adevăruri devenite astăzi locuri comune chiar şi pentru cea mai radicală presă de stânga, trebuia să ne supunem unei complicate acrobaţii. Şi nu mă refer doar la presă. Chiar şi unele organizaţii declarate anticomuniste ca Europa Liberă, de pildă, ne impuneau reguli făcute parcă anume să ne descurajeze. Pentru a transmite articolele noastre privitoare la situaţia din România trebuia mai întâi să le publicăm într-un ziar european, şi numai după aceea puteau fi transmise pe post, ca citate din presa occidentală. Nu ne puteam adresa direct ascultătorilor din România. Pentru a spune ceea ce nu puteam să spun când mă aflam în tară, am fost obligat timp de mai mulţi ani să accept aceste subterfugii istovitoare, cu nesfârşite dificultăţi.

-continuare-